Alexandru Macedonski

E vremea rozelor ce mor, Mor în grădini și mor și-n mine - Ș-au fost atât de viață pline, Și azi se sting așa ușor. În tot, se simte un

Dacă-aș fi trăsnet v-aș trăsni, V-aș îneca dacă-aș fi apă, Și v-aș săpa mormântu-adânc Dac-aș fi sapă. Dacă-aș fi ștreang v-aș

Pe verdea margine de șanț Creștea măceșul singuratic, Dar vântul serii nebunatic Pofti-ntr-o zi pe flori la danț. Întâi pătrunse printre foi, Și

Noaptea de decembrie Pustie si albă e camera moartă... Si focul sub vatră se stinge scrumit...-- Poetul, ălături, trăsnit stă de soartă, Cu nici

I - Oh! Doamne Oh! Doamne, rău m-ai urgisit, În soarta mea m-am împietrit Rămân ca marmura de rece... Să plâng, să sufăr, am uitat. Am fost un

To die is landing on some silent shore Where billows never beat, not tempests roar. Samuel GARTH Deunăzi către ziuă visasem că

Un an, -dînd d-ani, leag-an d-an, - d-ani vani D-atunci, un lanț întreg s-a format. D-atunci de cînd în groap-a intrat! Un an, -dînd d-ani,

Apei lui de prin ogradă, Prea domol curgînd la vale, Bolovani, într-o grămadă, Japonezu-i pune-n cale. Spumegată, vrea să vadă, Împrejurul

Era un cer umplut de soare Când ți-am adus într-un buchet Iubirea mea mistuitoare Și-al inimei adânc secret. Buchetu-a fost a mea junie, Și dacă

În arcane de pădure întuneric ce spăimântă. Frunza tace lîngă frunză și copac lîngă copac; Noapte tristă, noapte mută, noapte moartă, cer opac

Sub luna plina, Cu farmecul ce-n jos se lasa, Oricare coperis de casa E balta de lumina. Albastra noapte E toata ploaie

Rondelul rozelor de august Mai sunt incă roze, -- mai sunt, Si tot parfumate si ele Asa cum au fost si acele Când ceru-l credeam pe

Plouă, plouă, Plouă cît poate să plouă. Cu ploaia ce cade, m-apasă Durerea cea veche, cea nouă... Afară e trist ca și-n casă, - Plouă,

În mintea omului rămâne Tabloul fericirii stinse... Astfel tresar și-n al meu suflet Reamintirile întinse; Aci revăd o albă casă... O horă,

Se zice că Destinul stă-n mâna omenească... Aștearnă-și fiecare de vrea să s-odihnească... Medaliile, însă, au vers, ca și revers... Muncești și

Bucolica undă adoarme în tihna de salcii pletoase Ici-colo trăsnite cu aur de-a soarelui apoteoză, Când, fragezi păstori, în penumbră, albesc ca

Mă zoresc să scriu degrabă... Pentru ce nu știu nici eu: Mă zorește Dumnezeu? Simt că viața mea e slabă? Când apusul e mai falnic, Norii toți

Rondelul rozelor ce mor E vremea rozelor ce mor, Mor în grădini, și mor și-n mine -- Ș-au fost atât de viață pline, Și azi se sting așa

Când eu treceam cântând pe vale, Cântând și surâzând, Adeseori mi-ieșea în cale Un chip ceresc și blând. Îmi surâdea cu-nduioșare Cel chip de

O roză-nflorește, suavă... Ca nor risipit, e necazul. Puternic mă poartă extazul Spre-o naltă și tainică slavă. Nu-mi pasă de-a vieței otravă

Rondelul ajungerii la cer In cer s-ajunge dintr-un salt, S-au nu s-ajunge-n veci de veci... Te-arunca-n el un cantec-nalt, In care-al vietei

Semănătorul printre brazde lăsa sămânța lui să cadă Ș-o parte i-o lua furtuna și paserilor o da-n pradă, O parte s-așternea pe stâncă și să

În noaptea naltă Ce s-a lăsat peste natură Se-ntrezăresc prin frunzătură Stelare-adâncuri ce tresaltă. Întregi sisteme De nebuloase

Rondelul lunei Desi pe cer e-aceeasi luna- Dar unde e cea de-altadata Minciuna vietei ce mă-mbata- E azi o altfel de minciuna. Ca si atunci,

