Mirela Văleanu

Mă tem de monstrul ce-l hrănești. Cumplit mă tem c-ai să-l trezești, Il ți pe post de suflet și îl crești Arareori zâmbești, iubești să mă detești. Mă tem de gura ta, ai vorba grea iar inima

Cad ropote de cuvinte ce-mi evocă cu emoție trecutul, ca o simfonie de gânduri nerostite. Talazuri se sparg în imagini trăite cândva. Mi-s dragi amintirile cu tine, cu noi. Prea multă fericire

De câte ori mă chinui omori câte un înger, un sărut o clipă de fericire... puțin câte puțin omori tot ce iubeam la tine, la noi. De câte ori mă chinui omori viitorul in doi, timpul ce ne-a

Zadarnică mi-e viața și plină de eșecuri, Candid plătim restanțe în polițe sau cecuri. Rămânem goi și singuri în lumea de risipă, Trăim frânturi de viață, plătim mereu în pripă. Un mecanism

Mesajul meu gresit l-ai inteles, Cand la rascruci de rapsodii eterne Ai vrut sa ma iubesti pe veci, Si m-ai inchis in colivii prea terne. Mi-ai recitat povesti cu sanziene, Si mi-ai promis

Iubesc toamna în care te-ai născut, era atât de frumos, fericirea plângea cu rouă. Nu puteam să-mi reprim zâmbetele ce stăteau în fața pictorului ca adevărate modele, pozând pentru

Ești un circar dement, bătrân, plin de venin Ce te hrănești cu ură și blesteme Și muști cu sete din destin Sperând să-l păcălești încă o vreme. Þi-e prea urâtă fața ce ți-o porți Bolnav de ură

Acum, când am păstrat tot timpul Și am răbdare să-teascult, Mă ghemuiesc timid în gânduri Și te privesc mut, îndelung, Nostalgic gând. Acum, îți înteleg durerea Și hotărât vin să mă

E ger, iar cerul de cleștar e-aprins de mii de stele, tronează luna solitar iar gândul meu se cuibărește-n ele. Mă-ntorc grăbit spre sat, La timp sperând s-ajung acasă. Am doi copii

Plătim ș-acum greșeala din trecut Morav ușor avem de vrem mai mult. E clar că tot ce-i sfânt e bun, dar de temut. Ușor frivol aș spune, atunci când ai ceva fii posesiv, ia totul și « lumea o vei

Când îmi lipsești... Se-nvolbură norii și plâng flori de foc, Se cască pustiuri în mine Trec clipe eterne și cerul ia foc, se scurge tot iadul prin vine. Când îmi lipsești... Plâng

Credeam că am puterea să plec, să iert și să mă iert, să-mi târâi amintirea ta prin iad, dar stau ca un tablou înmărmurit de timp. Mă plac și mă complac în jale și-n dureri meschine, ignor

Nu m-ai chemat, dar am venit Eu sunt aici, hei, da-mi ok! Iti scriu impresii, vrei nu vrei. Nu ma testa printre uluci Ma simt ca blonda intre curci. Si-s nobila de vrei sa stii, Nu-s gasca,

Nori amari trec distorsionați prin camera sufletelor. Privesc sever tot dansul rece și calculat al ploii ce cade în rafale, Picături acide perforează albia vieții- pic, pic, pic și fiecare

Amurg întârziat de teamă, de suferințe și de rele Dispari! Tu ia cu tine vina ce bântuie torid prin toate colțurile mele Avid! Dă-mi șansa unei noi iluzii asupra vieții ce-o

E toamnă-n mine iar zâmbetul îmi este ruginit, de-atâta lacrimă ce-a curs întru iubire Oftez zâmbind, nimic nu poate șterge acel terifiant sfârșit. Mă tângui printre umbre, foșnesc de-atâta dor

Mă macină păcatul zâmbetului împietrit, Îmi e atât de greu, atât de multe mi-am dorit Dar am ratat tot începutul și am intrat în viață cu-n viitor sfârșit. Zâmbesc amar, sau poate prea

Când te lepezi de mine Mă înec în ploaia suspinelor . Simt cum încep să îngheț si mă caramelizez pe buzele tale din dorința de a nu rosti nerostitul. Cad zgomotos din sufletul tău și mă

De ce profan ne mituim iubirea Cu juraminte ce le incalcam? De ce tardiv muncim pentru imperii Ce-n fata mortii altora le dam? Unde ne sunt valorile morale, Unde ne sunt eternele dureri Cand

Provoacă-mă să fiu a ta, să te iubesc așa cum știu prea bine, să te dezmierd cu răsuflarea mea, să râd și să mă pierd treptat în tine! Provoacă-mă să fiu a ta, să mă trezesc în dimineți

Mi-e dor! Dureri ma rod prea mult in amintiri mi-e chipul tau Zambind. Ma doare! absenta ta, de ce-ai plecat din lumea mea eu te stiam Zambind. Te vreau! rupta din cer sa ne vedem

Fugiți din calea celor ce n-au inima, suflet, și n-au puterea să strălucească atunci când vă oglindiți viitorul în ei. Fugiți din sufletul celor ce n-au șoapte de iubire, sunt sterpi și

Este un violet intens și dens în jurul meu, (așa-l percep acum) Nu sunt nebun, e doar culoarea furiei ce o adun de prea mult timp, și-o tot adun. Aș zugravi cu ea toți strugurii din vii, să

Eu te-am iubit,of Doamne cât te-am mai iubit! În zbaterea clipei tot ceea ce simțeam părea nemărgit, Atât de mult eu te-am iubit… Te sărutam în fiecare dimineață pe tâmplă, în suflet, cu dor