Din ce în ce...
de Alexandru Macedonski(2004)
1 min lectură
Mediu
Din ce în ce mai multe
Amarnice insulte
Întâmpin nencetat
Cât inima-mi sărmană
Întragă e o rană,
Un hoit de sfâșiat.
Albastra boltă-mi pare
Cernită de-ntristare,
Ca sufletu-mi în dor,
Iar lacrimile mele
Întunecă și stele
Și soare-ncălzitor.
E iarnă, este gheață
Întinsă pe-a mea viață,
Precum pe niște văi
Zăpada se întinde
Și-n giulgiu-i coprinde
Păduri, izvoare, căi.
Și cum ascunsă tace
Privighetoarea-n pace
Prin scorburi de copaci,
Așa și tu biet suflet,
Abia având răsuflet,
Te-ascunzi în piept și taci.