Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"doi doamne doamne pe când toți ceilalți dorm cu capul în supã"20163 rezultate

0.11 secundeMeilisearch
40 rezultate
Berinde OvidiuBO

Berinde Ovidiu

AutorAtelier

Mă numesc Berinde Ovidiu,născut acum 29 de ani în orașul ce urmă să fie simbol al Revoluției din 89,oraș al florilor sau mai numit orașul de pe Bega.A fost într-o zi de marți,pe data de 13,tocmai de aceea ,făcând haz de necaz,spun mai mereu că m-am născut într-o zi cu șase ceasuri rele și nu trei.Totuși,nu sunt deloc superstițios ,iar numărul 13 mi-a adus de cele mai multe ori noroc. Încă de mic,din clasele primare am fost atras de materiile umaniste,în defavoarea celor reale,pe care le găseam foarte complicate ,și greu de a le deslus””taina”.Dacă mai ține bine minte,era în clasa a patra,moment deciziv,când a trebuit să particip la un concurs de poezie pe oraș.Atunci mi-am încercat așa zisul talent pentru prima oară,scriind o poezie ,după puterile mele,despr flori.A fost apreciată ,câștigând chiar un loc doi,și am fost încurajat de către doamnă învățătoare să continui.Unele poezii din această perioadă ,cam puține la număr însă,le mai păstrez și astăzi,că o amintire a copilăriei și de...

22 poezii, 0 proze

Irina MavrodinIM

Irina Mavrodin

AutorClasic

Irina Mavordin, născută pe 12 iunie 1929, la Oradea, este profesor de literatură franceză (inițial la Universitatea din București, în prezent profesor consultant la Universitatea din Craiova, traducătoare română de limba franceză, poetă și eseistă. A tradus ciclul de romane În căutarea timpului pierdut a lui Marcel Proust, publicat de editura Univers. Autoare a numeroase volume de importante traduceri, poeme și eseuri. Fiica lui Anastase Mavrodin, profesor și a Mariei (născută Popescu). Studii Liceul Unirea din Focșani, întrerupt doi ani (1940-1950). Licențiată a Universității din București, secția franceză în 1954. Doctor în literatură franceză cu teza "Nathalie Sarraute et le Nouveau Roman" (1971). Profesor la Facultatea de Limbi Străine a Universității din București, catedra de literatură franceză. Selecție din volumele traduse * Albert Cohen, “Frumoasa Domnului” * Doamna de Stael, Scrieri alese, Editura pentru literatură universală, București, 1967 * Flaubert, Bouvard și Pecuchet,...

4 poezii, 0 proze

Gheorghe BrăescuGB

Gheorghe Brăescu

AutorClasic

Gheorghe Brăescu (n. 29 ianuarie 1871, Iași - m. 15 martie 1949, București) este un prozator și un comediograf român. Fiul lui Alexandru Brăescu și al Mariei. Este printre puținii militari din România care pe lângă arme s-au ocupat și de literatură. A avut o tinerețe aventuroasă, a fugit de acasă pentru a se înrola în Legiunea franceză, unde a luptat sub contract timp de doi ani. La întoarcere a urmat Academia militară, a ajuns maior și inspector al vieții culturale din armată și a început să scrie literatură. În timpul primului război mondial a luat parte la campania din Transilvania, în 1916, și este rănit și i se amputează brațul drept. Este arestat și închis în lagărele germane din Stralund, Breseen și Neise, apoi este eliberat, revine în țară unde este trecut în rezervă cu gradul de general, în 1918. În volumele sale de schițe și nuvele Vine doamna și domnul general (retras din librării din cauza greșelilor de tipar), Doi vulpoi, Maiorul Boțan, Schițe vesele a surprins cu umor și...

1 poezii, 0 proze

BM

Boris M. Marian fără minus

AutorAtelier

Sunt veșnic într-o închisoare iluzorie, Într-un spital ciudat, fără bolnavi, Veți spune, poezia-i provizorie salvare, Doamne, unde este Celălalt? De sus cad bivoli mari de gheață, Trăim o moarte, mai trăim o viață? Iar lacrima aduce și lumină? De unde , oare, din ființa mea infimă? BMM Gerladine Privim apocalipsul sau apocalipsa, Este o lipsă de ocupație, Balzac fie sănătos, Falnica federație alcoholizată, colhozitată, Vaze lesbiene se apropie tiptil, Ai favoriți, nu-mbraci masca, mori, Timpul tremură ca un adolescent Cu o femeie în pat, scaunele fumegă triste, Bănuiala este țeapănă, seara nu are prenume, Marmura este lucru sau odihnă? Să vii cu părinții, spuse învățătoarea, Un vecin sportiv i-a făcut doi copii la rând, Micul George a fost uitat în vitrină, Alianța dintre vulturi și capre a dus la al treilea război raional, bulevard ou-moale, așa îi spune, împușvături, este 27 dekembre, ura, liberare. BMM

165 poezii, 0 proze

Lucian PredaLP

Lucian Preda

AutorAtelier

Provin dintr-o familie de boieri, cu carte la cap.Desi boieri cu titlu dat de mine saraci sunt ei si le e foarte bine.Am terminat scoala primara la 24 (generala nu ani)Liceul l-am facut pe langa Padurea Verde (mai repede Padurea Corbilor) la UMT am terminat cu brio (media 6) Imi plac florile de mai si ochii misteriosi ai prietenei mele.Sunt omul care vrea sa aseze pe ciorna sentimente sau ganduri. 8.07.03 o zi de suta mai departe istorie.

