Poezie
E toamnă-n mine
Poezie de dragoste
1 min lectură·
Mediu
E toamnă-n mine iar zâmbetul îmi este ruginit,
de-atâta lacrimă ce-a curs întru iubire
Oftez zâmbind, nimic nu poate șterge acel terifiant sfârșit.
Mă tângui printre umbre, foșnesc de-atâta dor
dar n-am să uit vreodată cum m-ai lăsat să mor.
Cum ai putut conchide că ești îndreptățit
să-mi furi cu bună știință iubirea, când știi cât te-am iubit?
Cum crezi că pot trăi acum cu mine știind clar că tot ce-a fost era greșit?!?
Doar tu mi-ai dăruit neșansa să simt, ce-nseamnă să iubești fără să fii iubit!
Mă dor din rădăcină crengile iubirii și toate amintirile cu noi mă dor,
Mă dor și vorbele frumoase și faptul c-am crezut în ele și-n amăgirea lor.
Închid usor cutia amintirlor cu tine, e toamnă-n mine iar zâmbetul îmi este ruginit
De-atâta fericire închipuită, în care te iubeam iar tu nu m-ai iubit!
013243
0
despre textul de fata pot spune, asa cum mi se spunea si mie cu ani in urma cand scriam randuri asemanatoare poate, ca este mai degraba o fila de jurnal decat poezie. poezia are camari ascunse si pesteri intunecoase in care lucrurile se vad foarte putin. ele mai degraba se subinteleg, se simt. cuvinte ca iubirea, dor, amagire, etc, de obicei sunt evitate in poezie (si uneori chiar si-n jurnale) pentru ca declara in mod direct ceea ce cititorul ar trebui sa simta in mod indirect.
mai trec.
claudiu