Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Sub pleoapele oglinzii ninge blând

1 min lectură·
Mediu
iarnă afară
rece ca sângele șarpelui negru
încuie ușa pe dinăuntru
privește oglinda
ca pe o soră îmbătrânită
du-ți mâna prin părul încărunțit
gândește-te câtă sănătate încă mai ai
câtă putere
să poți vedea chiar și stelele stinse
s-auzi vântul care n-a bătut
gândește-te ce bucurie
ascunde ninsoarea neîntâmplată
viforul inimii neîntrerupt
știi că prin preajmă răsuflă pământul
în care tu încă n-ai încăput?
afară oamenii caută locuri
unde să râdă necontenit
adună amintiri cât de cât fericite
să-și construiască biografii
trudesc pentru pâinea pe care-o mînâncă
spre a-și hrăni amăgirile lor
iarna-i acoperă
groasă și rece
le umple sângele dar ei nici nu simt
oamenii-s calzi
de nădejdi și de dragoste
tu în oglindă
numai asta o știi
001.419
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
119
Citire
1 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

Dumitru Mălin. “Sub pleoapele oglinzii ninge blând.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-malin/poezie/13970106/sub-pleoapele-oglinzii-ninge-bland

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.