Dumnezeu și pinguinul.

Și Dumnezeu a ajuns cu consoarta la noi în trib. Bucuria cu care l-am întâmpinat e lesne de înțeles! Desigur, tot Youssef, cu calul lui, Totem, a fost cel care i-a adus de la gară. Dumnezeu ar fi vrut să vină călare, dar infirmiera s-a opus, dată fiind starea acestuia de convalescență. Însă Dumnezeu e încăpățânat și atunci când îi intră ceva în cap, nu-i chip să îi mai scoți! Dar nici infirmiera nu s-a lăsat cu una cu două, așa că cei doi au venit pe jos, ceea ce i-a permis lui Youssef să ia în căruța lui trei vecini de-ai noștri care făceau autostopul. Nici nu a intrat bine Dumnezeu în trib, că numai cel îl auzim strigând, de se cutremurau cerurile deasupra noastră. Ba, țin minte că și pomii s-au scuturat, însă din ei nu a căzut nimic, decât cutia de aer condiționat și ceasul cu cuc cu radio încorporat. - Bă, ciorilor, eu am venit acum de la azil și, după cum vedeți, nu am venit singur. Asta mică de e aici cu mine, o să fie nevasta mea. De acum înainte, așa cum mă cinstiți pe mine, să o cinstiți și pe ea. - Da, Doamne! Aleluia!, au strigat niște muieri mai credincioase, care au și căzut la pământ așa cum au căzut electrocasnicele din pom, adică sunând a gol. Bucătăreasa noastră adună imediat câteva ajutoare de nădejde, noi începurăm să alergăm după niște orătănii prin curte, dar după două ore de alergat degeaba, ne-am lăsat păgubași și ne-am apucat să bem cu Dumnezeu, care era deja la a doua sticlă de whisky. Mai mult așa, ca să mă bag în seama, la un moment dat, nu am avut ce face și l-am întrebat: - Doamne, ce ai dori la nunta ta? – O plasă de portocale, un pachet de biscuiți și niște reviste cu benzi desenate., răspunse el, după care izbucni în râs de se mai cutremură o dată pământul și bucătăria se surpă peste bucătăreasă, cu tot cu ajutoarele ei. Ieșind de sub dărâmături, una din ele întrebă plângând: – Acum ce ne facem, Doamne? - Vă băgați un deget în cur. Hai, fă, și voi aici, că e whisky pentru toată lumea. Și dacă se termină, adceți o găleată cu apă și mai fac o minune. Deja foarte beat, eu veni cu o idee teribilă. Vă spun, când e să vină ceasul rău, vine și cu cuc, și cu radio, și cu tot alaiul, mai ales dacă te prinde beat. - Doamne, tu știi că eu am stat mult timp în România. – Vai de capul lor și ăia! Doamne ferește!, zise Dumnezeu picurând un strop de whisky pe țârâna arsă de soare. Repetarăm toți figura, după care am continuat: - Doamne, e în România acum o tradiție ca la nuntă să se joace dansul pinguinilor. - Bag seama că de când am stat în azilul ăla, lumea a luat-o razna. De unde piguini în România? A dat vreo glaciațiune peste ei? Te pomenenești că au vrut și ăștia să tasteze o rachetă nucleară și a căzut peste ei la lansare.” - Nu, Doamne, dar așa e obiceiul acum la ei, cu pinguini. – Bă, Papabembe, vreau și eu pinguini la nunta mea. - Dracu’ a mai pomenit pinguini în Africa!, zise și bucătăreasă, după ce, cu greu ieși de sub dărâmături. - Păi dacă ăla a pomenit, eu de ce să nu pomenesc? Și nici nu apucă Dumnezeu de rostit aceste cuvinte că, vă dau cuvântul meu de onoare, tribul nostru se umplu de pinguini de îngheță sufletul în noi când îi văzurăm. Pinguinii, la rândul lor, când se treziră în Africa, simțiră că îi trec toate nădușelile, în parte și de teamă că nu știau ce e cu ei printre atâția negri, în parte și de teamă că îl văzură acolo pe Dumnezeu și crezură că le-a venit sorocul. - Bă, pinguinilor. Am auzit că faceți paranghelie la nunțile românilor. Eu vreu să mă însor și vreau să dansați și pentru mine! Vă imaginați perplexitatea bieților pinguini, care, cum auziră de treaba asta cu dansatul, simțiră că îngheață carnea pe ei, revenind astfel la temperatura obișnuită a cărnii de pinguin, astfel că bietele animale începură să se mai liniștească. Și cum se liniștiră pinguinii ei așa, începură să danseze. Neam de neamul românilor nu a văzut dans de pinguini cum s-a văzut la nunta lui Dumnezeu! Și dansau pinguinii, și dansau negrii, și dansa Dumnezeu că ziceai că a venit sfârșitul lumii. Și cum dansa Dumnezeu așa, laolaltă cu negrii și cu pinguinii, de nu ne mai deosebeam unii de ceilalți, de beți ce eram, iată că Dumnezeu puse ochii pe unul dintre pinguini. Și nu știu cum făcu, cum nu făcu Dumnezeu, că deodată a dispărut așa, cu pinguin cu tot. Pinguinul ca pinguinul, dar nouă ne era de Dumnezeu! Ce să-i spunem acum nevesti-si? Că i-a fugit bărbatul în toiul nunții cu un pinguin. O să ne trimită aia la azil pe toți. Dar jur că ăsta era adevărul. Cert este că din noaptea aceea, Dumnezeu ne-a părăsit. În locul lui, a rămas infirmiera, care, din când în când, mai schimbă plosca la câte un bătrân. De măritat, nu s-a mai măritat niciodată. Bucătăria am refăcut-o din temelii, iar pinguinii s-au obișnuit cu clima de la noi și acum trăim împreună în bună pace și ne avem toți ca frații.