cerneală
de Ana Blandiana(2015)
1 min lectură
Mediu
Nimic nu e mai înrudit
Cu mine decât marea.
Apă sărată sunt și eu
Închisă între maluri diferite
Dar desenate de același zeu.
Luna mă absoarbe
Și soarele mă pătrunde
Ca să-mi răsară
Dintre pleoape
În zori,
Vântul mă răscoală
Și mă face valuri
Și nori
Ca să cad în ninsori,
Ca să curg în izvoară,
Ca să mă-ntorc
Cu fiecare undă de cerneală
În stare să poarte
Să legene și să ascundă
În giulgiurile albăstrii
Corăbiile moarte
Și sepiile vii.