Aerul
din Monada (1968)
Aerul din preajma ta e nemișcat, nemișcată marea dincolo de umerii tăcuți. Vulturii lansându-se-n amiezi chipul mi-l vor desena în aer. Era
Descântec
din ant. O mie și una de poezii românești
Ieși omul negru din negru bordei, luă secure neagră cu negru temei. Merse la pădure tăie negru lemn, neagra lui secure are-un negru
Ochii tăcerii
din Euridice și umbra (1988)
Nu cu sângele te mai țip, Lumina mea nu cu gura Nu cu vorbe, cu tăcerea lumilor te rostesc Cu ochii tăcerii te văd încă Fulgerul
Hotel
din Dialog la mal (1985)
\"atunci iarăși vă veți petrece restul vieții dormind, afară numai dacă zeul, îngrijindu-se de voi nu v-ar trimite pe altineva la fel\" Platon,
Dialog la mal
din Dialog la mal (1985)
Iată, îți dau un cuvânt și cu el îți dau lumea și nu-ți cer nimic numai să ții minte Cuvântul. Atât. Îți dau înțelepciunea de a regăsi tot
Setea
din Monada (1968)
“Dară ea, uitându-se cu milă la dânsul îi zise: -Bine ai venit, Făt-Frumos ! Ce cauți pe aici ?» (Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de
Ceasornicul
din ant. O mie și una de poezii românești
Ei în ochii mei trăiesc, ei în ochii mei iubesc, ei în ochii mei gândesc, ochii mei și-i amintesc. Trece Nimeni visător, blond și
Remember
din Madona din dud (1973)
Știu un zvon pe de rost, clipa trece în zi: ce va fi a mai fost, ce a fost va mai fi. Efemera-și găsi în secundă un rost. Ce a fost va mai
Alb
din Chemarea numelui (1995)
Alb indescifrabil, nevăzute unduiri de cuvinte Spun clipei mele să mai aibă răbdare în metafora de carne și sânge a vieții: premoniție și
Fața lui doi
din Unicorn în oglindă (1975)
O ușă, nici măcar atât, numai pragul, numai golul acestei uși într-un câmp gol. Cine trece prin el se împarte, fantomele jumătății îl
Nasterea
Cine se rastigneste pe sine in nasterea sa? Ochii bat lumile, Ochii treiera lumile. Lacuste de ploaie uscata forfotesc in hazard. Ma dau
Timpul
din Comuna de aur (1960)
Știu, răcoarea copleșește mâna, Obosesc izvoarele din vine, La apusul soarelui, țărâna Își așterne umbra peste mine. Arderi se topesc
O durere de care uitasem
din revista România Literară (1990)
Am visat valuri țipând, șerpi ridicându-și capul ca și cum ar fi vrut să ghicească deodată cum se rostogolește pământul printre
Evadarea din vegetal
din Dialog la mal (1985)
Euglena viridis sau planta care poate fi inimă Clorofila însăși e un stigmat care poate fi ochi ziuă ca să poată fi
Păsări în amurg
Lui Grigore Hagiu
Dezgheață-te, lume, dezgheață, un clopot de clor ne desparte, aripile-s tot mai în ceață, inima e tot mai departe. Rotește-te, lume,
Iarbă de uitare
din Șah orb (1970)
A căzut steaua Mi-am strâns cenușa sub cap și am chemat somnul Și am visat că se făcea un dulce și un amar Și am visat că se făcea o vreme
Inscripție
din Comuna de aur (1960)
O, sângele meu luminos, O, trupul meu înflorit, Sunt fericit că trăiesc, Sunt fericit. Priviți cum se-nalță lumina Din mâinile noastre Simbol
Răsfrângere în memoria soarelui
din ant. O mie și una de poezii românești
Toate sunt sub semnul tău, Apollo. Clipa plouă-n noi torențial. Ieri a râs un ulm. O vară-ntreagă o femeie a iubit un deal. În stejar, unde
Răsfrângere de fulger înnoptat
Crinii de palidă flacără ai miazanoaptei se-aprind. Inima mea e castelul prin care trece Hamlet citind. Cui cânți uitarea mea blondă, tu
Răsfrângere de solstițiu
din Răsfrângeri (1966)
Așa a fost Acum. Din așteptare în clima fulgerului vei descinde cu umbra-n flăcări, inima-n uitare și fagurii-amintirii drept
Iată Cotmeana
din Vis planetar (1964)
Iată Cotmeana. O știu din copilărie, de când spre seară, nemaiplăcându-mi jocul, mă întrebam de ce plouă uneori pe pământ și ce e piatra și
Aixo era y no era
din Chemarea numelui (1995)
Ce rămâne din noi după ce privim bolta alături de o femeie și ne trezim uimiți de atâta liniște împrejur să fii... să stărui... aici unde umbra e
Naștere
din ant. Poeme (1981)
Furtunos pahar am băut astăzi M-am oprit la jumătate și n-am mai știut ce țin în mână Apoi am trecut și de poarta aceea Și totul era
Verbal icon
din Chemarea numelui (1995)
Cuvintele visează Ochii într-un fiord de lacrimi și poemul nu se mai cheltuiește în afară o lungă ezitare între sens și sunet acolo unde
