Saudade - Mariza

Am două mari iubiri necondiționate (sau e pleonasm?!): Mariza și Cohen. Despre Leonard Cohen am apucat să vă spun, am patetizat, am făcut declarații de amor etern, am scris o minicronică, am jurat credință pe toată discografia Cohen, am, și am, și am. Pe Mariza am ratat-o la Timișoara acum doi ani, daaaar am fost anul ăsta pe 11 noiembrie la Sala Palatului să o ascult, văd, inhalez, mănânc de vie. Noroc că, într-un moment de intervenție divină, n-am mâncat-o. M-am îndrăgostit de fado odată cu prima audiție Amalia Rodriguez. Nu am de gând să vă spun povești despre fado, probabil le și știți, începând cu cele ale primei fadiste, nici nu am de gând să vă pisălogesc cu ce poate însemna fado și cum a apărut el așaaa, peste mări și țări, dar nu mă pot abține să nu vă împărtășesc o pasiune. Poate părea un moft această pasiune care naște pasiune direct din spiritul portughez, dar cred că fado, deși nu poate fi cântat de oricine, se poate dărui oricui. Sinonim cu Portugalia, fado, o dată atins, își depășește granițele pentru că este al sufletului. Gândeam mai demult că durerea, nostalgia, moartea, tristețea, visul, himera și dorul sunt puse în fado ca răzbunare divină, saudade, acum, ascultând-o pe fenomenala Mariza, am să spun că fado, pentru mine, pe lângă toate acestea, e abandon, fragilitate, forță, gingășie infinită, feminitate și mister. Nu am crezut vreodată că Amalia Rodriguez, diva incontestabilă a fado-ului, la moartea căreia Portugalia a ținut trei zile doliu, va fi vreodată surclasată în inima mea de vreo altă fadistă. Și totuși... Între forță fără limite și fragilitate, între tradiție și nonconformism, între dăruire și fascinație, fado a născut un fenomen numit Mariza. Vocea absolut specială, pusă adesea pe seama influențelor africane ale originii cântăreței, jertfește fiecare sunet, fiecare silabă, fiecare tăcere alături de o expresivitate a trăirii uimitoare. Firește că fado nu poate fi cântat de oricine.:) Mariza nu interpretează, ci trăiește pur și simplu în fiecare sunet. Ca pe o ofrandă magică și intimă. Nu-mi spuneți că mă exprim patetic, dar cum poți spune în cuvinte ce această femeie trăiește cu fiecare respirație pe scenă, în ochii tuturor? În spațiul discreției celui care știe deșertăciunea demonstrației, a recuzitei sumare specifice fado-ului, Mariza arde ca un rug. Și o urmezi necondiționat. Azi am împreunat mâinile în rugăciune și trupul meu a început să tânguie invocații fado, pesemne tu ești chitara cu douăsprezece corzi care îmi injectează himere în vene și cel care îmi desenează acum prin amintiri gustul depărtării. Când Shiva a dăruit lumii dansul, i-a pus în mâini o putere fără limte și odată cu ea, dualitatea, forța de a gândi cu trupul și memoria simțurilor, haos total. Și durerea, nostalgia, moartea, tristețea, visul și dorul, le-a pus în fado, răzbunarea divină, saudade.