Poezie
Atingerea perfecțiunii
Poezie de dragoste
2 min lectură·
Mediu
Nebun, eu te iubeam ca scos din minți,
Erai Demonul meu și Înger între sfinți.
În suflet îți juram iubiri fierbinți
deși simțeam cum tu mă minți perfid.
Scrâșneam din dinți și îți zâmbeam.
Muream de dorul tău în fiecare zi,
Dar te iubeam...
Veneai în fiecare noapte să-mi vezi
durerea, -n care eu mă zvârcoleam.
Dar tu zâmbeai candid când
îmi smulgeai și inima din piept.
O sărutai, apoi cu-n gest lasciv, extrem de feminin
o aruncai nepăsătoare unde nimereai,
Dar mă iubeai...
Acum mă reculeg cu greu, pe un trotuar.
Bețiv de dorul tău îmi plimb și-mi țip
durerile prin iad, le iau și le aduc avid în fața ta.
Rănește-mă din nou, te vreau cu mine în etern
asa cum ești, prea crudă să iubești, prea oarbă să te lași.
Incompatibili suntem chiar și morți...Dar ne iubeam...
Și timpul a trecut,
Tu m-ai făcut să mă urăsc cu-ntreaga ființă.
Nu dispera, nimic nu e pierdut!
În numele perfecțiunii sunt slut, dar am să duc
iubirea la dimensiuni de neatins, te iert și te alint.
Nu asta ai vrut?
M-ai ajutat să mă urăsc mai mult decât urăsc chiar viața.
Cobor din cer și-ți mulțumesc,
(abia acum am înteles)
Când vrei să fii perfect în ură, alegi ce-i înțelept, și am ales.
Te las în cer și-am să trăiesc!
Nu asta îți doreai, nu asta îmi doresc?
003050
0