Noiembrie-obosită apariție de la bal.
Cu o trena prea lungă, pe un fond galben pal,
Zgribulită sub boruri, arcuite in vânt
Cu mănuși mult prea strâmte, în culori de pământ.
și la brațu-i discret,
Cu pașii prin lutul
Din pământul trupesc,
Mă sfărâm și m-adun-
Mă ciobesc- mă lipesc;
Și de torțile-mi aspre
Mă avânt în neant
Urmărind locuri line,
Ferind să mă sparg.
Și când cioburi las
ce bătrână-mi umbra,
bine că nu-s eu!
ea e mai urâtă,
cocoșată-n stern,
are păr de-a valma,
mâinile zbârcite,
parcă-ar vrea s-apuce
clipele fugite;
ce bătrână-mi umbra,
îmi vine să râd,
cum
îmi plac diminețile-nsorite
eu...le ador,
am trâit și eu odimineață insorită
am trăit-o din plin,
la prima oră m-am cufundat
într-un ocean abisal,
m-am înnecat puțin, pentru ca apoi
să mă
Cu pași grei
mă zbat între pereții
unei vieți de șablon,
răzbat anevoie cărări la unison,
nu am nici tăria
și nici aroganța,
să-mi lepăd dorința,
să-mi
DT