Poezie

Mi-e moartea înșelată

1 min lectură·8 ianuarie 2011

Mediu

Mă macină păcatul zâmbetului împietrit,

Îmi e atât de greu, atât de multe mi-am dorit

Dar am ratat tot începutul

și am intrat în viață cu-n viitor sfârșit.

Zâmbesc amar, sau poate prea avid

Gândesc să mor. Să mor e de dorit,

n-am viață a ucide, am fericirea rea!

Am căutat un loc, un singur loc în mine

Dar n-ai lăsat nimic să moara de la sine.

Ai omorât vremelnic fiecare rod,

Mi-s toate zâmbetele spânzurate-n eșafod,

Sunt mortul viu, și-mi bântui tristețile cum pot.

Mi-e sufletul ucis demult, iar eu îl caut fără rost

blestem încrederea ce am avut în tine

nici moarte n-am,

nici dreptul să mă-ngrop în mine

îmi târâi carnea zdrențuită fără de destin,

mi-s unghiile roșii de furie, durere, de venin,

trăiesc din jurăminte strâmbe și mă-ncălzesc cu ură,

n-am sânge să-mi mai plimb trăirile mature,

Dar le ascund. Sap șanțuri reci în mine

și le aștern extrem de elegant pe drum.

Mă macină păcatul zâmbetului împietrit,

E ultimul meu drum, e drumul pe care am venit.

002.528

Mirela Văleanu. “Mi-e moartea înșelată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mirela-valeanu/poezie/13966941/mi-e-moartea-inselata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.