"schimbarea fusului nostru orar de toamnă interzis din acest an rușilor" – 9468 rezultate
0.03 secundeMeilisearchSara Nagy
mi-au expirat cei 19 ani de acasa. datele mele personale still pending ( schimbarea domiciliului unitate de invatamant)
36 poezii, 0 proze
Potoroacă Mihai
"Iubire este grăunciorul de nisip ce oprește cursul nisipului într-o clipsidră, pentru un moment, însă acel moment duce la schimbarea viitorului."
72 poezii, 0 proze
Andrei Trifas
Public aceste poezii, nu spre a mă lăuda, ci pentru a schimba puțin lumea, prin schimbarea propriei persoane. La vârsta adolescenței, ori poate mai devreme, cu siguranță, mulți au încercat să scrie, unora le-a priit și au aprofundat, alții s-au îndreptat spre alte domenii. Nu știu în ce măsură aceste însemnări vă vor bucura privirea, mie îmi rămâne datoria de a încerca.
32 poezii, 0 proze
Florin Chilian
\"Florin Chilian este o figură destul de puțin mediatizată în peisajul, destul de stufos, ce-i drept, al muzicii românești cu toate că în cercurile de specialiști este considerat principalul reprezentant al noii direcții avangardiste, deci deloc conformiste, pe care a adoptat-o muzica folk din România ultimilor ani. Mișcarea a început cu Mircea Florian și a culminat cu regretatul Valeriu Sterian și al său „The Very Best Of...”, unde se observă cel mai bine noul gen de orchestrare al pieselor, într-o manieră mai rock și la un ridicat nivel de profesionalism, cu intervenții serioase de chitară electrică și instrumente neconvenționale, atît electronice cît și instrumente orientale (buzuki, sitare), apoi instrumente de percuție specific africane etc. Desigur, schimbarea nu se realizează numai la nivel muzical. Versurile capătă și ele o nouă formă, mult mai modernă, fără să-și piardă nici sensibilitatea, nici profunzimea. Noii folkiști nu mai sînt tributari marilor poeți. Își scriu singuri...
0 poezii, 0 proze
Dumitru Pricop
n. 21 mai 1943 d. 29 iulie 2007 Poet, supranumit "patriarh al Vrancei". Autor al volumelor de versuri: "Patima muntelui" (1978) "Lumile din strigăt" (1981) "Locuitor în Oedip" (1983) "Lacrima arlechinului" (1985) "Stelele din adâncuri" (1988) "Inițiere în obsesii" (1990) "Dumitru al peșterii - Dimitri de la caverne" (1997) "Paharul însângerat" (2001) "În căutarea muntelui albastru" (2003) "Muntele patimii" (2003, volum antologic "Scrisori din temnița libertății" (2005) Poezia lui Dumitru Pricop a fost receptată de mari critici literari precum Alexandru Piru, Laurențiu Ulici, Ion Rotaru, Constantin Ciopraga. Dumitru Pricop este un simbol al culturii vrâncene și merită un omagiu pe măsura valorii sale. Semn de prețuire fata de personalitatea poetului, colectivul de cadre didactice de la Școala Negrilești, propun schimbarea denumirii singurei instituții de învățământ din satul copilăriei lui, atât de drag marelui poet, în Școala cu clasele I-VIII „Dumitru Pricop”. Omul de litere Dumitru...
3 poezii, 0 proze
Mihaela Ami
Am decis să iau un tren nou. Pleacă în noaptea aceasta la ora 12. Din Gara de Nord. Pleacă spre o nouă destinație. O călătorie care rebranduiește spiritul și reîmprospătează gândurile. Mi-am lăsat blogul vechi (gânduri-colorate) pentru un blog nou. Trenul de noapte este noul meu concept. Este schimbarea fără de care m-aș fi blocat. Alegeri în viață, cuvinte spuse și apoi regretate. Cuvinte spuse și apoi asumate. Întâlniri care te dau peste cap. Gânduri colorate care dăunează grav personalității. Amintiri pentru care lupți, trecutul care te definește și prezentul care te animează. Schimbările care te schimbă și te fac să creezi textele cu aceiași ușurință cu care scriai cândva. La mulți ani, România mea și călătorie plăcută blogului meu. Trenului de noapte. De ce noapte? Pentru că atunci am avut cele mai bune idei.
1 poezii, 0 proze
Sigmund Freud
Sigmund Freud (n. 6 mai 1856, Freiberg, astăzi Pøíbor/Republica Cehă - d. 23 septembrie 1939, Londra) a fost un medic neuropsihiatru evreu austriac, fondator al școlii psihologice de psihanaliză. Principalele teorii ale acestei scoli sunt fondate pe urmatoarele ipoteze: Dezvoltarea umană este înțeleasă prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului sexual. Aparatul psihic refulează dorințe, în special cele cu conținut sexual și agresiv, acestea fiind conservate în sisteme de idei inconștiente. Conflictele inconștiente legate de dorințele refulate au tendința de a se manifesta în vise, acte ratate și simptome. Conflictele inconștiente sunt sursa nevrozelor. Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea în conștient a dorințelor inconștiente și refulate. Freud este considerat a fi părintele psihanalizei iar lucrările sale introduc noțiuni precum inconștient, mecanisme de apărare, acte ratate și simbolistica viselor. VIAȚA: Sigmund Freud s-a...
