Răsfrângere în memoria soarelui
din ant. O mie și una de poezii românești
de Cezar Baltag(2010)
1 min lectură
Mediu
Toate sunt sub semnul tău, Apollo.
Clipa plouă-n noi torențial.
Ieri a râs un ulm. O vară-ntreagă
o femeie a iubit un deal.
În stejar, unde septembrie țese
ulii într-un aprig cerc sonor,
de ieri seară vremea o măsoară
Absalom, pendul nemișcător.
E aici un loc din care-n toate
laturile lumii mă aud.
Nordul e un punct din care-ncepe
numai sud și sud și sud și sud.
Timpul plouă-n lucruri. Valea țese
ulii într-un aprig cerc sonor.
Unde duci, soție a-ntâmplării,
inimile noastre în ulcior?
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cezar Baltag
- Tip
- Poezie
- An
- 2010
- Cuvinte
- 85
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Cezar Baltag. “Răsfrângere în memoria soarelui.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/cezar-baltag/poezie/rasfrangere-in-memoria-soareluiIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
