Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

coffeelatte-ul și girafa

1 min lectură·
Mediu
mă dezbraci de puloverul moale
supradimensionat
care curge de pe umerii goi până la tălpi
mă simt ușoară ca o ninsoare
apoi îmi umpli frigul
nici nu mai știu în câte ierni am tremurat
până am început să măsor timpul în îngeri
când ninge îmi las genele libere
să zboare printre fulgii de nea
mă săruți și îmi închizi pacea sub pleoape
de mâine
diminețile vor începe cu girafa galbenă a copilului
care-mi cere joacă
și un coffeelatte băut pe la prânz
002.769
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
82
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Ștefania Pușcalãu. “coffeelatte-ul și girafa.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefania-puscalau/poezie/14083677/coffeelatte-ul-si-girafa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.