Tu spune-i cum dorești

era o vreme
când știma apelor
se apropia de barca mea
și-mi vorbea
despre verzi
și uscate

cuvintele tale

"vreau să cred
că doarme în inima mea același copil îndârjut
zâmbește și visează că prinde cu mâna peștii mici și verziu
ascunși sub crengile pârâului de munte

îți văd mâinile în vreme ce scriu aceste cuvinte
unghiile tăiate nu foarte scurt
dar drept
ținând strâns țigara pe care o-mpărțim
ca pe un jurământ sau ca pe un blestem strecurat printre dinți
pe câtă dragoste
atâta groază

singurătatea are farmecul ei"

îmi aduc aminte
de ea

mereu mi-a plăcut scriitura care își caută locul în sufletul cititorului și atinge.
nu pot comenta un gest pe care autoarea ni l-a dăruit întru recunoașterea unor ani din ceea ce am fost, și unii încă mai suntem, dar pot mulțumi cu sufletul.
deosebit:
"Am crescut pe sărite/furând câte puțin/din fiecare om ce m-a atins/din fiecare piatră în care-mi zgâriam picioarele desculțe/din fiecare palmă cu sete aruncată/în numele iubirii și-al responsabilității/din fiece reproș rostit/
sau bănuit(...)nu știu dacă mama mea naturală îmi cerea să o iert/dar așa îmiplăcea să traduc foșnetul frunzelor/când toamna cobora val-vârtej/
peste toate întrebările mele(...)Să tac din nou. cu sete. singurătatea are farmecul ei/cel al unei femei subțiri/amnezice/care vorbește despre virginitatea ei/deși simte cum ceva neștiut/îi răscolește întreaga ființă"

aprecieri!