Terapia perpetuării

Femeile îți regulează viața, deși eu am aflat lucrul ăsta abia după 2.374 zile de căsnicie. M-am căsătorit din dragoste, era plină de pasiune, drăgălășenie și zvâc. Mă iubea cu devotament și abnegație, ca în filmele coreene, atât că, în ciuda strădaniilor, nu-i reușeau chiar toate dovezile de dragoste domestică. De pildă nu-mi amintesc să se fi trezit vreodată dimineața, special să-mi pregătească mie micul dejun. Să se fi ridicat din așternuturile calde și intime, să-și fi încalțat papucii mici și pufoși și, apoi, cu pași mărunți și mișcări languroase, să fi pus de cafea. Deși era dotată cu imense colecții de rețetare pentru 10 generații, gătea ba prea gras, ba prea dietetic, ba prea asiduu, ba deloc. Era prea gingașă ca s-o las să dea cu aspiratorul, avea mâinile prea fine ca să spele vase, idei prea înalte ca să-și bată capul cu prostii gospodărești. Dar, pe Juno, Hymenus, Agni, Yueh Lao și toți zeii căsătoriei, avea cea mai tare calitate pe care o poate avea o femeie: făcea sex ca o zeiță. Deși nu țineam neapărat, am fost primul. Mi s-a oferit ca un miel la tăiere, frumoasă, ingenua, îndrăgostită și atât de transparentă că aproape îi puteam zări vintrele prin pielea netedă și întinsă. Era a mea și numai Dumnezeu știe ce făcusem în viața asta de înduioșasem divinitatea să-mi dea o virgină înamorată și dedicată. În primul an de căsnicie am învățat-o tot ce știam, cu prețul tonelor de vitamine îngurgitate pentru supraviețuire, nopților nedormite și anchetelor pentru tulburarea liniștii publice în miez de noapte la reclamațiile vecinilor. În al doilea an, a început să aibă inițiative, să inventeze jocuri, să facă scheme acrobatice, surprize tot mai elaborate, romane erotice fluviu puse în scenă, ghidușii kinky la limita provocării, cât să nu mă panichez, și începuse chiar să gătească mai bine. Eram un bărbat fericit și viața mă cadorisise cu motorul cel mai puternic al lumii, sexul. Soarele răsărea pentru o nouă zi plină de tandrețe și erotism, stătea pe mijlocul cerului cât să fug până acasă să i-o trag ei, apoi apunea pentru scenele tot mai porno îndraznețe ale nevesti-mii. În ciuda cârcotașilor, sprâncenelor ridicate sceptic ale amicilor și avertismentelor de cumpătare ale familiei, nu mă săturam de nevastă-mea. Totul era un vis erotic perfect din care nu doream să mă trezesc vreodată. Și, totuși, lovitura soartei mi se pregătea mai devreme decât credeam, deși, ca un idiot, nu am presimțit-o, în ziua în care mi-a zis, pe tonul cel mai galeș și ademenitor cu putință, pentru că da, da, avea și cea mai sexy voce din lume și din ceruri: ”Dragostea mea, cred că ar fi timpul să ne împlinim iubirea și să avem un copil!” Naiv și bou, am fost flatat, aveam să-mi extind genele, să fac lucruri mărețe pentru omenire printr-un plod frumos, deștept și hărăzit, să o fac pe ea fericită, să dau de lucru maică-mii cu un nepot, să prezint garanția socială cea mai valoroasă șefului pentru îndelung așteptata promovare și, mai ales, dar mai ales, să fac și mai mult sex pentru asta. Și am făcut. Am dublat porția de vitamine și câteva luni m-am bucurat de atenția și tandrețea ei triplate. Copleșitor totuși, dar purtam pe umeri responsabilitatea procreării și împlinirea familiei, nu te joci cu astea. Nu se juca nici ea în ziua în care mi-a cerut să facem control medical. Era ciudat, de ce după atâtea luni de antrenament, ea nu rămânea gravidă, de ce viața e nedreaptă cu ea, de ce eu nu sunt în stare să-i asigur măcar atâta lucru, de ce, de ce, de ce. Firește, nici o consolare nu era suficientă, nici o încurajare destul de argumentată, nici eu destul de determinat și breaz pentru așteptatul eveniment. Pasionalele noastre acuplări au devenit luuungi discuții despre fertilitate, pozitiile noastre cele mai spectaculoase au fost înlocuite de pozițiile cu probabilitatea cea mai mare de însămânțare, schemele noastre acrobatice au