Poezie
umbrela neagră
1 min lectură·
Mediu
între iubiri pe care le măsurăm în fapte
bărbatul e un sclav păzind un cimitir
să nu pășească poarta vreun iepure de casă
în foile de suflet încoronat drept zbir
pe dalele tristeții mor apă trandafirii
scăldând în doliu alb picioarele trudite
și racla grea masivă de fier forjat și ușa
deschise-s la perete cu clanțele rânjite
țin mâna întinsă curbând o povară
samarul e rupt prin găuri mă scapă
în ochiul meu stâng pământul se-nalță
în dreptul lumina îmi sapă o groapă
văd cuiburi în lună pustiite de fiară
văd puii de lapte cu dinții streliți
și mame aievea mințindu-și durerea
făcându-și din raze pui închipuiți
las capul pe spate și urlu și urlu
se sperie luna își tulbură ochiul
cernitele babe cerșind un bănuț
pe frunte îmi scuipă să țină deochiul
mi-e silă mă șterg cu mâneca limbii
și țoala deodată îngână prostii
sau sensuri ciudate sau prima silabă
rostită de foame de primii copii
mă spânzur de clopot să bat în urechea
zidită în fumul jilăvind pe capelă
și cerul cu raze deschise simetric
deasupra-mi răsfiră o neagră umbrelă
002935
0