"scăpat din brațele" – 16557 rezultate
0.01 secundeMeilisearchArdelean Mihaela
Sunt lumina, sunt întunericul…sunt un pas în noroiul morții și al lacrimilor, sunt un pas în noroiul vieții și al zâmbetelor, sunt o sculptură nereușită, pentru că am prins viață atunci când creatorul meu m-a scăpat din ochi, sunt exact ceea ce simt și nu mă ascund decât când îmi doresc să fac asta, pentru că pot să fac orice oricând vreau in a mea lume.
20 poezii, 0 proze
Puiu Constantin
Silvicultor din necesitate si sonetist din plictiseala, nepublicat in volum dar scapat de sub control in paginile Jurnalului Literar de Botosani (disponibil pe web la adresa jurnalulliterar.ro)
34 poezii, 0 proze
Vasili Grossman
Vasili Grossman s-a născut la 12 decembrie 1905 în localitatea Berdicev din Imperiul Rus. Aparține unei familii de intelectuali evrei. A absolvit Facultatea de Chimie la Universitatea din Moscova.A lucrat timp de trei ani ca inginer chimist la o mină din Donbas, apoi ca asistent chimist la Institutul regional de patologie și igiena muncii, ca asistent la Catedra de chimie generală din cadrul Institutului de Medicină din Stalinsk. A fost și corespondent de război. Printre cele mai importante opere ale sale enumerăm: romanul "Viață și destin" ("Jizni i sudiba"), volumul de nuvele "Iadul din Treblinski", trilogia de povestiri "Stepan Kolciughin"etc. Autorul a încetat din viață la 14 septembrie 1964, la Moscova. Scriitorul a murit in 1964, dupa ce romanul sau "Viata si destin" a fost "arestat" de KGB; dar, ca prin minune, au "scapat" o dactilograma si chiar un manuscris; romanul a aparut in Occident in original si in traduceri, iar pe pamant rusesc abia in 1988. Tot asa, povestirea "Panta...
1 poezii, 0 proze
Maftei Florentin
Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...
20 poezii, 0 proze
Dumitru Sava
Conceput pe prispa casei părintești într-o noapte de vară cu lună plină am fost predestinat să fiu “vâslaș pe submarin” ori “lunaticul de pe Terra”. Barza m-a scăpat în ograda unor oameni sărmani care, de atâta trudă, rămăseseră numai suflet. Am fost un copil minune. Pe la șapte ani știam etnologia neamului meu și învățasem războiul din Rusia sub sticla afumată a lămpii, din a cărei palidă lumină tata făcea amfiteatru și teatru de operații militare. Deși, la școală, eram mereu premiant “moșul” venea rar de sărbători. Nu mă vedea! Pentru că ai mei făceau mereu economie la gaz. Ori coșul casei era prea mic. Pe la unsprezece ani încă mă mai țineam de coada vacii și umblam cu sloiurile pe Dâmbovița. Apoi am plecat în cătănie la un liceu militar. Și cătană am rămas. În serviciul lui Ares, Psyhe și episteme! Am fost paznic de aerodrom, profesor de școală înaltă, sfetnic de taină, sol și iarăși paznic… de cărți. Am rostit solemn: ”Vă ordon faceți ca mine!” și “Servesc patria!” Am mâzgălit...
1000 poezii, 0 proze
Alecu Russo
Alecu Russo s-a nascut la 17 martie 1819, la Chisinau, in familia unui boier de vita veche, dar cu o situatie sociala relativ modesta. Copilaria viitorul scriitor si-a petrecut-o la tara, in mijlocul taranilor. Cu multi ani mai tirziu, in "Amintiri", el isi va aduce aminte de un frumos sat basarabean, "raschirat intre gradini si copaci pe o vale a codrilor Bicului", unde "mosnegii spuneau de turci si tatari… de Ileana Cosinzeana, de fratii din luna, de lupte si navaliri", ca si de vitejia "celor Novaci, de raul carora urdiile tataresti nu se puteau in Bugeac cu prada in Tara Leseasca". Aici, din virsta frageda, in sufletul lui au prins radacini lastarii dragostei pentru popor, poezia populara orala si limba stramoseasca, dragoste pe care o va purta vie toata viata. Pe la 1829 o cumplita epidemie de holera i-a secerat familia: "din patruzeci de persoane ce locuiau intr-o casa" au scapat cu viata numai el si tatal sau. Ramas orfan de mama, Alecu Russo e trimis de parintele sau la studii...
0 poezii, 0 proze
Andrei Valter
(...)acel lucru la care se gândea Henriette când arunca dintr-o dată racheta din mână, când scăpa lingura în supă sau când zvârlea deodată cărțile de joc în foc (...) mai spunea că senzația era copleșitoare și că o aștepta mereu, dar că nu venea niciodată când o aștepta (Opiniile unui clovn)
2 poezii, 0 proze
Miguel Ángel Asturias
S-a născut la 19 octombrie 1899, în Ciudad de Guatemala. Pentru a scăpa de persecuțiile dictatorului Estrada Cabrera, părinții săi se refugiază la țară, în provincia Baja Veracruz. Astfel, Asturias și-a petrecut o mare parte din copilărie în atmosfera încărcată cu miturile indiene, care aveau să-i influențeze în mare măsură operele literare. Mai târziu se întoarce cu părinții săi în capitală, unde va urma cursurile liceale, iar apoi se va înscrie la Facultatea de dreapt. În 1920 participă împreună cu ceilalți studenți la revolta care a răsturnat regimul lui Cabrera. Peste trei ani este însă silit să fugă din țară din cauza loviturii militare din 1921 și a prigoanei la care erau supuși cei cu vederi progresiste. Între 1923 și 1933 locuiește în Paris, aceasta reprezentând o perioadă importantă pentru formarea viitorului scriitor. Traduce în limba spaniolă Popol Vuh, epopeea indienilor quiches și publică volumul Legendele Guatemalei. Succesul traducerii în franceză a acestui volum îl...