434 poezii, 0 proze

SM

Sobi Marlan

AutorAtelier

tanar,plin de viata si de venin,suflet de o noblete sora cu prostia,putin paranoic dar fara tendinte maniaco-depresive,descendent dintr-o familie de rromi integrati in analele societatii romanesti de mai bine de un secol

5 poezii, 0 proze

Turliu RalucaTR

Turliu Raluca

AutorAtelier

De doi ani am intrat in lumea de vis a teatrului. Ce a fost inainte, sincer, simt ca nu mai conteaza.

36 poezii, 0 proze

CP

Cerb Popescu

AutorAtelier

de la doi ani am inceput sa scriu poezie.

4 poezii, 0 proze

dutca tatianaDT

dutca tatiana

AutorAtelier

-mamica a doi copii minunati; -absolventa a Facultatii de Drept si a Facultatii de Sociologie-Antropologie, Cluj-Napoca;

5 poezii, 0 proze

Lesenciuc TeodorLT

Lesenciuc Teodor

AutorAtelier

In douazeci si doi de ani biografia mea e inca \\\\\\\"work in progress\\\\\\\". Singurul lucru care inca ma face sa cred ca viata merita traita e abilitatea fiecaruia de a fi creativ, de a evada din ghearele unei realitati de cele mai multe ori prea crude. Sunt constient ca nu am inca ceea ce se cheama biografie si ca voi face multe greseli incercand sa o dobandesc dar, de aceea sunt aici!

115 poezii, 0 proze

doi doamne doamne pe când toți ceilalți dorm cu capul în supã

de Bogdan Geana

pentru noi nu existau decât doi dumnezei pe Pãmânt şi doar uneori, conform unui algoritm ce stãtea la baza coacerii perelor şi a gutuilor din vrancea şi care se dovedise valabil dupã cum constatase...

PoezieAtelier

Introducere la transparența rochiței MCC

de Marius Marian Șolea

Introducere la transparența rochiței MCC Puțină otravă ministerială de la Memeșe Da’ cool Când devine vremea numărării a ceea ce se mai poate număra în România, cu mâinile ălora care votează, este...

ArticolAtelier

Dumnezeu și pinguinul.

de remus eduard stefan

Și Dumnezeu a ajuns cu consoarta la noi în trib. Bucuria cu care l-am întâmpinat e lesne de înțeles! Desigur, tot Youssef, cu calul lui, Totem, a fost cel care i-a adus de la gară. Dumnezeu ar fi...

ProzăAtelier

Destin

de George Olah

M-am trezit transpirat. Eram acasă, în patul meu. Andreea dormea lângă mine. Am privit-o lung. Avea chipul obosit. A avut mult de lucru la servici în ziua precedentă si a venit frântă. Iar eu, în loc...

ProzăAtelier

\"Love story\" și flaconul cu piper

de Ghinea Nouras Cristian

Apropo de limba engleză, îmi amintesc că plânsul organizat se experimenta cu voluptate și în lumea anglo-saxonă, doar atât că aștia nu jucau hochei pe iarbă, ci pe gheață. Îmbrăcați ca un fel de...

ProzăAtelier

Jurnal 33

de viorel gongu

Am coborât la Adam. Când m-a văzut a început să râdă și să se agite întinzând mânuțele spre mine. Semăna izbitor cu George în copilăria mică de parcă ar fi fost frați și de tată și de mamă. Să mă...

ProzăAtelier

Bunicu\'

de Dascalu Florin Beniamin

Frigul dimineții mă face să mă trezesc, în cazul în care nu am deschis bine ochii. Nu, nu dorm afară, dar obișnuiesc să dorm dus... Sunetul telefonului are niște puteri ascunse. Nu numai că mă...

EseuAtelier

Trezăriri

de serban georgescu

(*)Se propune cuvântul \"trezărire\" în înțelesul tresăririi urmată de trezire și de întrezărire, ca justificare a actului poetic. Trezărirea este luarea la cunoștință de către om a poeziei din sine...

EseuAtelier

Profesorul

de Stancu Leliana

Din șoseaua lungă și șerpuitoare, se vedea ca o pată de culoare pe colina muntelui îndepărtat. De ce te-apropiai, lua, cu adevărat, forma de vapor. Pacienții își transmiteau unii altora legenda...

ProzăAtelier

Loop

de Dana Stanescu

De cele mai multe ori mă grăbesc spre casă atunci când mă întorc de la serviciu, cu pași repeziți, capul înclinat spre gândurile mele, mă grăbesc doar doar voi lăsa în spate cele câteva ore...

ProzăAtelier