Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"doliu și durere"1878 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
35 rezultate
Dolcu EmiliaDE

Dolcu Emilia

AutorAtelier

Ma numesc Dolcu Emilia. Sunt profesoara de limba franceza la Colegiul National, Iasi. Ma intereseaza indeosebi lingvistica. Public anual in volumul Actes de la Francophonie, scos de Universitatea Al. I. Cuza, Asociatia romana a profesorilor de franceza si Centrul cultural francez din Iasi. Am participat la Congresul de lingvistica de la Suceava unde am sustinut 2 lucrari care, ulterior, au fost publicate. Interesul pentru lingvistica vine din cel vechi si in acelasi timp recent pentru literatura si filozofie.

78 poezii, 0 proze

VP

Vasile Procopciuc

AutorAtelier

M-am născut la 14 ianuarie 1956 în satul Doltu, r-nul Fălești. Sunt absolvent al școlii de 8 ani din satul natal și al școlii mediii moldovenești nr.2 din orașul Fălești. Am absolvit Institutul de Stat de Medicină din Chișinău (1979), astăzi Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”. În prezent activez la Instituția Medico-Sanitară Publică Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” șef. Secție tbc. extrarespiratorie, doctor în științe medicale. Sunt autor la mai mult de 100 publicații științifice în republică și peste hotare, deținător a mai multor diplome de bronză, argint și aur la expozițiile din țară și peste hotare „Inventica”, brevete de inovații - 50, invenții - 2, mai mult de 50 comunicări științifice la diferite forumuri din țară și peste hotare. Sunt membru al societății de ortopedie și traumatologie, ftiziopneumologie din Republica Moldova. Sunt autorul a șase culegeri de versuri, intitulate respectiv: "Universul infinit..." 2005, "Dincolo de...

3 poezii, 0 proze

Radu StancaRS

Radu Stanca

AutorClasic

Radu Stanca (n. 5 martie 1920 la Sebeș — d. 26 decembrie 1962 la Cluj-Napoca) a fost un poet și dramaturg român. Este nepotul lui Dominic Stanca. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității Regele Ferdinand din Cluj în anul 1942. În timpul războiului, Facultatea de Litere a Universității din Cluj s-a refugiat la Sibiu. Aici a luat ființă Cercul literar de la Sibiu. Dupa modelul lui Eugen Lovinescu care la cenaclul Sburătorul a pus bazele Modernismului interbelic, Cercul a incercat sa salveze tradiția literaturii române, dar a fost repede lichidat de prigoana comunistă din anii 50. [necesită citare] Membrii lui au fost denumiți ulterior de criticii și istoricii literari membrii generației pierdute. A fost, pe rând, asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filosofie a culturii, profesor de estetică a teatrului, la Sibiu, redactor, actor, regizor. A facut parte din Cercul literar de la Sibiu, alături de Ștefan Augustin Doinaș, Dan Constantinescu, Deliu Petroiu,...

23 poezii, 0 proze

Deliu StejanDS

Deliu Stejan

AutorAtelier

deliustejan@yahoo.com 150202

13 poezii, 0 proze

Deliu EduardDE

Deliu Eduard

AutorAtelier

5 poezii, 0 proze

doliu și durere

de FLOARE PETROV

timpul fatalității m-a îmbrăcat în doliu în mormânt se ascunde toată iubirea mea lumina pe coroane formează un lințoliu somnul cel veșnic ți-l voi veghea. codru de lumânări pâlpâie cu tristețe ai...

PoezieAtelier

un ultim gand

de Popescu Alexandru

Alerg printre nori, In negura vremurilor uitate, Au renascut din cenusa si uitare Cei ce-au dat numele la soare, Cei ce au plimbat luna pe cer Au simtit durerea in razboiul vietii Au murit dar nu-i...

