"folosește-mă ca termen de comparație" – 13958 rezultate
0.04 secundeMeilisearchSuflet Nomad
Nu scriu ca să îți placă sau să te oftice, să te trezească sau să te îngroape, ci pentru că în lume e haos și vreau să povestesc prin scris, nu prin glas, întrucat oricum nu m-ar auzi nimeni, tot așa cum nici eu nu aud sau, mă fac că nu aud. Eu măcar recunosc. Sunt clădită din imperfecțiuni, păcătuiesc și nu mă cred "cea mai tare din parcare", dar nu suport prostia, insensibilitatea și superficialitatea, motiv pentru care uneori risc să fiu mai acidă și extremistă. În rest... Dacă vrei să te deprimi, apasă Enter, fără să mă faci responsabilă de stările tale. Dacă nu vrei, folosește comanda: alt F4. Mulțumesc și... Succes.
2 poezii, 0 proze
heghedus camelia
Am absolvit în 1990 Facultatea de Chimie-Fizică a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în 2004 pe cea de Matematică-Informatică a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, și nu de puține ori mă întreb la ce-mi folosește... "Mă încăpățânez să caut fantomele în locurile cele mai vii, cele mai reale, cu certitudinea existenței lor, undeva între noi, lângă mine, aici sau aiurea, pe această stradă sau poate, chiar în această casă. E vorba de o relație între vii, între oameni care se caută cu disperare, care răscolesc înnebuniți mulțimile calme ca să se găsească, fără să aibă alt indiciu decât certitudinea existenței celuilalt, neavând unul despre altul decât vaga idee pe care exasperantele apariții înaintea întâlnirii le-o dau.” Gellu Naum kam997@yahoo.com
226 poezii, 0 proze
Mateuț Stela
Fără istoric în domeniul literar, totuși scriu. Dacă o fac sau nu cu talent rămâne să decideți dumneavoastră - cititorii. Așadar, aștept critici pe care susținându-mă, să-mi deschid aripile... să învăț să zbor... să învăț a deveni un autor. Pentru că, în viziunea mea autorul este un mic Dumnezeu, sau un mare mincinos pe care nimeni nu-l acuză. Este un om puternic, pentru că face tot ce dorește fără a avea mustrări de conștiință. Crează personaje pe care apoi le ucide, creeză intrigi și tot el le rezolvă într-un mod doar de el știut. Se folosește de informații și nume pe care, luându-le dintr-un loc,le pune în alt loc după cum i se pare lui că ar fi bine. Este un manipulator de sentimente. Puterea minții îl ajută să se joce cu cuvintele dându-le alte sensuri. De ce face toate astea? Privindu-și creația este mulțumit. Cărți publicate: "Tricotaj de amintiri" Editura Sf. Ierarh Nicolaie ISBN 978-606-577-594-7 "Germană conversațională pentru îngrijitori de bătrâni" Editura Sf. Ierarh...
91 poezii, 0 proze
Eduard Ialomiteanu
M-am nascut o data cu zorile, intr-o zi de sarbatoare. Dumnezeu si-a descoperit tampla si dupa atata truda dupa o saptamana de Creatie, am aparut si eu sa tulbur linistea Lui. De atunci il tot caut .. ma invart in jurul Adevarului fara sa-l zaresc. Dar imi ramane Verbul. Tot ce ating ma arde pentru ca il simt pe El. Iar tot ce fac ma doare .. lipsa desavarsirii. Sunt un simonist care vrea sa creeze aidoma magului, spirit. Eu nu ma joc cu cuvintele, ci doar ma folosesc de ele pentru a exprima ceea ce e traitor in mine.
30 poezii, 0 proze
cosmin peneghi
absolvent Filosofie, compozitor de texte si melodii si solist vocal al trupei noir, de la 20 de ani simt ca timpul se scurge din ce in ce mai repede dar nu pot face nimic asa ca incerc sa ma folosesc de fiecare clipa in modul cel mai util insa reusesc foarte rar :-(
2 poezii, 0 proze
Mirela Văleanu
Faptul că scriu...Nu mă ridică la rang de Poet! Îmi iau penița, tastatura, stiloul, reportofonul și tot ce folosesc întru desăvârșire, Mă așez confortabil și zugrăvesc imagini. .......................................... .......................................... Faptul că scriu, Nu înseamnă că sunt Poet...și mă scuzați, Încep să mă repet!