Cu viii nu mai am de-a face De mult, Și foarte des, când totul tace, Chemând pe morți, ce dorm în pace, I-ascult. Din gropi

Călătoare pe o rază Ursitoarele-au venit Mai deunăzi să mă vază Și cu milă mi-au zâmbit. Împrejurul meu cu toate Învârtindu-se mia-u

Prin al vieții mare poate, mintea mea o rătăcesc, Și de bunăvoie singur cu speranțe m-amăgesc, Îmi creez năluci de aur, întâmplări

Era o zi senină ca fruntea de fecioară Ce neturburată de-ai patimelor nori, O zi în care șoapte de îngeri se coboară Și vin pe-o adiere să cânte

Precum în largul mării corabia s-oprește Când vântul nu mai suflă și pânza pe catart Atârnă nenstrunată sub luna ce-i zâmbește Cu razele

De-as sti ca lacrimile mele S-ar preschimba-n margaritare, Din ele ca sa-ti fac avere, Le-as plânge fara de-ncetare. De-as sti ca sângele din

Rondelul cupei de Murano Nu e de aur: e de raze. O-ntind grifonii ce-o sustin. E datatoare de extaze, Cu ea-n onoarea ta inchin. In

În Kars, sub cer cu fund de aur, Pe când e soarele-n apus, Încolăcit ca un balaur Pe după deal aproape dus; S-arată-n galbenul ce

Înjurați-mă, prieteni, Dați-mi cupa cu amar, Veți avea destulă vreme Să mă plângeți în zadar. Nu sunt încă, nu sunt încă Pe al morței negru

Privind la bietul meu album Legat frumos când stă pe masă, Melancolia mă apasă: El e bagajul meu de drum. La soartă însă mă supun… Și dacă

I Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte, Și încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit, Nu mi-ai pus pe piept o stâncă,

O! poezie, pe când toate în lume trec și-mbătrânesc, Când nu mai sunt nici eu băiatul cu inimă nevinovată, Când zilele copilăriei sunt o ghirlandă

Rondelul lucrurilor Oh! lucrurile cum vorbesc, Si-n pace nu vor să te lase: Bronz, catifea, lemn sau matase, Prin grai aproape omenesc. Tu le

În zilele aceste când inima expiră, Când egoismu-n aer ca molimă planează, Când florile simțirii din piepturi se retează, Când bunul trai e ținta

Sub flori de măr Ce mi se scutură în păr Se umple sufletul de soare; Pe orice frunți suferitoare, Oh! ningeți, albe flori de măr. Sub

Mă uit la cer și la pământ : Frumos e cerul și pământul, Dar port în suflet un mormânt,

Rondelul oglindei Din al oglindei luciu rece De apa-adanca, - se desface O liniste de dulce pace, Ce-ntregul suflet mi-l petrece. Obida vrand

Când aripi al meu suflet avea, credeam în toate Iluziile roze... — Eram un semizeu, Zburam spre empireu, Mai sus de gloate... Când aripi al meu

Am auzit al tău lătrat, Dar el deloc nu m-a mirat: Destulă vreme ți-am dat pâine, Să știu prea bine că ești câine. (Al.

Rondelul orasului mic Orasul mic te fura-ncet Cu ale lui tacute strade, Cu oameni prosti, dar cumsecade, Ce nici nu stiu ca sint poet. Cu

Rondelul crinilor In crini e betia cea rara: Sunt albi, delicati, subtiratici.- Potirele lor au fanatici- Argint din a soarelui para. Desi,

E umed cimbrul pe colină, Măceșii par o florărie, Sorgintea râde cristalină, Ești tu, ești tu, copilărie! Din roze ceruri ciocârlia Zvonește

În Archangel e o fată Cu ochi lungi, cu gene lungi, Nu poți chipul să-i alungi, Însă asfel de ciudată Ca-n Archangel nu e fată. Cu ochi lungi,

Atâtea chinuri mă tot apasă, Curând ca floarea voi veșteji! Și spun la oameni, dar ce le pasă Dac-a mea viață se va fini? Nici consolare nu am în

Dorințe îndrăznețe Din visuri de junețe Ce mintea-mi conținu, Din voi mai este vruna Când soarta-ntotdeauna La toate zise nu? Și totul când

Rondelul meu Când am fost ura am fost mare, Dar, astazi, cu desavarsire Sunt mare, ca mă simt iubire, Sunt mare, căci mă simt uitare. Esti

