Torquato Tasso
de Ana Blandiana(2005)
1 min lectură
Mediu
Veni din întuneric spre mine el, poetul,
Poetul de spaimă ratat.
Era foarte frumos. Ca la razele röntgen
I se vedea în trup poezia.
Poezia nescrisă de frică.
\"Sunt nebun\" - a rostit. De altfel știam
Lucrul acesta din prefețele cărților,
Dar el își purta nebunia ca pe-o parolă
De intrare în noi, ca și cum ar fi spus:
\"Mă răscumpăr astfel
De lipsa-adevărului din poemele mele.
E prețul imens. Vin spre tine. Primește-mă!\"
Dar eu am răspuns: Pleacă de-aici!
\"Scriam la lumina de autodafeuri - îmi spuse -
Simțindu-mi pe trup
Cămașa păroasă care se-aprinde ușor.
Odaia mea avea ochi de călugări ferestre
Și-n loc de uși, lipite una de alta, urechile lor
Și șoarecii ieșind din borte erau călugări,
Și noaptea păsări uriașe-n sutane-mi cântau.
Tu trebuie să înțelegi...\" Și cu degetu-ntins
Îmi arată în trupul meu poezia,
Poezia nescrisă...
Dar eu am țipat: Pleacă de-aici!