Poezie

Spital

1 min lectură·23 iunie 2011

Mediu

E alb,

E doliu funerar,

E stinsă viața în amar,

E agitație-n jur și-n toate

E un culoar ce duce înspre moarte.

Pe holuri, agitația e mare,

Vin oameni în alaiuri dureroase,

Plâng oameni în singurătate,

Lumina-i aprinsă,

Și prevestește,

Cum o floare se ofilește,

Lumina-i stinsă;

În cer, lumina-i un far

Îngerii, coboară și apar,

La oamenii ce-n durere dispar;

Curentul aripilor îl simte,

Omul aflat în chin și durere,

Și se bucură de albul funerar.

Miros de moarte și suferință,

Simt cei ce caută căință,

Regretul m-apasă,

Vreau doar s-ajung acasă;

Culoarele albe și luminate,

Sunt pline,

Pline de oameni cu lacrimi pure și curate,

Ale căror fii și fiice luptă-n toate;

Inima-mi bate,

Mintea-mi răzbate,

Viața se-abate

Îngerul coboară și apare

La mine, cel ce-n durere dispare.

Lumina-i aprinsă,

Și prevestește,

Cum o floare se ofilește,

Lumina-i stinsă.

00881

Reb Kirb. “Spital.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/reb-kirb/poezie/13983428/spital

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.