zambet de frunza...

Zambesti? Sa zicem…atat ti-a mai ramas, un zambet palid. Ce se vede nu este ceea ce este cu adevarat! Stiu sigur! Si cu toate ca poate nu vrei sa accepti zambetul care ti-a incoltit pe fata nu este al tau. Este zambetul unei frunze de stejar pe timp de toamna, zambetul ei la desprinderea din copac, seamana mult cu al tau. Ea stie bine ca la aterizare va fi calcata in picioare impreuna cu celelalte surori ale ei deja moarte. Am vazut zambetul acesta chiar azi. Veneam spre tine si mi-a taiat calea o frunza desprinsa dintr-un stejar batran. M-am uitat la ea. S-a uitat la mine. Ne-am zambit. Era exact acest zambet. Era zambetul neputintei, era un zambet care vestea un suflet care isi pleaca umil capul in fata soartei. Si la aterizare…s-a uitat iar la mine. Acelasi zambet sters. Ii zambesc inapoi politicos si plec mai departe. Si la cativa pasi ma opresc. Prin minte mi se plimba o intrebare : „oare toate frunzele moarte au acelasi zambet?”…si ma uit in jur, ma uit langa piciorul meu drept, langa piciorul meu stang si? Da! Au acelasi zambet. Un covor de frunze zambitoare. Toate… toate sunt frunze prin care seva a incetat sa mai curga de mult, in culori de rosu trist, isi zambeau zambetul de veci. Si acum ma uit la tine. Iti lipsesc nervurile. Rosul sters din obraji seamana cu cel al frunzelor, parul castaniu la fel. Si zambetul? Zambetul este de fapt cel care te face sa semeni cel mai mult. Esti o frunza si n-am stiut in tot acest timp? Poate ca nu dar…sunt sigur ca ai suflet de frunza. Ti se citeste in ochi. Se vede in zambetul zugravit cu stangacie pe fata ta. Zambesti?