"ninge sub pleoape" – 7900 rezultate
0.01 secundeMeilisearchsaveta ititesc
Saveta Ititesc, pseudonim Liliana Moga(fulgiarginti). Când fulgi ning castani fără frunze, iarna vine, vara a trecut, primăvara e doar amintire. Născută în județul Alba, în localitatea Blandiana ce-a dăruitoare de har literar, la 30 noiembrie 1947. Peste anii copilăriei a nins cu povești spuse de părinți, la gura sobei, în nopțile lungi de iarnă. Așa s-a născut în sufletul meu nevoia de poveste și bucuria de-a povesti. În anii 80' am fost membră a cenaclului Panait Istrati din Petroșani, condus pe atunci de regretatul scriitor Dumitru Dem Ionașcu. În anul 1988, am obținut Premiul Uniuni Tineretului la Concursul de creație literară pentru copii "Elena Farago" desfășurat la Craiova. În anul 1989, m-am numărat printre laureați Festivalului Național "Cântarea României" obtinând premiul al -IV-lea la faza republicană. În anul 1995, am publicat în cotidianul local "Unda de Șoc" scurta povestire "Pustietatea unei vieți", sub pseudonimul Liliana Moga. În anul 2004, mă număr printre...
7 poezii, 0 proze
Fanuș Neagu
Studii 1939-1944 - Școala primară în satul natal 1944-1948 - Liceul Militar din Iași (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung Muscel) 1949-1951 - Școala Pedagogică nr.2 din București 1951-1952 - continuă la Școala Pedagogică \"Costache Negri\", Galați 1952-1953 - Cursant al Școlii de literatură \"Mihai Eminescu\" 1954-1957 - Facultatea de Filologie din București. Nu își termină studiile Cariera 1953-1954 - Profesor suplinitor la Școala Generală din Comuna Largu, Județul Galați 1954-1956 - Redactor la \"Scînteia Tineretului\" 1954 - debutează cu povestirea \"Dușman cu lumea\", în revista \"Tînarul scriitor\" 1959 - debut editorial cu volumul de povestiri \"Ningea in Bărăgan\"; volum retipărit in 1954 sub titlul \"Cantonul părăsit\" 1960 - \"Somnul de la amiază\" 1962 - \"Dincolo de nisipuri\" 1967 - \"Vara buimacă\" 1968 - \"Îngerul a strigat\", primul roman, considerat evenimentul editorial al anului 1972 - \"În văpaia lunii\" 1972 - \"Cronici de carnaval\", volum de...
5 poezii, 0 proze
Catalin Bucevschi
cu degete albe daca bat în fereastră voi credeți că ninge, și nu m-ascultați
29 poezii, 0 proze
chirea alexandra
coca cola,cioran,fum de tigara,sylvia plath,veverite triste,milka,ceainarie,facultate,limba franceza,nietzsche,ingeri,condillac,micsunele,negru,camus,abba,last year at marienbad,guns&roses,our generation,francois villon,ness cu cola,1984,seasons in the sun,turta dulce,ceai negru,ferma animalelor,sinestezie,marchizul de sade,te iubeam,pink floyd,cimitire,ian mcewan,miros de moarte,cruci,rascruci,blesteme,enjoy the silence,concert depeche,scooby doo,descartes,nichita stanescu,blaga,te uita cum ninge decembre,piata romana nr 9,accident,fericirea i un lucru marunt,o aripa care vibreaza,un pitic ce danseaza..
1 poezii, 0 proze
Marius Robescu
Marius Robescu(născut.20 martie 1943,mort.20 octombrie 1985). A urmat cursurile liceului Tudor Vladimirescu și ale Facultății de Limba și Literatura Română a Universității București. A debutat în coloanele revistei"Luceafărul", în 1965. A publicat volumele de versuri: Ninge la izvoare(Ed.Tineretului,1967) Viața și petrecerea(Editura pentru literatură,1969) Clar și singurătate(Cartea Românească,1972) Utopia ninsorii(Cartea Românească,1975) Spiritul însetat de real(Cartea Românească,1978) Inimile de platină(Cartea Românească,1980) Pielea minotaurului(Cartea Românească,1982) Joc și înviere(Cartea Românească,1985) Ideograme(Ed.Eminescu,1986) (Date preluate din volumul Poezii apărut la Editura Vitruviu/1996)
9 poezii, 0 proze
Aurel Baranga
Aurel Baranga (n. 20 iunie 1913, București - d. 10 iunie 1979, București) este pseudonimul lui Aurel Leibovici, un poet și un dramaturg român de origine evreiască. A obținut bacalaureatul la Liceul Matei Basarab din București în 1931 și a absolvit Facultatea de Medicină în 1938. A debutat cu versuri în revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi. A editat împreună cu Gherasim Luca, Paul Păun și Sesto Pals revista de avangardă Alge. A colaborat la revista de avangardă unu, editată de Sașa Pană și Moldov. În 1948 a scris textul imnului României comuniste, "Zdrobite cătușe", muzica fiind compusă de Matei Socor. Tot în 1948, Aurel Baranga a primit ca "sarcină de partid" să înființeze revista de satiră și umor Urzica. Din 1949 și până la sfârșitul vieții (10 iunie 1979) a fost redactor-șef la Urzica. A fost căsătorit cu actrița Marcela Rusu, fosta soție a lui Alexandru Bârlădeanu. Aurel Baranga a avut un fiu, Harry Baranga. Opere Poeme în abis, 1933 Ninge peste Ucraina, 1945 Marea...
