Ploaia
din Plantații (1945)
de Constant Tonegaru(2010)
2 min lectură
Mediu
De când ploua, frunzele se lipiseră de asfalt ca-ntr-un album;
pasagerii în tramvai făceau cursa completă și stam să ascult
cum pe geamul cu reclamă pentru vaselina antisolară
din stânga ploaia se cernea tangențial în ritm foarte ocult.
Citind ziarul la ora această tardivă de seară pluvială
am aflat despre bătălia din Ucraina ce cuprindea stepa
și m-am văzut ieșind din neguri urmărit de haite de lupi
reamintindu-mi cum pe vremuri au fost hatmanul Mazeppa.
Norii vineți se descompuneau în fulgi mari cât niște mănuși
încremenind degetele moi pe pustietatea orbitoare de coton
cu gest standard de blazare fără să întâlnească la salutul propus
pingunii unei latitudini de circumstanță decupați din carton.
Lucrurile despre care vornesc se petreceau aievea pe la omieșasesuteșiceva;
pe atunci eram nihilist și complotam să răstorn pe țar
dar gerul pătrunzându-mă mai adânc decât lama unei săbii arabe
abandonam gândurile subversive să conspire în samovar.
În privirea mea timpul încetase să mai treacă
iar de departe lupii se mai auzeau încă urlând pe stepa Nogai -
pe urmă iată claxoane, Doamne câte claxoane;
firește se întâmplase un accident banal de tramvai.
O pasageră cu ochii verzi discuta în vagon cu bunăvoință;
- Omul vorbește singur când ajunge cărunt...
- Da, am fost hatmanul Mazeppa; acuma sunt funcționar cumsecade
și pe geamul cu reclamă cerul plângea pentru mine mărunt.