"ultimul vânător" – 19428 rezultate
0.02 secundeMeilisearchCojocaru Ramona
data nasterii: 17.06.1987, Sf Gheorghe, județul Covasna
63 poezii, 0 proze
Ciprian Tanasescu
1 poezii, 0 proze
Florin Gheorghe Pirvu
Ultimul demers al ratiunii este de a recunoaste ca exista o infinitate de lucruri care o depasesc. Pascal Vizibilul nu este decat urma invizibilului. Leon Bloy
41 poezii, 0 proze
paun ninel
ultimul romantic??...
2 poezii, 0 proze
Ana Finta
Fiind ultimul copil din trei, deci mezină, mereu mă simțeam pusă în umbră. Mi s-a format o dorință, combinație între foame și ambiție, de-a mă face auzită. Vroiam ca lucrurile să mă reprezinte pe cât de mult posibil, ceea ce-a favorizat conflictele. Mă aflu într-o continuă luptă de-a menține ceea ce sunt eu, propria-mi identitate. Lectura reprezenta un lucru impus, motiv pentru care mi-am creat o adversiune pentru ea, însă lucrurile au început să se schimbe când am citit (cu interes) "Coliba unchiului Tom". Asta se întâmpla abia în clasa a cincia, și a generat interesul meu spre a participa la mai multe activități culturale sau care țineau de expresivitate. La dorința părinților, am urmat liceul și facultatea de științe economice. În prezent scriu, și încerc să o fac vizibil.
22 poezii, 0 proze
Ioana Carp
Sunt studenta in ultimul an la ASE, Bucuresti, m-am nascut in Roman, Neamt, imi plac limbile straine, literatura, internetul si nu in ultimul rand poezia, mai mult sa o scriu decat sa o citesc. Am castigat un premiu pentru poezie mistica la concursul Altfel Eminescu organizat de ASE.In rest, incerc sa fiu fericita!
5 poezii, 0 proze
m.i.
Sunt pe ultimul an de liceu. Doresc sa invat la o facultate de Jurnalism(probabil Timisoara sau Cluj) si una de Filosofie. Voluntar la un ONG. nu cred in scoli, politica. Cred ca in putin timp va fii o alta lume. pps: inca mai cred asta:P
17 poezii, 0 proze
Gaspar Petru
dn 29.12.1971 student (ultimul an) visator
15 poezii, 0 proze
Kristina
-23 de ani pe 9 august 2005 -ultimul an la ASE -iubesc ploaia, noaptea... si bataile repezi ale inimii -contact: cristina.safta@softhouse-nmr.com safta_cristina@yahoo.ca
13 poezii, 0 proze
Serban Moescu
Nascut in Baia Mare si rezident al urbei pana in ultimul an de liceu. Translatarea la Cluj va insemna concomitent accederea intr-o comunitate literara extrem de valoroasa, prin intermediul cenaclurilor literare la care aveam sa particip. Rodul inclinatiilor mele spre arta in genere, va fi, uneori, poezia, care adesea a fost apreciata sau dimpotriva. Ma bucur ca scriu, mai exact ca obisnuiam sa scriu, ca metoda de conservare a propriei identitati si de introspectie a ei. Atat.
126 poezii, 0 proze
ultimul vânător
de Iakab Cornelia Claudia
albesc irișii căprioarei mate oglinzile închid cerului și norilor ierbii înalte și florilor vânătorul bea multă bere își curăță pușca nu are nevoie de hrană e doar un sport în inima cerbului mușcă...
integri ca tigrii bengalezi
de Dragoș Vișan
dezastrul c-un chip alungit aleargă haotic în creier și-ntr-un parc național indian nedefrișat . nu-i potrivit alt remediu pentru a supraviețui aplatizării sau rotunjirii bolovanului sisific numit...
Ogarul șchiop
de Alina Tacu
Ogarul șchiop Ogarul. Aceasta ființă plină de calități native a fost trasnită de destin. În scrierile clasice alerga alături de caii Ibn-Galal ai regilor pentru a repera vietăți hăituite de o...
Ultimul cartuș
de Eugen Fulea
Sunt un simplu vânător Fără stil dar cu umor, Și vânez cu nonșalanță Mori de vânt…fără speranță. Am o flintă ruginită Și o sabie tocită, Nu am gloanțe de argint Pentru că eu nu sunt prinț. Dar în...
vânătorul de rațe
de Murza Narcis Ioel
septembrie gri- sub frunzele de stejar trist cântă codrii * frunze și pene prin respirația toamnei- vânător tăcut * săgeți și aripi în vântul agonizând- ultimul zbor * sânge și moarte- peste rața...
Ultimul drum – Liana Iordache
de Sorin Teodoriu
Cuvintele citite de voi aici aparțin Lianei Iordache, fata careia InDArt i-a dedicat piesa Plumbuita. Frazele scrise în italic sunt preluate direct din jurnalul ei. Liana a murit cu puțin înainte ca...
ultimul stinge lumina!
de Iosiv Basarab
ce le spun romanii care pleaca celor ramasi [pentru putin] acasa? ultimul stinge lumina! sau: de ce in romania urmeaza sa fie intuneric? pentru ca ultimul va lua si becul. haz de necaz tipic...
Vânătorul de zâne
de Somesan Sergiu
Vânătorul de zâne Sala în care eram părea la fel de mare ca puntea de comandă a unui crucișător interstelar. Așteptam deja de un sfert de oră și studiasem pe toate părțile contractul pe care urma să...
Vânătorul de zâne
de Somesan Sergiu
Vânătorul de zâne Sala în care eram părea la fel de mare ca puntea de comandă a unui crucișător interstelar. Așteptam deja de un sfert de oră și studiasem pe toate părțile contractul pe care urma să...
Ultimul bal ... cu comentarii cu tot
de Laurențiu Orășanu
Ultimul bal Armonică, timpul se strânge acum, Un ceas pe perete îmi e calendar, Și doar o potecă rămâne din drum, Și soarele-n cer e un biet lampadar. Iar râul, ce-odată-l treceam doar înot, Acum pot...
