Nasterea
de Cezar Baltag(2007)
1 min lectură
Mediu
Cine se rastigneste pe sine
in nasterea sa?
Ochii bat lumile,
Ochii treiera lumile.
Lacuste de ploaie uscata
forfotesc in hazard.
Ma dau spre lumina
lumilor
si voi avea umbra
si ochiul va arde vazand
si urechea va fi vinovata de sunete.
Iata trec pragul fiintei
si ca lupii ce tabara prada
sar asupra mea simturile.
Iata imbrac incendiul
carnii mele
si respiratia ma tese
cu o suveica de zgomot, nimicitoare
intre a fi si a nu fi.
Lumina depune cenusa
si zgura de argint
in auz,
ochiul arde vazand,
urechea e vinovata de sunete.
Durere din durere. Nicaieri adevarat
din nicaieri adevarat.
Nascut iar nu facut. Si ca un orb de mana
in lume petrecut.
Totul e moara a totului,
totul e capcana a totului,
ca sarpele incolacit pe coasa
astfel
vin eu din tanarul
meu mormant.
Zei foame primiti-ma. Jertfa suprema
sunt eu
in trupul acesta.