evoluat în altele și mai acrobatice, în care își suia obsesiv picioarele pe pereți, făcea podul, lumânarea, se rotea pe toate fețele și laturile. Sărutările și tandrețurile postorgasmice au fost sabotate de înțepenirea ei obsesivă, se transformase într-un aspirator de spermă, mereu disperat, mereu nesătul, mereu încrâncenat. ”Nu mă atinge, nu mă mișca, nu mai zgudui patul! Mai adânc, mai repede, mai mult, mai sus, mai jos, mai stânga și mai dreapta, mai altfel!” Plângea. Era gravidă Eva Herzigova. Ooook, până și Eva Herzigova, cine o fi aia, era gravidă! Numai ea nu. Ea de ce nu? Din cauza mea, firește. Nu eram bărbatul potrivit, nu eram destul de procreator sau nu ma asigurasem că sunt pereții destul de verticali ca să-și suie ea picioarele după acuplare, iar spermatozoizii mei – leneși și ăia, desigur – să aibă pantă bună de schiat. Ziua în care un medic sonat și libidinos mi-a pipăit scula si m-a pus să dau probe a devenit și cea mai neagră zi din viața mea. Nu știu dacă el inventase metodele sau inchiziția, sau poate lumea asta de milioane de ani se perpetuează astfel, dar trebuia să dau mostre ale bărbăției prin exerciții, scheme și torturi la care iadul însuși ar fi înfiorat doar să cugete. Era prea mult. Cu ochii în tavan, ca să nu-mi zăresc chiloții în vine și pe sonat coborât cu ochelarii în ouăle mele, am strans din dinți și din fesele pe care nevastă-mea obișnuia în altă viață să le adore, și, doborât de revelația condiției mele umane, cu ultima rămășiță de stimă de sine, mi-am depus icrele. Aș fi dat pe gât un whisky dublu, dar sonatul și mimoza, într-o conspirație de care abia aflasem, aveau reguli stricte. Mi-am îndeplinit scurt și antiseptic misiunea, mi-am ridicat pantalonii mimând inutil demnitatea și am ieșit traumatizat definitiv din cabinetul nebunului. Care rânjea. Și, care, pentru o fracțiune de secundă, mi s-a părut că îmi face cu ochiul. Eram prea traumatizat să mai pun la suflet și prostia asta. Vestea bună și parțial consolatoare era că, după toate chinurile, păream capabil să procreez, micii mei înotători păreau armate vajnice, puternice și izbăvitoare trimise să cucerească lumea. Acum nu ne mai trebuia decât un program organizat și bine gândit de făcut sex. Diminețile mele de altădată, pline de iubire, tandrețuri, apelative siropoase, pupăceli alintate, atingeri languroase, care dădeau un sens existenței mele, au devenit dimineți organizate, riguroase și pline de angajament. Cât își măsura ea temperatura bazală, eu trebuia să îmi iau pastila de zinc, sa fac exercițiile de respirație sănătoasă și, desigur, micul dejun asezonat cu semințe de brânca ursului. Făceam sex doar în zilele permise, când termometrul ei arăta de la 36 virgula 8 la peste 37 de grade, iar ea bifase zilele cu x-ulețe pe calendar. Termometrul ăla îi intra în vagin cu mult mai des decât îmi era mie permis accesul. Îl uram, deși îi așteptam sentința în fiecare dimineață. Firește că până atunci nu aveam voie să mă prostesc alandala ca un imberb și să-mi irosesc prețiosul izvor genetic. De parcă aș mai fi avut vreun chef. Stabilise zile, pierdusem șirul, când da, când nu, așteptam să mă anunțe când și cum, măcar scopul, aleluia, îmi era clar. Scopul a venit pe lume cu surle și trâmbițe, după vreo jumătate de an de x-ulețe, încă nouă luni regulamentare și câteva mii de disperări existențiale personale. Are bucle, pretenții, tot felul de chestii adorabile, e frumos și deștept ca mă-sa. Nevastă-mea a încetat să-mi mai fie amantă ori călău, deși o suspectez că a rămas în bune relații cu sonatul. Mi-a devenit cea mai specială tovarășă de viață, mai ales când ne regăsim unul pe altul nopțile. În nopțile în care ne predăm unul altuia schimbul la odorul plin de varicelă. Același devotament și aceeași abnegație, ca în filmele coreene. Am speranțe mari însă, pentru că mai vrea un copil, și – în sfârșit - o să mai fac și eu, din nou, sex!