Otilia Cazimir

Șiruri negre de cocoare, Ploi călduțe și ușoare, Fir de ghiocel plăpând, Cântec îngânat în gând, Sătbătoare… Zumzet viu prin zarzări.

Greu e când ești gospodină! Uite, eu, cât sunt de mică, Iute-s ca o rândunică, Harnică-s ca o albină. Cum mă scol, cobor în grabă Colivia din

Frumoasă mi-e țara străveche, Întinsă pe munți și pe văi, Cu fete cu flori la ureche, Cu mândri și ageri flăcăi! Frumoasă mi-e țara cea

Moș-Crăciun, la urcuș, S-a pornit cu sacu-n spate. Drumu-i rău, și-i lunecus, Și moșneagul nu mai poate. Lung se uită indărăt, Scuturându-și

Apune soarele-n vapai Si inserarea, ca un val, Pe subt rachitile din deal Se lasa-n liniste pe vai. Coboara-ncovoiat la pod Un

De pe-o „bună dimineață” Cu tulpină de cârcel, A sărit un gândăcel Cu mustățile de ață. Alți gândaci, mărunți și roșii, Care-și poartă

Ssst! Măicuța gerului, Cu mânuța înghețată, Bate-n poarta cerului Și întreabă supărată: -Unde-s stelele de sus? -Iaca, nu-s! Vântul rău

Ai ochii negri, mincinosi si rai... Fantanile cu ape moarte-ascund Pupile negre licarind in fund, Ce ma atrag spre-adanc - ca ochii

Ramai!... Pe la ferestre a trecut un fulg: e cel dintai… -Tu stii ca, daca pleci, mi-e frica. As vrea sa-mi spuie cineva pe nume… Ma

Þipă gâștele și zboară, Zboară penele-n poiană... - Ce-o fi asta, surioară? - Ia, o vulpe năzdrăvană; Cum stătea-n tufiș la pândă, Costelivă

Clopotniți sure, cuiburi pentru vânt, Cu trepte măcinate de vreme și de cari, Săpate-n inimi calde de stejari, Și-atât de vechi, că parcă-s de

Ai ochii negri, mincinoși și răi Fîntînile cu ape moarte- ascund Pupile negre licărind în fund, Ce mă atrag spre-adînc ca ochii tăi. Cînd vreau

De după dealuri arse și trudite, Înalță creste albe nori de plumb. S-adună-n iarbă umbre încâlcite Și, aspru, geme vântul prin porumb. Câmpia

În gara asta nimeni nu coboară, Și plouă-adânc, pe câmp, pe gară ... Un tânăr cu manta de cauciuc Stă zgribulit la adăpostul unui nuc. Doar,

Un deal cosit … Și pe șoseaua prinsă De coasta lui, un car dispare-n fund. Și sună drumul ca o dobă-ntinsă Pe care-ai aruncat, cu pumnii,

Se scaldă soarele în iaz... Un măr sucit de bătrânețe Aruncă-n tren cu mere pădurețe, Și-un cârd de gâște albe face haz. S-abat la geam

Am pus să moară-n umbră, într-o carte Pe care-o știu cuvânt după cuvânt, Petale vii și tinere de flori, - Să-mi mai aduc aminte uneori De cei

Sa va trimit \"Literatura de Craciun\"... Dar ce anume? Vreti colinde mici Cu \"dalbe flori\"si \"Ler, oi Doamne bun\" Pentru copii peltici? As

Aseară, prin grădina amorțită, Din tufe de pelin cu frunze mici A apărut în taină un arici, - O mică vietate ghemuită. Copiii l-au zărit de pe

Eu nu sunt strănepoata lui Manon, Nici Julieta nu-s, nici Desdemona, Nu sunt Venera, nu sunt nici Madona, - Nici Emma Bovary și nici

Cum s-a facut de m-ai luat in sama? Vezi, mai prudent era sa taci, Ca e destul pe cineva s-ataci, - Atacul dumitale-i o reclama. Si-n loc,

Eu stiu ca arta e arida... Dar, oricum, asta nu-i o scuza Sa-mi sperii astfel biata muza Timida Am stat la foc s-am chibzuit:

Eu niciodata nu pot fi de vina… Cand ploua sau e cerul innorat Si mor pe straturi florile-n gradina, Sa stii ca numai tu esti vinovat.

Desi n-admit asemenea confuzii, Din partea mea, oricum, sunt incantata Ca m-ati putut asemui vreodata Cu cel mai lenes favorit al muzei.

Dormi cu mama, puișor! Dorm pisicile-n pridvor, Doarme-n patul ei păpușa Doarmă-n leagăn și Vaniușa... Ia te uită, frate! Cum, N-adormiși nici

Am rasfoit si eu volumul. N-or fi frumosi poetii... Natural, Alrminteri ar fi fost un cumul. Dar mie, Cei ce s-au apucat de poezie