0 poezii, 0 proze
Emil Cioran
Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari; d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român stabilit în Franța. Emil Cioran s-a născut la Rășinari, județul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneția de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile Austro-Ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană. Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua aparută la începutul...
87 poezii, 0 proze
Ioan Teologul
Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol și Evanghelist Ioan este cunoscut și ca Ioan Teologul. A fost unul din cei Doisprezece Apostoli și a scris Evanghelia care îi poartă numele, trei epistole canonice: I Ioan, II Ioan, și III Ioan și Apocalipsa. Prăznuirea sa principală este în 8 mai, apoi împreună cu cei Doisprezece Apostoli în 30 iunie, iar adormirea sa în 26 septembrie. Sfântul Ioan a fost fiul Salomeei mironosița și al lui Zevedeu, un pescar. Fratele său a fost Sfântul Iacov, un alt apostol. În Evanghelia sa, el se prezintă ca fiind "ucenicul prea iubit al lui Iisus" mai degrabă decât cu numele. El a fost cel mai tânăr din cei Doisprezece Apostoli și foarte apropiat Domnului. Această apropiere este adesea reprezentată în icoanele cu Cina cea de Taină, unde Sfântul Ioan se sprijină de Mântuitorul. El a fost de față la Schimbarea la Față a Mântuitorului împreună cu Petru și cu fratele său Iacov. Sfântul Ioan a fost exilat în insula Patmos de către Împăratul Domițian între...
5 poezii, 0 proze
Dumitrescu Bianca Cristiana
Numele meu este Bianca, m-am nascut in data de 16.08.1995 in Bucuresti, dar domiciliul meu actual este in Hunedoara. Tocmai ce am absolvit un liceu cu profil teoretic din orasul Hunedoara, iar acum sunt studenta in anul I la Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures, studiind Medicina Generala. Pot spune ca am, inca, o varsta frageda pentru a creea "opere de renume", dar scrisul este o placere personala. Mi-am descoperit aceasta pasiune, relativ curand, de aceea ma consider, o incepatoare in ceea ce priveste domeniul mai sus mentionat. In scoala generala, am mai avut cateva colaborari cu revista scolii sau revista clubului copiilor, dar intrand la liceu, am abandonat oarecum aceste activitati. Spre finalul ciclului liceal, cu predilectie in ultimii doi ani, am inceput sa scriu poezii si sa ma simt din ce in ce am atrasa de aceasta modalitate de petrecere a timpului liber. Intrarea la facultate, schimbarea prioritatilor si a perceptiei asupra vietii, m-au facut ca in vara...
5 poezii, 0 proze
schimbarea fusului nostru orar de toamnă interzis din acest an rușilor
de Dragoș Vișan
intra muros scărmănat suflet șlefuită exprimare zumzet carnal al creierului electrocutare haita muzica de cameră dincolo un teluric mediu dincoace o eterică nevinovăție a prea plinului de experiențe...
odată am iubit o ființă care s-a dezis de moarte prin schimbarea fusului orar
de Bogdan Geana
acum știu că am să te jignesc, simt că am să te jignesc însă, singura amintire care îmi vine în minte când trebuie să îți reconstitui zâmbetul se leagă de întâia noastră ceartă când ai luat primul...
jurnal 48
de viorel gongu
Adam a rămas în America așteptând reântoarcerea mea. Baloo avea să traverseze, din nou, oceanul. Parcă știa!După ce am terminat toate celelalte preparative, înainte de plecare, i-am deschis ușa...
jurnal 46
de viorel gongu
Printre norii destrămați am zărit pământul. Era aceeași zi de vineri în care plecasem din Europa, era ca și când avionul ar fi rămas atârnat pe timp, așteptând mișcarea spațiului și atât. George, cu...
Bunicul vesel...
de Mahok Valeria
A fost odată un bărbat cu pălării alese, Purtate cu eleganța unui Star American, Un om frumos, înalt, glumeț, Curtat adesea de doamnele fâșnețe… Plin de viață și de aventuri, Dar cu secrete bine...
Imi place Tamara
de Viorel Gaita
Silueta subtire, imbracată cu gust se reflecta in vitrinele magazinelor de pe Bulevardul Magheru. Asa cum mergea, imbracată in costumul dintr-un material extrem de fin, alb cu dungi roz si gri, ai fi...
cimitir-meteorit sau in-vers
de Andrei Gheorghe
cimitir-meteorit sau in-vers astăzi ploaia a stins toate țigările, au rămas însă vocile de scrum și scheletul fumului, le strâng la piept de parcă le-aș fi născut eu însămi, persoana întâi devorează...
Adolescent ! - în lumea de azi..
de Boitor Valerian
“Adolescent în lumea de azi” este o construcție dificil de definit. De ce este dificil? Pentru că adolescența este perioada marilor schimbări în viața individului.Adolescentul ar trebui să devină mai...
cred că puii de barză au învățat deja să zboare
de Leonard Ancuta
și se face tot mai toamnă în mine, îmi cad lucruri din mîini mi se îngălbenesc degetele de la tutunul nepăsător al schimbării care nu mai vine, e tern și pare etern cu toate că știu că vara nu se...
Reflexii...
de Oana Izbașa
Azi lumea mi s-a arătat goală. I-am vazut trupul firav, elastic ca o trestie în bătaia vântului adus de suflarea unor cuvinte, uneori reci, alteori mascate sub căldura ipocriziei. Azi mi-am dat seama...
