Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"spre tine veneam"20363 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Iuliana GhiocaIG

Iuliana Ghioca

AutorAtelier

Sunt aici și sunt acolo, pretutindeni mă rasfir O particulă-a iubirii mă hrănește și-o respir. Când în sufletu-mi sămânță ai dat rod și-ai încolțit Sunt acolo și aici, fir de dragoste sădit. Sunt născută să iubesc și-aș iubi să fiu născută, Viața-i rochie-n dantelă cu fir de argint cusută Și îmi ia cât o secundă, ori un secol sau un veac Uneori cât un sărut, ca de ea să mă dezbrac. Sunt un leagăn ce cu brațe către viață mă înclin, Doar spre tine cât trăiesc, toate gândurile-mi vin. Sunt de toate și nimic, cât un punct în Univers Dar nimic nu mă oprește ca să te aștern în vers.

18 poezii, 0 proze

Ștefania PușcalãuȘP

Ștefania Pușcalãu

AutorAtelier

născută într-un decembrie cu zăpezi polare – 9 decembrie 1984, Onești licențiată în Științe Economice Activitate poetică: - autorul volumului de versuri "“măr copt de iubire"”, Ed. karta.ro, Onești, 2013 - autor cuprins în șapte antologii de versuri: “Iubire, lumină, poezie” Ed. Lumen, Iași, 2003 "Zalmoxes gratia, ab Romania condita” Editura 3D, Drobeta-Tr. Severin 2007 “Izvoarele vieții” Ed. Lidana, Suceava 2009 “Arta de a fi” Ed. Anamarol, București 2009 “Universul bucuriei” Ed.Lidana, Suceava 2009 * diplomă de excelență pentru creațiile din volumul antologic “Universul bucuriei” “Spre tine, Doamne!” Ed. karta.ro, Onești 2013 “Suflet românesc” Editura Maiastra, Târgu Jiu 2013 - apariții în: “Cafeneaua literară”, “Poștașul” , “Literaria”, “Constelații diamantine”, “Impact cultural”, Revista “Singur”, “Regatul cuvântului” , “Expresia ideii”, “Revista Bucovina, Plumb, ziarul Ora25 Onești, Onești...

175 poezii, 0 proze

Darjan TantaDT

Darjan Tanta

AutorAtelier

Pe tine te iubesc ca pe o rană, În care-am fost complice și chirurg, Pe tine te iubesc ca pe-un amurg, Sau ca pe-o jefuire de icoană. Cât apele spre mări încă mai curg Și ochii stau în cuiburi de sprânceană, Eu, totuși, te iubesc ca pe o rană, Și ca pe-o remușcare de chirurg. Tu nu ești rana ta, ești rana mea Atâta doar ca trupul tău o poartă. Pe tine te iubesc ca pe o poartă Ce-aș sfărâma-o ca să pot intra. Iar restul cât se poate întâmpla Sunt ciorne la o operă de artă. Preluată pentru că mi-a plăcut mult din biografia Dianei Slavu.

75 poezii, 0 proze

IC

ion cranguleanu

AutorClasic

Pustiu de tine Graunte de lumina,lacrimile tale Sint risipite lumii la picioare Si se prefac ganganii sau petale Ce-mi curg pe umeri si spinare N-a fost noroc nici bucurie multa In sarutarile tarzii ce mi le-ai dat Iar inima,din despartire,smulta In zvarcolire de-ntuneric s-a-necat. Prin umeri si prin crengi incepe primavara Cu balbaieli,in ametiri solare,- Acelas vierme mersul si-l strecoara. Din rana unui dor,spre mare. Pe malul apei,cainii imi petrec Bratul pustiu de tine,la inec.

0 poezii, 0 proze

MF

Maftei Florentin

AutorAtelier

Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...

20 poezii, 0 proze

IM

ionascu mirela

AutorAtelier

traiesc intens prezentul,visez spre viitor,insa trecutul cu pasajele sale cidate dau uneori tarcoale prin mintea mea,prin inima si sufletul meu care mocneste...undeva...pitulat la umbra unui vis rebel,al copilariei mele,vise,lacrimi si trairi intense care si acum imi dau fiori,si imi aduc aminte cu drag,caci doar amintirea ma mai leaga de trecut si de tot ce nu mai am...cel mai greu este dorul,off,dorul nebun de tot ce am pierdut...e greu,trec noptii,trec zile,imi par veacuri cosmarurile...insa incerc sa ma gandesc...ce m-as face fara tine...

1 poezii, 0 proze

voinea mirceaVM

voinea mircea

AutorAtelier

Imi place sa scriu,sa creez,sa vizualizez o lume a mea in cuvinte albe , negre , gri..nu conteaza.Inspiratia ma duce spre culmi cunoscute sau necunoscute si reusesc sa vad printre ganduri,printre gandurile mele.Fara dragoste si ura nu as putea face absolut nimik.Fara tine privitorule nu as putea ajunge la tine...

4 poezii, 0 proze

BV

Bivol Vasile

AutorClasic

Si numai pentru ca: Departe-n lumea suferintei traiesc cu dorul meu pustiu, azi nu mai stiu ce-i suferinta, fericirea...mi-e dor de tine atata stiu.... Fericirea a intrat în viata mea, o data cu tine...inainte... clipele de tristete, de neliniste, îmi invadau gandurile... ma dominau...acum suferinta s-a încheiat...tu esti langa mine si este de ajuns sa te simt aproape, sa stiu ca ma iubesti pentru a fi o persoana fericita...tu esti acea parte din viata mea care lipsea...acum ca te-am gasit, simt caldura dragostei tale care ma poarta undeva, sus, departe... spre al noualea cer...iti multumesc ca existi... Tu esti cantecul care ma adorme noaptea, vocea ce-mi mangaie tristetea, vantul ce-mi rasfata pielea, o ultima silaba pe care vreau sa o rostesc înainte de a visa si... primul meu gand...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta cu tine, nu mi-as dori alta, o clipa sa ma privesti, sa ma saruti, sa ma atingi...vreau ca tu sa reprezinti visele mele, vreau ca tu sa fi motivul pentru care...