40 poezii, 0 proze
Rad Lavinia Florentina
Asemeni unei viori în mana Marelui Maestru,asa îmi doresc sa fiu. Vreau sa ma pun la dispozitia lui Dumnezeu cu tot ce El mi-a dăruit. Cea mai mare parte a timpului mi-o petrec printre carti ori cu penita în mana. Daca rodul penitei ori simfonia viorii va foloseste într-un fel... tineti minte: nu vioara merita laudele... ci Maestrul. Fara El, NIMIC!
7 poezii, 0 proze
Mowasi Alaa
ma numesc Mowasi Alaa.. cum se intelege de la numele meu nu sunt roman..dar iubesc Romania..aici am terminat facultatea de Medicina Dentara.. sunt dint-un oras mic in israel pe coasta marii mediterane .. iubesc si imi place sa fiu iubit! iubesc poezia si poetii din Romania, in mod deosebit :George Bacovia..si Mihai Eminescu folosesc poezia pentru a trimite un mesaj .. prin poezia ma regasesc..
4 poezii, 0 proze
Augusta Graham
bucuresteanca de langa gara de est, americanca de langa oceanul pacific, specialist in ce nu-mi foloseste nici mie nici celorlalti, mama a unei fetite pe nume augusta-bianca, publicata in reviste fara ecou, scriu in fiecare zi pentru a-mi exersa degetele, creierul si inima.
1 poezii, 0 proze
Vizitiu Denisa-Andreea
Sunt un spirit liber care iubește să se elibereze de zecile de idei. Nu a fost nimic mai important în viața mea până mi-am întâlnit muza.Când scriu sunt altă persoană,la fel și când iubesc. Pentru a-mi înțelege poeziile, folosește-ți "inima".
2 poezii, 0 proze
folosește-mă ca termen de comparație
de Macovei Costel
poți să-mi spui de câte feluri e sărutul, sau cât de rarefiat e aerul în vârful Everestului? cum te simți atunci când dragostea îți iese ca transpirația prin pori inundându-te? și mai ales, cum te...
Canibalii
de Alexandru Mărchidan
– Ce mai faci, măi, sfinte Petre? – Salut, Sorin! Tot cu glumele piperate la tine!? Nu te desparți o clipă de ele. – Hai, Petrule, că știi de glumă, nu te-oi fi supărat acum. – Nu m-am supărat, că...
Să ne contaminăm de dorința de a mai descoperi o dată roata!
de Ghinea Nouras Cristian
Finalul anului cultural 2006 ne-a prilejuit, printre alte întâmplări de suflet, un nou dialog cu marea actriță Maia Morgenstern, care ne-a vorbit despre întâlnirile fericite cu Michael Kakoianis și...
Cosorul lui Moceanu
de liviu dascalu
Cosorul lui Moceanu a fost inventat de Moceanu.Are o parte lemnoasa si o parte fieroasa. Partea lemnoasa : limbajul de profesor de romana (nu stiu ce profesie are Adina Ungur si nici nu ma...
Am emoții, Mihai!
de corui mihai george
Am emoții, Mihai! Gândul va folosi orice truc de sub soare ca să dea inerție propriei sale continuități. În fața paginilor albe, gândurile mele se înșurubează înspre cuvinte, se contorsionează ca un...
Demolarea limbajului
de Teofil Stanciu
E (încă) la modă deconstrucția limbajului. Se practică în presă, în literatură, în vorbirea curentă. Chestiunea are cauze și implicații logice, teologice, filosofice etc. Dar nu mă interesează aici...
Să punem de-o știre
de Paul Bogdan
Parcă nu ar fi suficientă violența de conținut a știrilor așa că, probabil reorientându-se către dramaturgie, reporterul de știri din România joacă pe micul ecran actul de prezentare în mod...
Unghiile de la picioare
de Cucu Constantin
O dată la două – trei luni (uneori, vara chiar mai degrabă) mă văd silit să trec printr- o experienţă personală traumatizantă. Vorbesc, desigur, de tăierea unghiilor de la degetele de la picioare,...
Annie Ernaux&povestirea sinelui
de Ioana Geacăr
Scriitoare minimalistă, de notorietate în Franța, însă prea puțin cunoscută la noi, Annie Ernaux construiește împreună cu iubitul ei, Marc Marie, în Paradoxul fotografiei, un roman prin proiecția...
Despre planuri și planificare
de Liviu-Ioan Muresan
Nu mi-am făcut un plan. Și asta se vede. Am publicat Ghid de citire prin 2003 cu ambiția de a publica. A fost de fapt singurul volum care mi-a creat acel sentiment de împlinire, de bucurie de a-l...
