Februarie mistic
de Constant Tonegaru(2005)
1 min lectură
Mediu
Din umbra învelită cu vată
pomii în larg
au de sticlă câte-o cravată.
Tot mereu gloria, nu știu cine,
pe depărtări și zăpezi vag
se aude că vine.
N-am la îndemână-un ochian
dar după mersul care cutează treapta
pe claviaturi la dreapta
trebuie să fie neapărat un pian.
E însă 13 din luna Februarie,
domnule Vladimir Streinu,
nașterea mea când m-a salutat
Luna roșie cum e rubinu\'
și de-atunci am rămas
ca vântul prin păduri despuiate
numai glas.
Mult vorbăreț strig, scriu, oricum;
deopotrivă femeia cu pisica înșală,
durata noastră este o îndoială,
căci noi suntem cenușe puțină și mult fum.
Cu inima de cretă dau îndemn
și unde bat în locuri părăsite
lasă viitorimii semn.
Până totul ajunge o colină,
cerul cu găuri de site
presară pe dânsa făină.
Deci mâine, mâine dintr-o pâine voi crește
și-mi voi asculta trilul prin flora
care astăzi dospește.
În scorburi mierea a înghețat cu cea din urmă rouă,
mă îndoiesc dacă se-ntoarce ora
când Soarele sclipește ca o potcoavă nouă.
Mi-aduc vocea să șterg
numele ce mi l-am scris pe pământ,
Februarie e numele meu întreg,
un cântec subțire, un vânt.