0 poezii, 0 proze

AV

Adrian Vancica

AutorAtelier

Acolo Acolo unde nu era nicio speranta, acolo unde nu era NIMIC Eu am sadit un strop din mine, si am intrins aripi spre INFINIT. Acolo in pustiul inefabil, in care nici-un vis nu a AJUNS Dilema metafizica a lumii, indescriptibil jalea m-a PATRUNS. Acolo unde stancile au nume, acolo unde nu-i pacat sa CREZI Acolo unde spaimele sunt zane, acolo te gasesti si-apoi te PIERZI In labirintul iluziei desarte, se nasc in voie ale lumi PLACERI Pentru ca eu sa pastoresc in voie, dilemele-ti de maine si de IERI. Acolo unde viata nu-i perfida, acolo unde mortii isi ZAMBESC Printre nisipuri miscatoare, te caut in zadar si-ti spun ca te IUBESC Acolo nu e timp de amagiri desarte, acolo nu a fost NIMIC Eu, ANONIMUL serilor de basm, din tine ma cobor si ma RIDIC!

1 poezii, 0 proze

slavu dianaSD

slavu diana

AutorAtelier

.....doar o femeie cu frica de Dumnezeu si dragoste de frumos, in toate formele lui.... Rana mea Anonimă Pe tine te iubesc ca pe o rană, În care-am fost complice și chirurg, Pe tine te iubesc ca pe-un amurg, Sau ca pe-o jefuire de icoană. Cât apele spre mări încă mai curg Și ochii stau în cuiburi de sprânceană, Eu, totuși, te iubesc ca pe o rană, Și ca pe-o remușcare de chirurg. Tu nu ești rana ta, ești rana mea Atâta doar ca trupul tău o poartă. Pe tine te iubesc ca pe o poartă Ce-aș sfărâma-o ca să pot intra. Iar restul cât se poate întâmpla Sunt ciorne la o operă de artă. ...preluată pentru că mi-a plăcut mult-jos pălăria, merci.... â ă î ș ț

90 poezii, 0 proze

spre tine veneam

de paul blaj

cine va ști câte urme sunt pe zăpada din urmă apocaliptica lumină rece ne însoțea în pasul nostru greu și râurile încordate-n munți sub gheața vorbelor aspru strigau perechea iernii spre tine veneam...

PoezieAtelier

Inima dintotdeauna. Nu iubește nu

de Luminita Suse

“veneam spre tine îmbrăcată într-o rochiță de spaimă” – Carmen Doreal ai dreptate, nu te-am iubit nu ți-am aruncat pe umeri, ireală rochița mea de frig și teama boreală ai dreptate, nu te-am iubit nu...

PoezieAtelier

Pentru ea as distruge tot, chiar si pe mine

de mircea trifu

În noapte, într-un vis veneam la tine Doamne, Cu fulgeri, norii către tine mă împing, M-ai întrebat, ce simte-o inimă când moare, De sufletul, urcând spre tine toți îl plâng. În suflet simt raza...

PoezieAtelier

Lupii albi

de petre ioan cretu

mă strecuram în tine în adânc vorbe și șoapte și sufletul tău mă credea de bucurie băteam marginile știam că în aceea noapte vei fi a mea de atâta zarvă se speriau până și cucii în timpul ăsta fumai...

PoezieAtelier

( subiecte fara tablou )

de alex bâcu

repetam in fapt subiectele de conversatie pentru intalniri amanate cu un matelot nefumator de pipa (ceci n\'est pas une pipe tu n\'auzi?) veneam spre tine stingher cu o rama de gat aduceam intr-o...

PoezieAtelier

nu suntem stâlpii…

de Valeriu D.G. Barbu

La primul impuls am strigat așteaptă… - când trebuia să cer: …uită La al doilea impuls adună-te - când trebuia să-ți fi arătat tablele împărțirii Realul: noi nu suntem stâlpi propriei noastre iubiri...

PoezieAtelier

zambet de frunza...

de teddy

Zambesti? Sa zicem…atat ti-a mai ramas, un zambet palid. Ce se vede nu este ceea ce este cu adevarat! Stiu sigur! Si cu toate ca poate nu vrei sa accepti zambetul care ti-a incoltit pe fata nu este...

Atelier

Paharul rosu

de Octavian G. Mustafa

Paharul roșu într-o seară, un prieten blond recita din baconsky fascinat – ațintind paharul roșu decapitat cu atâta lipsă de îndemânare, atâta lipsă de fereală (undeva, în bucătărie, eu-însumi...

PoezieAtelier

deci

de Ștefan Petrea

o sferă-n fața slovei se deschide penița îmbiind la preacuvinte, la rugăciuni grozave-n jurăminte în umbre-ale făpturilor lichide. veneai în straiul tău de oseminte din ancestrale voci în vremuri...

PoezieAtelier

faze

de stanescu elena-catalina

(în cameră e întuneric. singura lumină vine din lanterna pe care am înfipt-o în ochii albumului meu cu fotografii. albumul e viu, are piele, sânge, organe , palpitații și ochi, mulți ochi; un fel de...

PoezieAtelier