"ultimul tigru alb" – 19451 rezultate
0.01 secundeMeilisearchCojocaru Ramona
data nasterii: 17.06.1987, Sf Gheorghe, județul Covasna
63 poezii, 0 proze
Ciprian Tanasescu
1 poezii, 0 proze
Florin Gheorghe Pirvu
Ultimul demers al ratiunii este de a recunoaste ca exista o infinitate de lucruri care o depasesc. Pascal Vizibilul nu este decat urma invizibilului. Leon Bloy
41 poezii, 0 proze
paun ninel
ultimul romantic??...
2 poezii, 0 proze
Ana Finta
Fiind ultimul copil din trei, deci mezină, mereu mă simțeam pusă în umbră. Mi s-a format o dorință, combinație între foame și ambiție, de-a mă face auzită. Vroiam ca lucrurile să mă reprezinte pe cât de mult posibil, ceea ce-a favorizat conflictele. Mă aflu într-o continuă luptă de-a menține ceea ce sunt eu, propria-mi identitate. Lectura reprezenta un lucru impus, motiv pentru care mi-am creat o adversiune pentru ea, însă lucrurile au început să se schimbe când am citit (cu interes) "Coliba unchiului Tom". Asta se întâmpla abia în clasa a cincia, și a generat interesul meu spre a participa la mai multe activități culturale sau care țineau de expresivitate. La dorința părinților, am urmat liceul și facultatea de științe economice. În prezent scriu, și încerc să o fac vizibil.
22 poezii, 0 proze
Ioana Carp
Sunt studenta in ultimul an la ASE, Bucuresti, m-am nascut in Roman, Neamt, imi plac limbile straine, literatura, internetul si nu in ultimul rand poezia, mai mult sa o scriu decat sa o citesc. Am castigat un premiu pentru poezie mistica la concursul Altfel Eminescu organizat de ASE.In rest, incerc sa fiu fericita!
5 poezii, 0 proze
m.i.
Sunt pe ultimul an de liceu. Doresc sa invat la o facultate de Jurnalism(probabil Timisoara sau Cluj) si una de Filosofie. Voluntar la un ONG. nu cred in scoli, politica. Cred ca in putin timp va fii o alta lume. pps: inca mai cred asta:P
17 poezii, 0 proze
Gaspar Petru
dn 29.12.1971 student (ultimul an) visator
15 poezii, 0 proze
Kristina
-23 de ani pe 9 august 2005 -ultimul an la ASE -iubesc ploaia, noaptea... si bataile repezi ale inimii -contact: cristina.safta@softhouse-nmr.com safta_cristina@yahoo.ca
13 poezii, 0 proze
Serban Moescu
Nascut in Baia Mare si rezident al urbei pana in ultimul an de liceu. Translatarea la Cluj va insemna concomitent accederea intr-o comunitate literara extrem de valoroasa, prin intermediul cenaclurilor literare la care aveam sa particip. Rodul inclinatiilor mele spre arta in genere, va fi, uneori, poezia, care adesea a fost apreciata sau dimpotriva. Ma bucur ca scriu, mai exact ca obisnuiam sa scriu, ca metoda de conservare a propriei identitati si de introspectie a ei. Atat.
126 poezii, 0 proze
ultimul tigru alb
de Ela Victoria Luca
iubitul meu și-a uitat vânatul în podul casei trec ape trec flăcări nu știu cum să îi duc mai departe carnea lovită pielea arsă pe margine mă așez în genunchi lângă urma tălpii lui dau praful...
vânătoare în ultimul tigru
de dan mihuț
acest ultim tigru pare-a fi cel mai bun închis în sticlă precum un eunuc trecând prin părul unui ev mediu ca un smintit dincolo de oasele inocenței caută un tigru mai alb mai spân acest ultim tigru...
Frânturi de lume
de Țenche Mircea
Visez un tablou cu stele înghețate, Oamenii nu sunt pe Jupiter Planetele nu au wifi. Un muzeu de arte postmoderne Are sculpturi AI Din epoca lui Elon Musk. Într-o pădure înghețată Ultimul tigru...
Poe far uma tardi
de Alina Manole
poem cu tine în care mereu trebuie să lucrez începutul fotografia din profil nopțile cu nas cârn în locul metaforei aleg degete suntem colecționarii tălpilor goale ochi de tigru transparențe virgine...
qaddish ahar
de Cătălin Al DOAMNEI
învățasem să mă deritualizez pipăind și strângând în pumni lumina ca pe o sferă discutasem o noapte cu un vechi prieten despre arta de a muri cuvintele dobândiseră virtutea picturilor rupestre a...
Cenaclul Agonia.ro - 7 mai
de Paul Bogdan
Considerând că ne mișcăm prea încet, că prea puțini autori au ocazia de a-și prezenta textele în cadrul cenaclului nostru, am luat hotărârea, înțeleaptă sperăm, de a prezenta câte doi autori în...
Scrisoare deschisă către Nexus
de Maria Prochipiuc
Arta versului nu este nici mai mult nici mai puțin decât arta muzicii, emoția estetică este o putere suverană, tainică, deșteptătoare de imagini, de senzații, de cugetări cu ajutorul formei... Și...
În deșert
de Cristina Sirion
Venise șeicul călare pe-un os roșu pur sânge la izvor venise cu altă femeie înghețată la piept demult îl așteptau morganele în prispă cu mâinile la gură atâta viață măcinată între pulpe nu mai...
Inorogul Alb
de Ioan-Mircea Popovici
Astăzi am invitat verdele nucului în casă la mine De la Ceasul Universităţii până la Ceasul Umbrelor Vii Au fost multe chemări simple de genul: Vii? Te bagi? Mergem? Facem? Dregem? Învăţăm? Încercăm?...
Fie ce-o fi
de Ioan-Mircea Popovici
Pun garanție pentru Clipa Vie de Acum Când îmi aduc aminte de drum Și-n drumul acesta mă întâlnesc cu Eu de Atunci Când, pe Urmele Inorogului hălăduiam printre lunci De la Lunca Crișului Alb de la...
