Ana Blandiana›Poezii

Părinții fac totul oricând pentru noi - Ne nasc și ne cresc mai mari decât ei, Rămân apoi cu discreție în urmă, Nu ne deranjează de

De mulțumirea lumii cu mâhnire Mi-s ochii mai uscați și pașii mai înceți, Și orice gest se-oprește la pornire, Și hergheliile îmi mor buimace pe

Vântul tânăr a furat hainele copacilor Și aleargă cu ele hohotindu-le peste câmp, Copacii au rămas cu trupurile goale în ploaie, Să schelălăie

Cerul începe din creștetul spicelor, De parcă fiecare din ele-ar purta Pe cap un vas mare umplut cu cer fierbinte, Și vântul, mișcându-le

Azi am plutit, iubito, pe ape mari albastre, Cămașa de pe mine, iubito, poți s-o storci, Și m-am gândit pe ape la inimile noastre, Dar m-ai

Cine ar putea să mă jignească? Măduva surâsului mi-e caldă Chiar și-atunci când înghețat pe buze Și-ntărit îmi fac din el unealtă. Bucuria

Durerea nu e contagioasă, Vă asigur, durerea nu se transmite, Nici un nerv răsucit în trupul aproapelui meu Nu produce în mine sfâșietoare

Îți aduci aminte plaja Acoperită cu cioburi amare Pe care Nu puteam merge desculți? Felul în care Te uitai la mare Și spuneai că

Sunt slabă, probabil. Și ochii mi-s slabi. Nu deosebesc culorile intermediare. Pentru că se lasă iubită de crabi Mi-e scârbă de mare. Nu trec

Fusese furtună pe câmp și anume Să-nvingem furtuna ieșisem cu arcuri pe câmp. Învingători ne-ntorceam fluturând peste lume Cerul senin ca pe-un

Piciorul modulat felin sub pânza Strânsă naiv deasupra de genunchi Și toate acoladele făpturii Legate în sublimul unghi Nu te destramă, nu-ți

Eu cred că suntem un popor vegetal. De unde liniștea În care așteptăm desfrunzirea? De unde curajul De a ne lăsa pe toboganul somnului Până

Veni din întuneric spre mine el, poetul, Poetul de spaimă ratat. Era foarte frumos. Ca la razele röntgen I se vedea în trup poezia. Poezia

Știu mările planetei din croaziere, Plecări aproape-adevărate-n lume, Cu valuri uriașe și furtuni, Cu pești nemaivăzuți și păsări rare, Cu

În dimineața de după moarte Va fi răcoare ca în zorii cețoși de septembrie, Când din arșița lubrică-a verii Mă dezmeticesc în aerul

Păstrați un moment de tăcere Pentru ora spitalelor, Ora în care toate spitalele lumii așteaptă, Când bolnavii se ridică pe jumătate în paturi, Să

Lăsați ploaia să mă îmbrățișeze de la tâmple până la glezne, Iubiții mei, priviți dansul acesta nou, nou, nou, Noaptea-și ascunde ca pe-o patimă

Din oglindă mă privea un trup firav Cu claviatura coastelor distinctă, Inima-apăsa pe clape grav Și-ncerca să-apară în oglindă. N-am văzut-o

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile, Înnebunitele ploi și ploile calme, Ploile feciorelnice și ploile-dezlănțuite femei, Ploile proaspete și

Ar trebui să ne naștem bătrâni, Să venim înțelepți, Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume, Să știm din răscrucea primară ce drumuri

Am o deprindere monstruoasă aproape - Nu-mi place să fiu datoare nimănui. Doctorului care mă vindecă îi trimit flori, Pentru sănătate garoafe Și

Renunț la milă greu ca la un viciu, Cu milă sunt drogată de copil. Alb înstelată de ridicol plâng Lângă fricos, lângă învins, lângă umil. Îi

Ce vreau să spun? Ce merită să spun? Ce e destul de dureros să țip? Ce fel de turnuri să îmbun Să crească pe acest nisip? Ce spune cântecul

Au début, j\'avais promis de me taire Mais plus tard, au matin, Je vous ai vus sortir avec des sacs de cendre devant les portes Et la répandre