9 poezii, 0 proze
Marian Andrei
3 poezii, 0 proze
Cristian Adoroaei
Sunt fiul unei clipe ninse pe pământ m-aștern risipitor pe-un strat al existenței mă topesc încet cu sufletul arzând picurându-mă-n oceanul altor noi esențe
1 poezii, 0 proze
Rodica Boanca
Relationship Status: Married Children: Sara - Cristina 1 year and nine months, 1 year Birthday: December 22, 1981 Hometown: Slobozia, Romania Political Views: Liberal MINI-CV PROFESIE: Filolog Experienta: Traducator - interpret Consilier prefect – purtator de cuvant; actualment sunt in concediu ingrijire copil. STUDII: 1. Facultatea de Limbi straine - Franceza -Italiana 2. Masterat Studii Canadiene, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Limbi Strine 3. Facultatea de Litere si Teologie, sectia Romana-Engleza, Universitatea “Ovidius ” Constanta 4. Liceul Teoretic “Mihai Viteazul” Slobozia, sectia Uman
3 poezii, 0 proze
Ioana Nastase
M-am născut în București într-o după-amiază de februarie în care ningea cu niște fulgi incredibili...(semnul norocului?!).Cea mai mare parte a copilăriei mi-am petrecut-o în Blaj, oraș aflat în inima Ardealului, loc unde am devenit Om și am învățat că nimic nu e mai de preț pe lumea asta decât să fii întâmpinat în pragul casei de chipurile zâmbitoare ale celor care te iubesc necondiționat.Mai târziu, întorcându-mă în București, am învățat că e mai greu să rămâi Om, decât să devii.Am urmat cursurile Universității Tehnice de Construcții București, devenind un inginer căruia-i stă mintea numai la scris, deși în prezent îmi profesez meseria.Însă fiecare om e destinat a-și urma chemările, indiferent cât de departe...
7 poezii, 0 proze
ninge sub pleoape
de Ramona Irimie
câteodată ninge sub pleoapele tinerelor femei așa cum ninge printre puii de lupi cărora le cresc dinții de lapte cu care să muște din lună poate dor la fel...dinții de lapte sânii și ninge să nu...
Sub pleoapele oglinzii ninge blând
de Dumitru Mălin
iarnă afară rece ca sângele șarpelui negru încuie ușa pe dinăuntru privește oglinda ca pe o soră îmbătrânită du-ți mâna prin părul încărunțit gândește-te câtă sănătate încă mai ai câtă putere să poți...
ninge dinspre noi
de nastia muresan
e alb și veșnic ai șopti uimit cum din somn îmi ninge printre degete până jos pe pământ și cum se face că pe sub pleoape îmi tot crește o liniște de jur împrejur ca o suflare și oare cum sub palma...
coffeelatte-ul și girafa
de Ștefania Pușcalãu
mă dezbraci de puloverul moale supradimensionat care curge de pe umerii goi până la tălpi mă simt ușoară ca o ninsoare apoi îmi umpli frigul nici nu mai știu în câte ierni am tremurat până am început...
Anna
de Buzatu Adrian
Tăcută va fi noaptea asta, Tăcute bărcile amanților – Anna – Un somn adânc se furișează sub pleoapele condamnatului În pahar să nu vadă Roșu Sângele în care stă înnecată grădina Domnului Ajută-ne,...
Minunea de la ora 20
de Alina Cusen
Vreau ca Moș Crăciun să-și țină promisiunea, vreau minunea de la ora 20... Poate că tu nu știi dar la ora 20 pentru fiecare chip care pășește pragul spre ninsoare e cineva acolo cu o umbrelă...
Poezii de dragoste
de x
Zapada pe strada, zapada in plete, zapada-n destin, In alb sta-mbracata, o umbra cazuta-ntre perne, Aproape ca-i simt respiratia calda si gestul divin, Si ma doare tacerea, ce sub pleoape se-asterne....
Frigul tău
de Monica Mihaela Pop
o vorbă o privire un gest frigul tău aspru amestecă în mine dorul și durerea. în trup mi se face neașteptat iarnă. carnea mi se strânge ca o menghină peste oasele casante printre care rătăcesc...
Tu ești somnul
de Ana Blandiana
Întotdeauna toți m-au iubit, Cei ce mă urau m-au iubit cel mai tare, Am trecut printre oameni Mereu acoperită de dragoste, Cum trec prin iarbă Acoperită mereu de ninsoare. Legea talionului e fără...
4
de george vasilievici
1.furtună de copii Eu te țin cu aripa dreaptă de după gât și mergem așa eu cu aripa stângă în buzunar tu înfășurată în pene până peste bărbie o mireasă ispititoare într-o rochie cu fața la spate...
