Femeia cafenie
de Constant Tonegaru(2006)
1 min lectură
Mediu
Femeia pe care la Brăila am iubit-o
într-o cameră de hotel
purta pantofi verzi de piele de șarpe
și avea nasul turtit. Era o mulatră.
Cum venise, aici habar n-am
Părinții, bunicii purtaseră poate odată
în nări un inel.
Gura îi era o ventuză
Sânii fierbinți ca niște pâini.
Ochii tulburi.
Îmi era trupul claviatură pentru dânsa.
Numai mâinile îi erau reci,
reci ca de gheață
și degetele cu vârfuri rotunde
alunecau pe mine ca boabe de struguri.
Îmi șoptea:
- În Peru mi-a fost amant un spaniol,
La Santa Clava avea plantații de zahăr.
Un altul cu favoriți în U.S.A.
cincizeci de puțuri cu petrol la Smakover,
dar amorul pentru pielea mea cafenie
s-a lichidat cu două destupări de pistol.
Am iubit la Brăila o mulatră
M-a iubit?... M-a mințit?
Vedea - cine știe - în mine un altul?
Avea sâni fierbinți și mâini reci ca de gheață.
Era prin noiembrie. Pe Dunăre dospea ceață
În port la lumini de fanare
robii descărcau un vapor cu lignit.