acasa...

Vreau sa ma intorc acasa. Macar pentru o zi mai vreau. De fiecare data cand deschid usa casei intru intr-un loc al amintirilor din fiecare zi a vietii mele. Fie ca eram sau nu acasa, acest loc imi va fi consemnat pe peretii camerei mele, cu cerneala invizibila oamenilor de rand, fiecare moment, bataie de inima sau zambet… Oare de ce nu mai este aceeasi senzatie? Anii au trecut si brusc, intr-o dimineata, un strain ma privea, cu ochi de copil speriat, din oglinda printre bucle castanii. Si daca eu sunt „el”, cum se face ca doar ochii mi-au ramas aceeasi? Nici visele nu mai sunt la fel, de fapt aproape ca nu mai sunt deloc. Diminetile de vara mirosind a racoare si a raze de soare azi au un iz imbacsit de tutun si alcool sau plictiseala. Dar daca as deschide geamurile camerei mele ar fi la fel? Aerul curat ar fi fost la fel, iar patul, si el la fel. Si as astepta sa mi deschida mama usa si sa ma trezeasca. Ea sau catelul. Sau am asteptat prea mult. Mama nu e acasa la ora asta. Iar catelul doarme langa mine.si acum asta este „acasa” al meu….