"spune-i cum vrei tu" – 20349 rezultate
0.03 secundeMeilisearchNecula Florin Danut
Dacă aș vrea să-mi pun viața într-un jurnal, nu l-ar încăpea nici Cartea de nisip. Atunci cum să scriu o biografie? O, cititorule, nu împlinisem încă 18 ani cînd îl traduceam pe Baudelaire. Dar ce spun eu, nu împlinisem 12 ani precînd eram fascinat de poezia lui Nichita Stănescu. Asta nu mă împiedica, dimpotrivă, de a fi cel mai bun la matematici în clasele pe care le-am absolvit. Facultatea de Matematică, secția Informatică am și terminat-o, de altfel. Spun am terminat-o pentru că nu acolo au fost singurele cursuri superioare pe care le-am urmat. Am fost admis la Academia de Studii Economice, Facultatea de Comerț la care am renunțat după un an de zile. Am fost profesor de Informatică la un liceu din urbea natală. De 20 de ani lucrez în Finanțe la compartimentul IT, tot în urbea natală. Dar să revenim la preocupările mele literare. Am citit enorm, cred că cine mi-a lecturat scrierile și-a putut da seama de asta. Chiar și cine citește această confesiune (i-aș spune mai degrabă decît o...
186 poezii, 0 proze
Gheorghe Mădălina
Când o vei cunoaște pe ea, s-ar putea să ți se pară scorpie, sau s-ar putea să ți se parâ cea mai dulce fata. Uneori poate să fie atât de rea iar alteori atât de bună… Nu știe nimeni cum, majoritatea doar cred că iși schimbă măstile la fiecare minut. Dar ea nu poartă măști pentru că a învățat că e mai bine fără ele. Nu. Se schimă atât de repede pentru că de fapt ea e mai multe persoane într-una, dar nimeni nu pare să realizeze asta. Mădălina e serioasă, bea cafea și știe că fiecare sfârșit e inevitabil și ca pâna la urmă totul va păli cândva. Ea nu iubește niciodata cu toata inima pentru că știe că intr-un final inima ei va ajunge zdrobită pe podea și va plânge atât de mult.Mădălina nu se atașează niciodata de obiecte sau de locuri pentru că știe că se sparg, se pierd și se uită. E atât de matura încât te izbește cu capul de asfalt doar spunându-ți adevarul.Mădălina nu urlă niciodată. Ea doar se uită la tine fără să spună nimic și atunci poti să știi că i-ai făcut cel mai rău lucru și...
8 poezii, 0 proze
Mihaela Micu
In locul biografiei unei persoane, as vrea sa arat caracterul animalului meu de companie. Ghemotoc Să mă prezint... Ghemotoc, îmi pare bine de cunoștiință. Presupun că vă sună cunoscut numele de „Real” ? Deci trec peste orice descriere. Ceea ce nu știți voi este că, până nu demult, acolo a fost casa mea, o mare înghesuială unde am trăit cu frații și surorile mele, sau cel puțin asta îmi place să cred. În fine... lume multă, mâncare puțină, libertate redusă, iar despre dreptul la exprimarea propriei opinii nici nu mai încape vorbă. Toate astea până când i s-a năzărit unei fete să facă o vizită la căminul numărul 10, destinația Craiova, cartier Lăpuș, și văzând niște tizi de- ai mei, i-a venit straucita idee, ei și bunei sale colege de cameră, și prietenă...(spiritul_liber), să mă adopte pe mine. Nu vă spun cum, lăsându-vă pe voi să ghiciți. Așa am devenit „ șoricelul de bibliotecă ” , știu, nici eu nu cred asta, dar voi... Agitat la început, speriat de necunoscut, dar cu o...
2 poezii, 0 proze
Ion Iancu Vale
Sunt unul dintre cei care îl știu extrem de bine pe Ion Iancu Vale. Aș putea spune că îl cunosc ca pe propria-mi persoană. Între noi a existat întotdeauna o legătură și o încredere perfecte, totale, devenindu-i cu vremea un confident de neînlocuit. De aceea, pot afirma din capul locului că Ion Iancu Vale a fost, este și va fi un poet. Născut și nu făcut. Mai ales prin felul cum a trăit poezia. Așa i-a fost datul. Cei care nu au avut șansa unei astfel de condiții, cu greu pot înțelege în toată complexitatea lui un astfel de om. Iată ce îmi zicea în acest sens: „Datorită acestei condiții, obsedante și perpetue, bucuria și tristețea, victoriile și înfrângerile, dragostea și ura, curajul și teama, eu le-am trăit la alte cote, până la extaz. Am trăit și trăiesc încă prin și pentru poezie, cum numai prin și pentru Dumnezeu se mai poate trăi. Și nu voi regreta niciodată.” Nu a scris mult pentru că nu avea cum, datorită neastâmpărului său permanent și a unui nebunesc spirit de frondă. Din...
