"pană nu orbesc" – 20681 rezultate
0.02 secundeMeilisearchBogdan Butariu
Încercare de (Auto) Caracterizare Sunt, de regulă, o persoană introvertită, închis de obicei în ale mele și destul de rezervat, dedicat aproape în întregime scopurilor mele de realizare, în primul rând profesională și materială. Am avut totdeauna un mare respect față de autoritățile supranormative și pentru ierarhiile prestabilite, respectând litera și spiritul lor. Mișcările dezordonate și impulsive, imprudente și negândite mă irită, căci îmi subminează eforturile de promovare a unor metode de lucru rapide și eficiente. Eu nu voi fi niciodată omul care să se avânte orbește într-o afacere, totdeauna voi sta să mă gândesc de zece ori înainte e a da semnalul verde. Trei au fost atuurile mele în activitățile pe care le-am avut de-a lungul timpului, până-n momentul de față: organizarea, disciplina și tenacitatea. Cu ajutorul lor, și acum sunt în stare să urmăresc un obiectiv până-n pânzele albe, dacă e cazul, și să epuizez în scurt timp forțele adversarilor. Respectul pe care l-am impus...
25 poezii, 0 proze
Radu Tanase
Jurnalist...asta mai nou,pana nu demult om de televiziune indragostit de magia imaginii.Indragostit de cartile bune,vinul vechi si femeie... Prea tanar pentru a imi permite sa fiu batran...prea naiv pentru a nu fi curajos.Incerc sa fac in viata "doar prostiile care imi fac cu adevarat placere"
5 poezii, 0 proze
serb ilie
intalnindu-ma cu moartea,m-am rugat lui Dumnezeu sa nu ma lase in mana ei pana nu voi citi macar o data Sf. Scriptura.
42 poezii, 0 proze
Mihaela Micu
In locul biografiei unei persoane, as vrea sa arat caracterul animalului meu de companie. Ghemotoc Să mă prezint... Ghemotoc, îmi pare bine de cunoștiință. Presupun că vă sună cunoscut numele de „Real” ? Deci trec peste orice descriere. Ceea ce nu știți voi este că, până nu demult, acolo a fost casa mea, o mare înghesuială unde am trăit cu frații și surorile mele, sau cel puțin asta îmi place să cred. În fine... lume multă, mâncare puțină, libertate redusă, iar despre dreptul la exprimarea propriei opinii nici nu mai încape vorbă. Toate astea până când i s-a năzărit unei fete să facă o vizită la căminul numărul 10, destinația Craiova, cartier Lăpuș, și văzând niște tizi de- ai mei, i-a venit straucita idee, ei și bunei sale colege de cameră, și prietenă...(spiritul_liber), să mă adopte pe mine. Nu vă spun cum, lăsându-vă pe voi să ghiciți. Așa am devenit „ șoricelul de bibliotecă ” , știu, nici eu nu cred asta, dar voi... Agitat la început, speriat de necunoscut, dar cu o...
2 poezii, 0 proze
Pacurar Lucian
nascut in brasov,la un sfarsit de toamna,ca al treilea frate dintr-o familie de muncitori,am avut parte de un destin controversat.mi-am petrecut viata incercand sa imi raspund la intrebari si mi-o voi petrece in acelasi mod,chiar daca nu voi gasi nici un raspuns(pana acum nu am gasit) va ofer poeziile mele(care sunt tot niste intrebari)nu pt a obtine raspunsuri,ci pt a transforma sufletele voastre intr-un mare semn de intrebare.
77 poezii, 0 proze
Iovița Camelia
Văzînd lumina zilei intr-un oraș plin de flori din partea de vest a României.Trăiesc departe de țara mea,dar văzând că toate străzile duc la Roma,pot spune că sunt aproape.Legătura mea cu poesia e un copil mic ce are nevoie de multă dragoste,e multă dragoste ce simt să exprim.Legătura cu natura,meditând asupra ei,a avut un rol important pentru că eu sunt aicea.Creșterea mea ca și persoană ma ajutat să văd mai departe de tot răul ce ne înconjoară.Trăire interioră puternică,dorința de a mă cunoaște și nu în ultimul rând de a cunoaște persoanele ce sunt aproape de mine.Tot ceea ce am făcut până acuma nu are nimica în comun cu poesia,dar trăind zi după zi până acuma,are totul.Mă consider o personă norocoasă ce reușește să găsească fericirea in lucruri simple.Nu a fost mereu ușor și nu este nici măcar astăzi,mergând împotriva cursului de apă nu va fi niciodată,dar dând iubire fără să se ceară nimica în schimb,se primește iubire.Este mai multă fericire dând că primind.Iubesc animalele având...
6 poezii, 0 proze
Nechiti Theodora Andreea
1994. Născută în București, crescută tot aici, școala în curs, activități de dansuri, fotomodele, teatru pantomimă cu Dan Puric la Teatrul Național, teatru copii cu Marian Râlea tot la Național, baschet de vreo 2 ani și încercări creații literare singură. Am să pun tot ce am scris, așa voi/veți vedea evoluția mea literară. Mai multe în următorii ani. Mai așteptați să cresc, să se acumuleze, să am ce spune. Până atunci nu mă criticați prea aspru.
