"ultima minciuna" – 20094 rezultate
0.02 secundeMeilisearch
Ultima Generație - Primul Val
Antologia cuprinde 83 de autori de poezie. A văzut lumina tiparului pe 20.11.2005 la editura “Muzeul Literaturii Române”, cu o prefaţă semnată de criticul Lucian Chişu.
de Radu Herinean
Neculai Dontu
Născut în orașul Iasi la 27 oct. 1929. Am fost elevul Liceului Internat "C. Negruzzi" din Iași pe care l-am absolvit în anul 1949. Până în anul 1953 am fost student la Conservatorul de muzică "G. Enescu" din Bucuresti.- Sectia Pedagogie - dirijat, după care am urmat cursurile Facultății de Științe juridice din Iași, pe care le-am absolvit în anul 1958, dată la care am fost incadrat ca magistrat. În ultima perioadă din activitatea profesională am fost consilier juridic, șef al Oficiului de legislație a muncii la DPMOS Iași, de unde m-am pensionat în anul 1993. In anul 1948 am fost deținut politic timp de 6 luni, fapt care m-a ajutat să înțeleg mai bine oamenii și viața. Urăsc minciuna, iubesc adevărul, frumosul și oamenii.
51 poezii, 0 proze
sava mircea
SPERANTA MOARE ULTIMA. "PARCA NICIODATA NU AM AVUT VARSTA" Email sacalunegru@yahoo.com
12 poezii, 0 proze
Anne-Mary
nu sunt nici prima nici ultima care gandeste pe pamant
10 poezii, 0 proze
Alexandra Serban
iMI PLACE ENORM SA SCRIU.iN ULTIMA VREME MI-AM PARASIT ACEASTA APTITUDINE FIIDCA AM AJUNS LA CONCLUZIA CA MA REFUGIAM IN SCRIS SI NU IMI TRAIAM VIATA.rEZULTATUL?! NEGATIV-NU MAI TRAIAM NICI IN VIATA DE ZI CU ZI NICI IN LUMEA REALA;VREAU SA RENASC
125 poezii, 0 proze
Andu Moldovan
Publicat în prima antologie poezie.ro 'ultima generație, primul val' sau dacă vreți ok 'prima generație, ultimul val' la Editura MLR sub îndrumarea lui Bogdan Geană, fie-i absența luminată. Membru poezie.ro din 2003 textele mele vechi nu se mai află în pagină fiind în prezent încadrate într-una dintre categoriile "șterse cu mâna mea" sau "refuzate permanent" de colectivul editorial și pe bună dreptate, istoria și apucăturile ei. Participant destul de activ la Cenaclul Deko la fel ca și la precedentele (bune și ele chiar dacă diferite) din Club A, Backstage, Casa Eliad. Participant oarecum activ la Cenaclul Virtualia din Iași desfășurat cu efortul de apreciat al poetei Alina Manole. contact: bobadil63@yahoo.com
30 poezii, 0 proze
Foale Alina
Motto : “Traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima, si invata in fiecare zi ca si cum ar fi prima.” (Gandhi) Cine sunt? Pe numele meu real Alina Foale, pseudonimul Orianda Jumatate romanca, un sfert unguroaica si un sfert nemtoaica :) O fire optimista si o minte deschisa Incotro ma indrept? Provocari profesionale Continua dezvoltare pe toate planurile Implinire personala si profesionala
17 poezii, 0 proze
Ionut Razvan
traieste fiecare clipa ca si cum ar fi ultima pe care o respiri I use reality as medicine for my fantasies
15 poezii, 0 proze
Martin Teodorescu Hut
Mi-am citit viata si n-am ajuns la ultima pagina. E un roman lung.
1 poezii, 0 proze
silviu dachin
dumnezeu, dumnezeu, dumnezeu și mai ales tu iar în ultima vreme: http://ombun.net/
875 poezii, 0 proze
Ana Virlan
1997-2005....- profesor titular pe catedra de limba și literatura română LPS Piatra Neamț -coordonator revista școlară „AD ASTRA” din 1999 Ultima instituție de învățământ absolvită: 1991-1996 Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Litere, specializarea lb. Română- lb. Franceză; Licență- iulie 1996- „Romanul psihologic al lui Liviu Rebreanu”-coord. Prof. dr. Liviu Leonte Principalele subiecte și calificări însușite -examen de definitivare în învățământ în 1998; -gradul didactic al II-lea, în 2002; -stagiul de perfecționare organizat o dată la 5 ani, de către IȘJ și CCD Neamț (competența de responsabil cu activitatea de perfecționare din școală pe componentele reforma învățământului românesc, metodică-teme: curriculum, metode și tehnici de evaluare, învățărea activă, instruirea diferențiată, managementul conflictelor, tehnici de negociere, selectarea manualelor, managementul clasei de elevi)- aprilie 2002/apr.2003 -curs de inițiere în învatamântul informatizat- CCD P. Neamț -...
4 poezii, 0 proze
ultima minciuna
de dumitru cioaca-genuneanu
batrina sta cu marmura pe fata si trupu-si simte teapan ca o varga ne-ntelegind , unchiasul dus la piata cum de a indraznit ,la morga , pus pe targa ... c-a fost o viata pacoste cu fente ce n-a zis...
Dresura de Evantai Rosu
de Ioana Barac Grigore
desfaci evantaiul in fata ochilor mei e rosu arata semne negre verticale si umbrelute de soare papuci cu talpa groasa de lemn si ochi lungi de gheisa din el curg flori de cactus care infloresc la 100...
Ratacire Ratacita
de monytek
Visuri puternice colorate doar in noapte Pastrate de intunericul corpului,dincolo de viata si de moarte, Obiceiuri proaste renascute in cuvinte apasate Luminate aspru in propria imaginatie… Un om...
eu cred toate minciunile tale
de Silvia Goteanschii
în pisicile cu chelii și lumânările de pe tortul miresei în țignalele de automobile cu numere de înmatriculare în rai în bascula lui moș niculai fă-te că nu mă știi de câteva zile fac un coș de gunoi...
Dragă Moș Crăciun
de Florentina-Loredana Dalian
Dragă Moș Crăciun, Ai trecut, bezmeticule, pe la toți pe-acasă, da’ la mine nu te-ai îndurat să lași măcar o măslină, o dudă ceva... Care va să zică, de sărbători, la toată lumea a venit „Moșul” cu...
Peisaj de toamnă tîrzie cu două femei în fundal
de rechesan gheorghe
O turmă de berbeci enormi, translucizi, fumurii și umezi se-ntinde peste colină. Pîcla înghite repede siluetele, șterge contururile copacilor, petele tufelor și pieptul generos, onctuos al rîpei....
Ana In The Blue
de Mihnea Dimitrie Calin
dincolo de mine este copilul inchis in spatele numelui sau de piatra ridicat in brate gol de parinti el pleaca zilnic din sine cu regularitatea unui ceasornic repara iluzii copilul nu stie ca astazi...
Teodor Dume, carte: Anacronisme erotice II-/ Fluturele din spermă
de Teodor Dume
Teodor Dume, carte: Anacronisme erotice II-/ Fluturele din spermă Editura Pim/Iași, 2020 Coperta și tehnoredactarea: Mioara Băluță Cartea conține 132 de pagini Așa cum am promis, după primul element...
Ultima secundă
de Simion Cozmescu
tu ai să mă treci deasupra tuturor zborurilor vor rămâne uitate ființe și opale șuierătoare fluturi vor stinge în suflări aromate opaițe galben pale vei lăsa să plutească în urmă precum o cometă de...
