E vremea rozelor ce mor, Mor în grădini și mor și-n mine - Ș-au fost atât de viață pline, Și azi se sting așa ușor. În tot, se simte un

Dacă-aș fi trăsnet v-aș trăsni, V-aș îneca dacă-aș fi apă, Și v-aș săpa mormântu-adânc Dac-aș fi sapă. Dacă-aș fi ștreang v-aș

Pe verdea margine de șanț Creștea măceșul singuratic, Dar vântul serii nebunatic Pofti-ntr-o zi pe flori la danț. Întâi pătrunse printre foi, Și

Noaptea de decembrie Pustie si albă e camera moartă... Si focul sub vatră se stinge scrumit...-- Poetul, ălături, trăsnit stă de soartă, Cu nici

I - Oh! Doamne Oh! Doamne, rău m-ai urgisit, În soarta mea m-am împietrit Rămân ca marmura de rece... Să plâng, să sufăr, am uitat. Am fost un

To die is landing on some silent shore Where billows never beat, not tempests roar. Samuel GARTH Deunăzi către ziuă visasem că

Un an, -dînd d-ani, leag-an d-an, - d-ani vani D-atunci, un lanț întreg s-a format. D-atunci de cînd în groap-a intrat! Un an, -dînd d-ani,

Apei lui de prin ogradă, Prea domol curgînd la vale, Bolovani, într-o grămadă, Japonezu-i pune-n cale. Spumegată, vrea să vadă, Împrejurul

Era un cer umplut de soare Când ți-am adus într-un buchet Iubirea mea mistuitoare Și-al inimei adânc secret. Buchetu-a fost a mea junie, Și dacă

În arcane de pădure întuneric ce spăimântă. Frunza tace lîngă frunză și copac lîngă copac; Noapte tristă, noapte mută, noapte moartă, cer opac

Sub luna plina, Cu farmecul ce-n jos se lasa, Oricare coperis de casa E balta de lumina. Albastra noapte E toata ploaie

Rondelul rozelor de august Mai sunt incă roze, -- mai sunt, Si tot parfumate si ele Asa cum au fost si acele Când ceru-l credeam pe

Plouă, plouă, Plouă cît poate să plouă. Cu ploaia ce cade, m-apasă Durerea cea veche, cea nouă... Afară e trist ca și-n casă, - Plouă,

În mintea omului rămâne Tabloul fericirii stinse... Astfel tresar și-n al meu suflet Reamintirile întinse; Aci revăd o albă casă... O horă,

Se zice că Destinul stă-n mâna omenească... Aștearnă-și fiecare de vrea să s-odihnească... Medaliile, însă, au vers, ca și revers... Muncești și

Bucolica undă adoarme în tihna de salcii pletoase Ici-colo trăsnite cu aur de-a soarelui apoteoză, Când, fragezi păstori, în penumbră, albesc ca

Mă zoresc să scriu degrabă... Pentru ce nu știu nici eu: Mă zorește Dumnezeu? Simt că viața mea e slabă? Când apusul e mai falnic, Norii toți

Rondelul rozelor ce mor E vremea rozelor ce mor, Mor în grădini, și mor și-n mine -- Ș-au fost atât de viață pline, Și azi se sting așa

Când eu treceam cântând pe vale, Cântând și surâzând, Adeseori mi-ieșea în cale Un chip ceresc și blând. Îmi surâdea cu-nduioșare Cel chip de

O roză-nflorește, suavă... Ca nor risipit, e necazul. Puternic mă poartă extazul Spre-o naltă și tainică slavă. Nu-mi pasă de-a vieței otravă

Rondelul ajungerii la cer In cer s-ajunge dintr-un salt, S-au nu s-ajunge-n veci de veci... Te-arunca-n el un cantec-nalt, In care-al vietei

Semănătorul printre brazde lăsa sămânța lui să cadă Ș-o parte i-o lua furtuna și paserilor o da-n pradă, O parte s-așternea pe stâncă și să

În noaptea naltă Ce s-a lăsat peste natură Se-ntrezăresc prin frunzătură Stelare-adâncuri ce tresaltă. Întregi sisteme De nebuloase

Rondelul lunei Desi pe cer e-aceeasi luna- Dar unde e cea de-altadata Minciuna vietei ce mă-mbata- E azi o altfel de minciuna. Ca si atunci,