0 poezii, 0 proze
Andrea Bede
Sunt un copil în creștere. Biografia mea începe acum 17 ani, dar nu conține nimic relevant pentru o antologie, mai ales pentru că textele mele nu vor ajunge acolo. Sunt un copil anormal într-o școală cu mulți copii normali cu părinți normali, profesori normali și tot ce poate fi mai normal într-un oraș normal dintr-o regiune anormală a unei țări normale din Europa. Sunt voluntar și sunt mândră când pot spune că am organizat ceva pentru cei din jur din propriile forțe și cu ajutorul celorlalți voluntari. Iar ce fac eu nu e perceput ca "normal" de persoanele din anturajul meu (de care voi scăpa în curând). Tot ce am zis aici are un singur scop: să demnonstreze faptul că disprețuiesc cuvântul "normal" și tot ce implică el. Și faptul că o carieră strălucită mă așteaptă.
1 poezii, 0 proze
Yvan Goll
Yvan Goll este pseudonimul literar al lui Isaac Lang, născut la Saint-Die-des-Vosges(Franța), la 29 martie 1891, într-o familie de evrei, și mort la Neuilly-sur-Seine la 27 februarie 1950. Tatăl său, comercian de textile, moare când fiul avea doar șase ani. Copilul Isaac părăsește regiunea Vosgilor și se stabilește, împreună cu mama sa, la Metz, oraș german în acea epocă. Dobândește cetățenia germană și urmază cursuri de drept la universitățile din Starsbourg, Fribourg-en-Brisau și Munchen. În 1913, la Berlin, se alătură mișcării expresioniste. Între 1914 și 1919 locuiește în Elveția, unde o întâlnește pe ziarista și scriitoarea germană Claire Studer, care îi va deveni soție. La Zurich îi frecventează pe Arp, Tzara și Picabia. Instalat în 1919 la Paris, cuplul stabilește legături strânse cu artiști ca Malraux, Leger, Chagal, Delaunay. În 1924, Goll înființează revista "Surrealisme" și intră în conflict cu Breton și cu ceilalți prieteni. În intervalul 1939-1947, pentru a scăpa de...
5 poezii, 0 proze
scăpat din brațele
de Charles Bukowski
scăpat din brațele unei iubiri căzut în brațele alteia m-a salvat de la răstignire o femeie care fumează marijuana compune cântece și povești și mult mai blândă decât cealaltă, mult mult mai blândă...
De vorbă cu Dumnezeul din mine
de Camelia Petre
De multe ori veți dori să auziți aceste cuvinte ce vi le-am spus, și nu veți avea pe nimeni altul de la care să le auziți. Acelea vor fi zilele în care mă veți căuta și nu mă veți găsi. [Evanghelia...
Strigatul asurzitor al tacerii
de dragan monica maria
Te uiti in jurul tau..Te uiti si vezi bancile pline de indragostiti,incerci sa evadezi din acest paradis al iubirii efemere abia scapat din bratele primaverii timide.Simti ca viata te minte mai multe...
propriu-mi carusel (XXVII)
de Vali Nițu
Am să pot aștepta, dar ce mă fac în seri și dimineți, în zile și nopți, cu dorința? O regăsesc în fiecare cuvânt și aș vrea să fie plecată în brațele pline de flori, de tandrețea îmbrățișărilor și...
Pașadine în vers alb (6 - 7)
de George Pașa
-6- Adoarme-albastrul așezat alene pe o saltea de nori plutind agale spre întorsura visului cu toamna. Cai siderali pasc iarba cea albastră, apoi gonesc spre turma cea pierdută. Tu, adâncit în...
Ivirea lui Dumnezeu
de Savatie Bastovoi
Ivirea lui Dumnezeux 1. Dumnezeu se ivește ca un iepuraș de lumină în ochiul unui copil. Dumnezeu se ivește ca un cuib de rândunică într-o casă nouă. Dumnezeu se ivește ca o rană dureroasă pe un trup...
Ivirea lui Dumnezeu
de Savatie Bastovoi
1. Dumnezeu se ivește ca un iepuraș de lumină în ochiul unui copil. Dumnezeu se ivește ca un cuib de rândunică într-o casă nouă. Dumnezeu se ivește ca o rană dureroasă pe un trup neprihănit. Dumnezeu...
Octombrie ca o văduvă tânără
de ion toma ionescu
Octombrie ca o văduvă tânără descheindu-și cerga de ploi a scăpat din zăgazuri izbindu-mă Cu brațele slabe descărnate de frunze mă încleștez de coama de murg a vântului Cerul s-a clatinat și șoimul...
Skoda
de Dafina David
Prețurile noi- culmin scămoasă în perii urmele șoricelului scăpat din colivie. Împrăștiu sunete pe care fereastra deschisă le-nchide la culoare. Le crapă fiecare unghie în miezul covorului. Culmin...
În mintea cerului
de Gabriela Petrache
cocori răsuciți în vene port la încheietura mîinii un poem de dragoste timpul *** pește argintiu scăpat din undița unui visător unduiri tandre molcom șovăitoare marea între puncte de suspensie...