Luna varsă în odaie O fantastică văpaie, Iar cu capul aplecat Stă poetul care-odată Pe o coardă fermecată Lumea toată a-ncântat. Fruntea lui

Castelul în ruine domnește peste vale… Din turnuri retezate se-mprăștie o jale, Și stema ce pe-oricine să-nfrunte cuteza, Mâncată e de

Libelule grațioase Zboară-n aerul de vară... Au corsete minuscule, Și pe aripi radioase Readuc speranță clară: Zi de vară, libelule. Peste

Între nori și între apă se ducea fără-ncetare Rătăcit din orice cale sub trăsnitul lui catart; Valuri-valuri dând năvală și smucindu-l tot mai

I Mi s-a părut întotdeauna un ce scârbos și crud Ca după-o noapte de orgie, pe buze încă de vin ud Să te cobori în acea ocnă la care s-află

De-aș fi ori încă nu pe ducă, Mă simt la fel cu orișicine : Clipire-nchisă-ntre suspine, Și-ntre năluci ce pier - nălucă.

Trebuia într-acea noapte ca să sufle vântul rece, Ca să viscolească-afară, ca și azi, neapărat, Iar copacii printre crivăț la pământ să se

Se duce noru-n al său zbor Ca gândul meu rătăcitor, Aci de lună poleit, Aci de noapte înnegrit. Se duce râul pe costiș, Încolăcit pe sub

Zburam pe aripi strălucite... Copilul cel de altădată Nevinovat ca și o fată Neveștejită de ispite. E azi mocirla noroioasă Cu

Spre munți să merg, În zbor alerg Cu gândul, Și trec prin văi, Pe tainici căi, De-a rândul. Prin râpe-adânci, Pe nalte stânci, Prin

Rondelul de aur Caldura de aur topit, Si pulbere de-aur pe grane, Ciobani si oi de-aur la stane, Si aur pe flori risipit. In toti, si în tot,

Rondelul beat de roze De roze e beată grădina Cu tot ce se află imprejur E beat si cerescul azur, Si zizâie, beată, albina. Se clatină

I Acum destul cu plânsul, căci inima ți-e seacă, Și chiar de ți-ar fi plină, e timp să-i zici destul: Poporul nostru este de lacrime sătul, Și

Cu norii ce afar\' s-adună Acoperind și cer și lună, De la fereastra mea, sub coaste, Călări pe beznă, ca prin basme, Zăresc un șir grozav de

Þărână – suntem toți țărână, E de prisos orice trufie… Ce-a fost, în veci are să fie… Din noi nimic n-o să rămână. Zadarnic falnice palate Sunt

Din ce în ce mai multe Amarnice insulte Întâmpin nencetat Cât inima-mi sărmană Întragă e o rană, Un hoit de sfâșiat. Albastra boltă-mi

De câte văd, înmărmurit, Stau ore, zile, fără gânduri, Și-abia mă-ntreb de n-am murit, De nu mai sunt între patru scânduri? Dar viața

Noaptea de mai Astfel: fiindca apogeul la care sufletul atinge Cind poarta cintece-ntre aripi da nastere la razvratiri, Se poate crede ca

Să mă spele de insulte nu mă-ncerc să fac apel La un veac ce nu cuprinde decât patimă în el Și în care tot nerodul are dreptul să vorbească Ca

Rondelul tiganilor Tiganii merg fără-ncetare- Nu stiu nici ei când au pornit, Dar se tot duc necontenit, Impinsi de-o vecinica chemare. Cu

Un arbore când puternic spre domnele înstelate Înalță- ale lui ramuri de frunze încărcate, Făcând la ceilalți arbori o umbră-omorâtoare, Pe când,

Noaptea de iulie A-nceput din nou sa-mi fie dor de dulce fericire... Vad ca-mi trece tineretea, vad ca anii mi se duc, Si mi-e sete de placere,

Capitolul I Camera mea de culcare Adesea, stând la gura sobii și privind limbile de flăcări albăstrii care vâlvăiau în fundul ei, m-am gândit

Rondelul plecarei Am să mă calatoresc- Sunt furat ca de ispite, S-o voiesc, să n-o voiesc, Spre tinuturi negandite. Vara este pe

Rondelul orelor Pe rand orice ore ranesc, Iar ultima vecinic omoara...- Tot sufletul mi-este o vioara Ce plange duios ca traiesc. Si nici nu

Rondelul orasului de altădată Era orasul de-altadata Sub plopi de-argint, muiati în soare, O verde oaza fermecata Cu repezi ape

Orbit de-al gloriei nesatiu, Albit de ani, dar tot copil, E lesne sa ma faci Zoil Cand singur tu te faci Horatiu.

