Mirela Văleanu

Ești un circar dement, bătrân, plin de venin Ce te hrănești cu ură și blesteme Și muști cu sete din destin Sperând să-l păcălești încă o vreme. Þi-e prea urâtă fața ce ți-o porți Bolnav de ură

E toamnă-n mine iar zâmbetul îmi este ruginit, de-atâta lacrimă ce-a curs întru iubire Oftez zâmbind, nimic nu poate șterge acel terifiant sfârșit. Mă tângui printre umbre, foșnesc de-atâta dor

Eu te-am iubit,of Doamne cât te-am mai iubit! În zbaterea clipei tot ceea ce simțeam părea nemărgit, Atât de mult eu te-am iubit… Te sărutam în fiecare dimineață pe tâmplă, în suflet, cu dor

Mă macină păcatul zâmbetului împietrit, Îmi e atât de greu, atât de multe mi-am dorit Dar am ratat tot începutul și am intrat în viață cu-n viitor sfârșit. Zâmbesc amar, sau poate prea

Săruturi în noapte, dulci jurăminte, de multe ori aproape imaginare. Așa a început tot jocul, un joc crud, jocul celor o mie și una de nopți. O nebunie de senzații persane care mai de care mai

Cad ropote de cuvinte ce-mi evocă cu emoție trecutul, ca o simfonie de gânduri nerostite. Talazuri se sparg în imagini trăite cândva. Mi-s dragi amintirile cu tine, cu noi. Prea multă fericire

Provoacă-mă să fiu a ta, să te iubesc așa cum știu prea bine, să te dezmierd cu răsuflarea mea, să râd și să mă pierd treptat în tine! Provoacă-mă să fiu a ta, să mă trezesc în dimineți

Mă tem de monstrul ce-l hrănești. Cumplit mă tem c-ai să-l trezești, Il ți pe post de suflet și îl crești Arareori zâmbești, iubești să mă detești. Mă tem de gura ta, ai vorba grea iar inima

Haosul din viața ta este lama care îmi zgârie fără să mă întrebe, destinul. M-ai invitat la maratonul clipelor întrepătrunse, dintre două suflete și mi-ai cultivat dorința de noi. Tu și eu,

Când te lepezi de mine Mă înec în ploaia suspinelor . Simt cum încep să îngheț si mă caramelizez pe buzele tale din dorința de a nu rosti nerostitul. Cad zgomotos din sufletul tău și mă

Teribilismul l-am experimentat în doze mici, speriată și flămândă totodată de viteza cu care adrenalina îmi fotografia harta interioară a circulației sangvine. Încă mai simt pulsul ce-mi

Nori amari trec distorsionați prin camera sufletelor. Privesc sever tot dansul rece și calculat al ploii ce cade în rafale, Picături acide perforează albia vieții- pic, pic, pic și fiecare

Vreau să adorm în mine toate trăirile cu care m-ai înrobit, toate deciziile de a fi a ta, fiecare sărut care mi-a înfierat îndelung suspinul. Vreau să alung dorurile dintre două secunde de

Este un violet intens și dens în jurul meu, (așa-l percep acum) Nu sunt nebun, e doar culoarea furiei ce o adun de prea mult timp, și-o tot adun. Aș zugravi cu ea toți strugurii din vii, să

E ger, iar cerul de cleștar e-aprins de mii de stele, tronează luna solitar iar gândul meu se cuibărește-n ele. Mă-ntorc grăbit spre sat, La timp sperând s-ajung acasă. Am doi copii

Nebun, eu te iubeam ca scos din minți, Erai Demonul meu și Înger între sfinți. În suflet îți juram iubiri fierbinți deși simțeam cum tu mă minți perfid. Scrâșneam din dinți și îți

Iubesc toamna în care te-ai născut, era atât de frumos, fericirea plângea cu rouă. Nu puteam să-mi reprim zâmbetele ce stăteau în fața pictorului ca adevărate modele, pozând pentru

Acum, când am păstrat tot timpul Și am răbdare să-teascult, Mă ghemuiesc timid în gânduri Și te privesc mut, îndelung, Nostalgic gând. Acum, îți înteleg durerea Și hotărât vin să mă

Fugiți din calea celor ce n-au inima, suflet, și n-au puterea să strălucească atunci când vă oglindiți viitorul în ei. Fugiți din sufletul celor ce n-au șoapte de iubire, sunt sterpi și

De câte ori mă chinui omori câte un înger, un sărut o clipă de fericire... puțin câte puțin omori tot ce iubeam la tine, la noi. De câte ori mă chinui omori viitorul in doi, timpul ce ne-a

nu risipi lacrimile udă-mi sufletul cu tandrețe acolo voi crește iubirea din noi nu-mi ocoli privirea fi produsul unei noi iubiri pierde-te-n mine cu

Mi-e dor! Dureri ma rod prea mult in amintiri mi-e chipul tau Zambind. Ma doare! absenta ta, de ce-ai plecat din lumea mea eu te stiam Zambind. Te vreau! rupta din cer sa ne vedem

Amurg întârziat de teamă, de suferințe și de rele Dispari! Tu ia cu tine vina ce bântuie torid prin toate colțurile mele Avid! Dă-mi șansa unei noi iluzii asupra vieții ce-o

Faptul ca scriu...Nu ma ridica la rang de Poet! Imi iau penita, tastatura, stiloul, reportofonul si tot ce folosesc intru desavarsire, Ma asez confortabil si zugravesc imagini: asa cum le simt,