16 poezii, 0 proze
Năstase Adrian
Sunt născut sub semnul Racului, într-o zi de 13 a lunii iulie din anul 1977. Primii 14 ani din viata i-am petrecut acasa in Bucuresti, locul nasterii mele. Liceul a fost sa fie in Constanta, un liceu militar cu profil de marină, ulterior desființat (nu stiu daca trecerea mea pe acolo a influențat câtuși de puțin acest fapt). A urmat Academia Navală Mircea cel Batran din același oraș, evident cu același profil de marină militară. De 5 ani servesc patria, cum se spune fiind incadrat la o unitate din Mangalia. Am scris si scriu foarte mult (proză, versuri, muzica). Pasiunile mele sunt muzica, literatura si sportul.
5 poezii, 0 proze
Otilia Cazimir
Otilia Cazimir (n. 12 februarie 1894, Cotu Vameș, județul Neamț - d. 8 iunie 1967, Iași) este pseudonimul literar al poetei Alexandra Gavrilescu, cunoscută și ca autoarea unor versuri pentru copii. Acest pseudonim i-a fost ales de către scriitorul Mihail Sadoveanu și de criticul literar Garabet Ibrăileanu. Scriitoarei nu i-a plăcut noul nume după cum spune: "Dați-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani că numele acesta, pe care totuși l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi pe care am întâlnit-o în viață - fetița cu care am stat în bancă în clasa primară - era proastă, grasă și buboasă...". Era cel de-al cincilea copil al învățătorului Gheorghe Gavrilescu. Și-a petrecut copilăria în satul natal și a început să scrie poezii de când era mică. A urmat cursurile liceale și universitare la Iași, oraș în care și-a petrecut întreaga viață. A debutat în anul 1912 în revistă "Viața românească", în care își va...
26 poezii, 0 proze
Mateiu Ion Caragiale
Născut 25 martie 1885 București Murit 7 ianuarie 1936 București Tabel cronologic 1885 martie 25 (stil vechi 12) Se naște la București Mateiu, fiul cel mai mare al scriitorului Ion Luca Caragiale. Fiu natural; mama: Maria Constantinescu, rentieră, 21 ani; I. L. Caragiale, 33 ani, rentier. cca. 1892-cca. 1902 Studiazä la colegiul Sf. Gheorghe, al cärui director intre 1889-1903 este Anghel Demetriescu, "excelentul meu director și maestru de istorie", cum spune Matei Caragiale. Din timpul acesta datează temeinica sa inițiere istorică și heraldică. Tot acum va fi c noscut, probabil, indeaproape, cercul amicilor lui Anghel Demetriescu: Delavrancea, arhitectul Mincu, St. C. Hepites, dr. C. Istrati, N. Petrașcu. 1904 noiembrie-1905 mai, Berlin. Dacă nu urmeazä, potrivit dorinței tatälui säu, dreptul, in schimb, paralel, cu lecturi fructuoase, pätrunde farmecele marelui oraș, pe care le va evoca în povestirea sa Remember. 1906 București. Studii de drept, pe care nu le termină, și examene la...
0 poezii, 0 proze
Silviana
Vreau ceva consistent! Palpabil! Adevărat! În afară de cuvinte, n-am nimic! Cuvintele sunt cea mai mare bogăție a mea…restul e tăcere…vid…întuneric și nimic . Nu mă încarc cu regrete. Știu cine sunt. Dar toată lumea spune ca sunt nebună. Irațională și haotică. So what if I’m so…? It’s funnier ! Not to care and struggle…not to worry and have doubts….It’s heaven here! E much much better! Pentru că nu-mi pasă decât de tot ce e frumos și bun. Dau toxicul la schimb pentru zen. Și zen-ul ăsta e bun. E zen-ul meu, în care pot fii așa cum vreau, fără să-mi pese. Și nu-mi pasă…drept pentru care continui să fiu așa. Nimic interzis, nimic dubios…nimic nu e imposibil la mine pentru mine. Sunt cine vreau să fiu, și mă simt extraordinar de bine în compania mea . Ce praf sunt, am uitat să mă prezint…
3 poezii, 0 proze
Maria Constantin
M-am născut în 3 august 1967, în București. Scriu câte ceva din anul 1989. Sper că voi reuși să las posterității si ceva scris, ceva demn de luat în seamă, în afară de cei trei copii pe care bunul Dumnezeu mi i-a dăruit. Păpușa de cârpă Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu sunt decât o păpușă de cârpă și mi-ar oferi în dar o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ce gândesc, deși în definitiv aș putea să gândesc tot ce spun. Aș da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru ce valorează ele, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică. Aș dormi mai puțin și aș încerca să visez mai mult, înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge în timp ce alții ar sta pe loc, aș rămâne treaz în timp ce toți ceilalți ar dormi. Aș asculta în timp ce alții ar vorbi și cum m-aș bucura de savoarea unei înghețate de ciocolată! Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâmă de viață, m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu...
