Năstase Adrian

Capitolul I Ploua și hainele atârnau deja pe el ca o povară. Ieșise din casă de câteva minute și contrar picăturilor dese, se deplasa încet, pășind apăsat, cu gulerul paltonului ridicat, părând

Te uită cum plouă afară, Cum plouă în inimi și-n minte, Ascultă cum tună în suflet, Cum fulgeră-n noi și-n cuvinte. Ce nori ne întunecă mintea, Ce viscol ne mână departe, Ah, stropii lovesc

Erau acolo, în Curticica mea, o grămada de oameni pe care îi cunoșteam. Prieteni, colegi, părinți... câțiva cerșetori sărmani și puturoși pe care lumea îi gonea repezindu-i cu vorbe de ocară și voce

Mi-am adus din nou aminte de iubirea din poveste, Iar mi-am amintit de tine, de sărutul tău de jar Mi-e gol sufletul de șoapta ce a fost și nu mai este Mi-e zadarnică durerea și mi-e versul în