Oh! suflet orb m-absorbi întruna Și nu mă vezi, nici nu m-auzi, Rămâi, cu ochii morți și cruzi, Și reci, mai reci de cum e luna. Veghez asupră-ți

Eu am stat ș-am cugetat Și mijlocul l-am aflat Viața mea s-o fericesc: E să nu mă mai gândesc. Gândul m-a îmbătrânit, Gândul m-a

Mai tii oare inca minte noaptea-n care ne-am iubit?... Un moment!Si-n el o viata de un secol am trait! Pentru tine ce-am fost insa? Tot ce-ai fost

Rondelul privighetoarei Privighetoarea-nvietoare A-ntrematorilor fiori, Desteapta prin caisii-n floare Ale zefirilor viori. E ca-ntr-o alta

Avântă-te, suflet, prin dulce cântare Și spune la lume, când este trădare, Ca s-o deșteptăm! Căci dulcea-ne țară trădată greu este; Române, la

Nimic, nici chiar speranța în suflet nu mai cântă Când mut e viitorul și aripa ți-e frântă... Departe lași în urmă al visurilor rai... Și lacrima,

Rondelul trecutului Iata Pometestii, iata Adancata, Scurtul pod de barne este retrecut. Re'nviaza mama, îmi zambeste tata... Vreme cata curs-a

Rondelul orasului din Indii Spart a fost orasul mare De a vremei vitregie: Peste moarta galagie Cresc copacii pana-n zare. S-a uitat ce-a

Rondelul contimporanilor Acesti contimporani ai mei Fac ne-ncetat acelasi sport: De treizeci de ani îmi tot zic mort Tot mai pizmasi si mai

Rondelul morii Soptiri si cantece vrajite O-mpaciuire torc sub plute, Ca flaute si alaute La scocul morii parasite. Amaraciunile traite In

Nu mai am decat o sete, nu mai am decat un vis, Vis ce-n inima cu sange conturat il tin inchis; Orisiunde-l port cu mine, si c-o dulce

I De sidef și de-aur roșu sub al cerului azur, Zvelta insulă apare, și sporește minunată, Sărutată când de valuri, când de vânturi

Rondelul ctitorilor In zugraveala invechita El, searbad; ea, cu ruje-aprinse, Biserica de ei cladita O tin cu degete intinse. Naluci din

Rondelul meu Cînd am fost ură am fost mare, Dar, astăzi, cu desăvîrșire Sunt

Rondelul coroanelor nepieritoare Coroane-n veci nepieritoare Dintre frunzisurile mari Ale batranilor stejari: Mi-asterne umbra sub

Inima-mi ce se îmbată, Bată, Bată căci beat de amor, Mor! Pe brațe-mi iată se-nclină Lină; Viața să-mi ceară i-aș

Dacă raze de-astă dată voi s-adun cu-mbelșugare E că frunțile brăzdate de al grijilor făgaș Sub a razelor coroană află-o sfântă alinare Și să urle

Rondelul cercetasilor Mai mari, mai mici, trec cercetasii Un print din suflet i-a desprins, Pe toti în ochi cu foc nestins, La tot spre-a fi cu

Rondelul domnitei Iesind din balta Craiovita, Unde-a fost crai Craiovisin, Vapaie, vezi plutind domnita Mai argintata ca un crin. Sub luna-i

Îmi place să te văd zâmbind… Candoarea ta îmi place… Privindu-te, eu mă surprind Și zilnic n-aflu pace! Eu aș putea dacă-aș voi Să fac să

Mai! Mai! și aurora cu lacrimi de topaze, Mai: albele calicii de crini, dulci flori de-amor, Și vocile de frunze, și raze, și extaze, Ș-a

Were I thunderbolt I’d strike you, Deep-drown you were I water-flow, And deeper dig your graves I would Only were I hoe. Were I noose I’d

Urns broken into pieces – anywhere huge tombstones of marble resting underneath so many legionaries, lo Hinov – hidden within, everywhere the

Though one the moon up in the sky – Where is the one I once did see On life’s illusions losing me – These days she tells another lie. As time

Here lavishly these jewels among all men I share; In the high fire of living I crystallized their truth, And in their depths I mirrored the