PoezieAtelier

Piața umană

de horsa ionut

Piața umană Aici totul pare atât de negru Încât și lumina s-a îmbrăcat în doliu Jeluindu-și propria moarte în neant. Am ajuns cu toți aici îmbrăcați în negru în țara neumbrei lipsiți de propriul...

PoezieAtelier

doliu si planset de copil

de Erikka

e ora 12... si e noapte si e frig si in cimitir ploua asa de lin prin geamul meu cel aburit privesc spre tine si is singura... si plang si iar imi amintesc de tine... si cum acea zi o blestemam....

Atelier

Și îngerii mor

de Barbu Florentina

De doi ani zac în închisoarea trupului meu. Cușca minții mele mi-a sugrumat toate visele. Sunt ce am devenit, o epavă cu pași în derivă, un om fără suflet, o amintire. Toate sentimentele mă...

ProzăAtelier

Balada celei fara de noroc....

de chipu din umbra

Pune maica doliu-n poarta Ma intorc acasa, moarta. Lumea mi-a distrus cuvantul, Si rup astazi legamantul Ce-l facusem cu destinul, Sa-i suport o vreme chinul. Inchid astazi pleoapa grea, Nu privesc...

PoezieAtelier

Spital

de Reb Kirb

E alb, E doliu funerar, E stinsă viața în amar, E agitație-n jur și-n toate E un culoar ce duce înspre moarte. Pe holuri, agitația e mare, Vin oameni în alaiuri dureroase, Plâng oameni în...

PoezieAtelier

talent/e

de Miclăuș Silvestru

mi-am dat seama că sunt și eu talentat majoritatea se remarcă prin realizări de excepție însă talentul meu e unul ordinar dragostea am făcut și eu o excepție prin care m-am remarcat a fost dragostea...

PoezieAtelier

Lupta pentru putere

de Dumitrache Sevastita

Lupta pentru putere Tara mea de neam statornic si robust, Mai sunt si astazi multi ce-ar vrea sa te confunzi Cu alte neamuri ca sa nu fie prea bine stiut, Cat ai trudit in vreme si cat ai chibzuit sa...

PoezieAtelier

umbrela neagră

de Vasile Munteanu

între iubiri pe care le măsurăm în fapte bărbatul e un sclav păzind un cimitir să nu pășească poarta vreun iepure de casă în foile de suflet încoronat drept zbir pe dalele tristeții mor apă...

PoezieAtelier

Căderea unui zeu

de Cojocaru Valentin

Sclipeau pe cer gânduri furate, Iluzii albe pierdute în noapte. Abia căzu o stea deunăzi Și tulburat, abisul îl trezi. Fugeau umbrele avide, Speriate să nu piară; Lumina cumva le arde Sufletul de...

PoezieAtelier

Lumina…vreau mai multa Lumina

de Crasmaru Cornel

In loc de prefata \"Tot ce avem nevoie este o criza majora si natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala\" David Rockefeller ( vorbind la ONU,14 septembrie 1994 ) David Rockefeller este un lider al...

PoezieAtelier

Pe potecile nevegheate cea care vii ești tu

de Maria Prochipiuc

Motto: Anii noștri s-au socotit ca pânza unui paianjen; zilele anilor noștri sunt șaptezeci de ani; iar de vor fi în putere, optzeci de ani, și ce este mai mult decât aceștia, osteneală și durere; că...

PoezieAtelier

Saudade - Mariza

de Elena Marcu

Am două mari iubiri necondiționate (sau e pleonasm?!): Mariza și Cohen. Despre Leonard Cohen am apucat să vă spun, am patetizat, am făcut declarații de amor etern, am scris o minicronică, am jurat...

Atelier

Un ultim omagiu

de Oana Izbașa

Această compunere a fost scrisă în data de 30 iunie, 2006, între orele 4 și 5 dimineața, a doua zi de la cumplitul deces al celui mai bun prieten al meu: pomul din fața casei. Pentru un prun care era...

Atelier