Setea
din Monada (1968)
de Cezar Baltag(2010)
1 min lectură
Mediu
“Dară ea, uitându-se cu milă la dânsul îi zise:
-Bine ai venit, Făt-Frumos ! Ce cauți pe aici ?»
(Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte)
O femeie locuită de sete
luminează golul cuvântului:
spune-mi, de ce te aștept,
spune-mi, de ce
îmi legi gura,
de ce râzi,
de ce te întuneci,
de ce mă înnoptezi
în trupul tău
de eroare?
Un om cu oase de sete
numără arborii.
Există setea. Ea are dealuri de sete,
ea rostește cuvinte de sete.
Cine ești?
Cine ești?
Cine ești?
Setea înnoptează în mine
ca într-o gresie.
O femeie cu picioarele de sete
numără pietrele.
Tu ești vară, le spune. Tu ești viscol,
Tu ești liniște. Tu nu ești nimic.
Tu ești întoarcere.
Pe tine te iau de bărbat,
Pe tine te voi naște.
De tine nu-mi voi aminti.
Și deodată
în țipăt de crin torturat
fața ei explodează
și se oprește
și tace
și cu privirea în gol
zâmbește nimicului.