9 poezii, 0 proze
Panescu Octavian Alin
Petre Vulcan Junior alin.panescu@yahoo.ro Parola e mail 12alin Petre vulcan Parola pagina literara 1234al Prima oara am scris o poezie ,dedicata mamei ,la 10 ani,invatat de tatal meu,el era secretar la Cenaclul Columna, pe timpul Magistrului,Titu Radoi,si visul lui era sa-i spun ,,Batrane,,cum isi spun toti Columnistii. , a fost tata bibliotecar la biblioteca judeteana geberal cridtian tell?, corespondent la radio romania actualitati Am participat la o expozitie de pictura ,cu clasa a VIII-a ,cand eram la Scoala Generala ,la Muzeul Judetean. Am participat la Cenaclul Litua,de la Casa Tineretului. Am participat la Cenaclul de la Casa Sindicatelor. Am participat la Cenaclul Columna trei ani la Teatrul de Vara,dupa alti trei ani in care nu am fost primit,am fost reprimit la Cenaclul Columna,la Magnolia,acum se tine la Centrul Judetean Cultural,sala Titu Radoi,inca un an Am calculator,computer,din februarie -acum noua ani,deci, Culturalizarea Maselor. Am trimis poezii la concursuri in...
40 poezii, 0 proze
spune-i cum vrei tu
de Adam Rares-Andrei
distanța am s-o numesc peșteră și-am să te conving că e așa de frig. am să mă bucur la auzul picioarelor de tarantulă precum m-aș bucura la masă de sunetul veselei, pentru ca la urmă să treci prin...
Cyber
de Alin Pop
*** Luni room_service_boy : salut, dau buzna, știu, scuze , o prietenă comună mi-a spus că ești simpatică fata_cafenie : tu cine naiba ești? room_service_boy : cosmin fata_cafenie : ne cunoaștem?...
Tu spune-i cum dorești
de Adriana Lisandru
Îți văd mâinile îți văd mâinile în vreme ce scriu aceste cuvinte unghiile tăiate nu foarte scurt dar drept ținând strâns țigara pe care o-mpărțim ca pe un jurământ sau ca pe un blestem strecurat...
so call it love
de Leonard Ancuta
i se spune iubire cînd în realitate e un chirurg care mutilează i se spune iubire deși taie toate brațele nevăzute pe care le folosim să ne prindem de realitate de speranță și stabilitate, i se spune...
colt
de Valeriu D.G. Barbu
când nimeni nu mai crede în tine amintește-ți că nu ești Dumnezeu - mai neîncrezător n-o să fie nimeni cât ești adesea chiar tu cum nimeni n-o să-ți dea șuturi în cur pe ideea ...pasului înainte cât...
Da și Nu
de Costache Ioanid
Da și nu, nu și da nu se pot înmănunchea. Nu poți fi cum vrei tu: nu poți fi și da și nu! Când iubirea spune: hai! Lenea-ți poruncește: stai! Când Isus vrea să lucrezi, lenea-ți spune să mai șezi....
merci
de Anghel Geicu
îți mulțumesc pentru tot pentru că dacă nu ar fi... nu s-ar povesti azi e o zi ca oricare dar nu pentru mine pentru că acum e în joc viața lui ryky spune-i cum vrei dar el e cel care mă încălzește el...
Poemele unor liceence de azi. Întâi, scrisorile lor de recomandare
de Dragoș Vișan
I. Scrisorile mele către \"Steluta Pirvu\" Mă bucur să conversăm pe mail. Aș avea foarte multe să-ți spun, pentru că ai răbdare. Cred că ești o persoană la fel de complicată ca mine, Steluța....
Un pui de idee
de Miruna Gavaz
Îmi sting lumina mare, aprind veioza mică, găina de idee e ca un soare-n cap. Îmi stinge: fire de gând pentru un moale, îmi umple: tâmple cu fund rotund, gol plin, gol-plin mă-mbrăca. Acum te...
strabism
de Anghel Geicu
un pahar & o sticlă de whisky lângă cinci pastile de barbiturice într-un colț un pik-up zgârie the dark side of the moon tv-ul/ pe muting se văd doar imagini pe led un smartphone pe un fotoliu un...
