biletul

Recunoaște c-am fost o vreme doi ochi sub aceeași frunte a vieții, și-atât. În mine tu ai văzut cerul cu toate minunile lui și-am fost măgulită. În verde-căpruiului tău vedeam ierburile pământului, ascunziș de clocot de viață și-atrasă am fost de mister. Am venit bucuroasă cu jumătatea-mi pală de frunte lângă a ta bombată să ne-ntregim, împreună să ne bucurăm de spectacolul lumii. Lumea ne privea ca pe o frunte ciudată și clevetea dar nu luam sama. Schiasma perfectă ne dădea claritate vederii și asta ne era de ajuns. Râdeam și plângeam împreună folosind aceeași batistă. Eram fericiți... Poate din cauza nasului mult timp n-am știut că ție îți fuge privirea pe de lături. Atunci am început să văd dublu, și nevoind pupila-mi prindea văluriri de anormale lumini. Am plâns. Tu nu. Þi-ai îndesit verdele și-n el am văzut șerpi viclean mișunând. Eu miop, tu prezbit. Mi-ai spus că-n cerul meu nu sunt zei nici îngeri nici demoni măcar ci doar o plictisitoare aceeași și-aceeași uniformă rotire de planete și aștri. Spre mine din tine n-a mai zburat în cânt înalt ciocârlia. Ai fost de acord c-un control,ne-am pus ochelari dar degeaba, tu ai orbit, pe mine mă doare până văd stele... Am fost organ pereche și eu nu vreau să orbesc, plec cu jumătate-mi pală de frunte acum ridată adânc... Biletul e scris pe dosul primei file rupte din cartea "Civilizații dispărute". Oare cine sunt ei? Biletul zăcea pe gardul viu, adus poate de vânt în frigul Bobotezii.Să se usuce agățat, scrisul încet i se prelinge. Îmi pare că-i viu. Parcă plânge...