1 poezii, 0 proze
buceac meda
M-am nascut acum 27 de ani in orasul bihorean Oradea. Am terminat Liceul Pedagogic "Iosif Vulcan" din acelasi oras, iar, mai apoi, am urmat cursurile facultatii de Istorie si Geografie a Universitatii Oradea, profil Geografia Turismului. Dupa terminarea facultatii, in anul 2009, m-am casatorit, mutandu-ma in judetul Suceava, unde ma aflu si acum. Anul acesta vom sarbatorii aniversarea a patru ani de la casatorie. Nu am copii dar imi doresc enorm de mult. Imi place sa scriu poezii, dar pana acum nu am publicat numic, considerand ca nu am prea mult talent si nici pregatire, ci doar o pasiune. Nu am un stil anume, vreau doar sa vad daca ceea ce scriu atrage atentia macar un pic, si deasemenea, imi doresc sa invat din critici. Cred ca acest site ma va indrepta spre o continuare sau spre o renuntare definitiva.
4 poezii, 0 proze
Constantin Jedi Knight
Eu exist doar cand sunt doi - Eu si Ea. Pana atunci nici nu se pune problema lui "a fi"... O caut pe Ea, pe Acea mie UNICA Seherezada, singura care imi intelege sufletul pentru ca este in fond chiar Ea... vindecand si soptind...
12 poezii, 0 proze
Galina
Am avut o bratara de aur extraordinara - maistru energetician - dar si un hobby : literatura scrisa in fel si chip, pornind de la poezie si mergand pe traseul schitei, piesei de teatru, romanului. Fiind autodidact si avand serviciu permanent pana la pensie nu am acumulat destula practica din cenaclurile pe care le-am frecventat in Bucuresti si in Iasi. Am participat la un concurs de proza scurta si am fost apreciata cu mentiune. Am editat neinspirata un roman la o editura care, prin contract trebuia sa-l promoveze dar nu a facut-o astfel ca raman o anonima chiar si pentru cei care ma cunosc din moment ce nu au aflat de nicaieri despe aparitia in librarii a romanului meu. Nu stiu daca e bun pentru ca nu a fost lecturat de persoane competente. Totusi am curajul sa-l prezint: Si pestii vorbesc in somn, autor Galina Mihoc Nedelcu. M-am gandit sa mentionez si numele de la parinti in speranta recunoasterii mai usor in cazul ca cineva dintre cunoscutii vechi ma vor descoperi. Nu stiu daca...
11 poezii, 0 proze
pană nu orbesc
de Gabriela Marieta Secu
pană nu orbesc la marginea acestui ecran sau al altuia asemeni acestuia, să-ti mai spun din varful degetelor cate ceva despre toate drumurile care nu mai duc nicaieri... despre noi nu mai e loc in...
adica eu de ce sa nu
de hall kiri
adică eu de ce să nu mă arunc de-a curmezișul trecerii tale răstignindu-ți toate neînțelesurile lumești izbindu-te-n moalele capului cu câte un miez de noapte pe care să nu-l mai poți uita câteva...
Ascultă fluviul
de Florin Andor
respirând pe o rădăcină a copacului acesta doar ocoliș către alcătuirea simțurilor setea poartă în sine până la rătăcire îmi șoptești cum lumea întreagă a fost strânsă în câteva cuvinte port în mine...
X pe geamul aburit
de Cristina-Monica Moldoveanu
în saboții mei de lemn crescuse un răsad de pom/ copilărisem în livada cu vișini și nu voiam să mă plâng nimănui că am numele prea lung/ credeam că pentru cei care nu se mint nici pe sine cortina nu...
Solilocuri(I)
de george geafir
. Pentru un pumn de arginți, mulți ar fi în stare să dea tot aurul țării! . Prin rațiune poți cunoaște lumea. Pe tine însuți mai puțin. . Grijile ne tot apasă, până ce nu ne mai pasă. . Lumea trebuie...
Ratacit in timp
de Filip Ruxandra
-Crezi in dragoste la prima vedere? O intreba blondul care statea langa ea pe banca. -Ce? Nu stiu! Facu ea dezorientata. “Unde sunt? Cat timp a trecut? De ce s-a intrerupt?” Furculita cazu pe jos iar...
Jose Saramago & Vârtejul narativ
de Ioana Geacăr
Am citit romanul "Eseu despre orbire" al lui Jose Saramago cu mare însuflețire, scrisul tensionat m-a prins repede-n vârtej cu frazele lui lungi în care se amestecă toate perspectivele narative și...
Îmbrățișarea unei sfere
de Mihaela Postolache (Gorban)
În ziua în care împlineam un sfert de secol de la venirea mea în lume, mă trezisem mai devreme ca de obicei, îmi pusesem pe aragaz ibricul cu apă potabilă, potrivisem flacăra la maxim și mă așezasem...
biletul
de Ioan Postolache-Doljești
Recunoaște c-am fost o vreme doi ochi sub aceeași frunte a vieții, și-atât. În mine tu ai văzut cerul cu toate minunile lui și-am fost măgulită. În verde-căpruiului tău vedeam ierburile pământului,...
nu spun mare lucru
de ioana negoescu
cântecul se cântase deja. nu începuse nimeni un altul. de câte ori ridicam privirea murea cineva. am hotărât să orbesc. noaptea îmi pun în gând să cresc din zid. un vizitator mai îndrăzneț a încercat...
