"apărea din nimic" – 20107 rezultate
0.04 secundeMeilisearchAlexandru Rusu
Cred în Dumnezeul străbunilor mei daci si în mine, iar Credinta, Speranta, Vointa, Iubirea, Pacea, Constiinta, Viata si Stiinta sunt armele cu care lupt zi după zi pentru a face, prin Străbuni, punte între Pămant si Cer. Mă zbat clipă de clipă pentru o lume mai bună si sper din tot sufletul că voi apuca ziua în care să îmi văd visul împlinit, si Sfânta Patrie, întreagă din nou. În legătură cu ceea ce scriu: stiu că multi dintre voi îmi vor combate opiniile din momentul citirii. S-a mai întâmplat si nu am nimic împotrivă. Dar, vă rog, priviti doar pentru o clipă în adâncul sufletului vostru si veti întelege că noi, Oamenii, nu suntem pământ, ci pulbere stelară. Asa e de când există Universul si asa va fi mereu! Am venit însă pe lume Om, născut din femeie si bărbat, pe sfântul pământ românesc, si am datoria de a apăra destinul neamului meu, mai presus de destinele tuturor. Să învingă Viata Omenească! Asa să ne ajute Dumnezeu si Strabunii!
9 poezii, 0 proze
Nicolae Marius Buchiu
Interesul meu pentru literatura s-a dezvoltat relativ lent si, as spune, pe masura ce scrisul a inceput sa ma preocupe mai serios. Imi amintesc ca scriam sau incercam sa scriu inca pe la 13 ani. Nu am pastrat lucrari de atunci si nici nu consider ca ar fi fost cazul. M-am nascut in apropiere de Ploiesti insa copilaria mi-am petrecut-o in cea mai mare parte la Campina. Imi este destul de clar ca am scris putin, si pentru ca poate fi bine si asa. O auto-cenzura nu cred ca ar putea intra in discutie, insa in general ma gandesc de doua ori inainte de a fi convins ca realmente am ceva de spus. Pot aparea pierderi astfel din ceea ce impulsul de moment ar putea genera, si oricine e constient de asta; insa precizez ca fac parte, dupa convingerea personala, desigur, din categoria celor cu un simt al ridicolului ceva mai dezvoltat. In ce priveste studiile, am urmat ASE-ul. Trecand la partea de interes ce priveste literatura, am participat la doar un singur concurs literar, in perioada liceului,...
47 poezii, 0 proze
Mirela Lungu
Colegiul National "Sf.Sava": filologie-istorie Facultatea de Filosofie - Universitatea Bucuresti Profesie: marketing - publicitate Resedinta: Bucuresti e-mail: euridice4ever@yahoo.com/ id YM: euridice4ever blog nou: http://biografiacoapselor.blogspot.com blog vechi: http://euridice-badroomstories.blogspot.com - debut literar in iunie 2011 cu "biografia coapselor" (vers alb) la editura tracus arte - la Gaudeamus 2012 (vineri 23 nov, orele 17,00) vor aparea "sonete(le) din carne vie" (editura paralela 45) - am publicat pana in prezent poeme (cu rima swi fara) in "Singur", "Antologia Singur", "Litere", "Luceafarul", "Subcultura", "Tiuk", "Feedback", "Timpul", "Familia", "Caietele Oradiei", "Revista Arges", "Zona literara" etc.
172 poezii, 0 proze
Marin Corneliu Dobre
In plin razboi mondial, pe 11 septembrie 1941, in casa tâmplarului Ionita, de pe malul lacului Tei din Bucuresti, aparea al cincilea copil. A fost dorit? n-a fost? Cert este ca odata venit pe lume a fost rasfatatul familiei: Bebi. Primele amintiri legate de copilarie sunt din timpul refugiului la adapost, de teama bombardamentelor din anul 1944, purtat de sora sa Lili, cu sapte ani mai mare. Desi in poeziile sale copilaria apare ca un paradis pierdut, aceasta stare de fapt a durat foarte putin, intrucât familia a fost lovita dezastruos prin moartea intâiului nascut - Gogu, la nici nouasprezece ani. Nu mult dupa aceasta a cazut, rapusa de durere si mama - Steluta. Tragedia familiei s-a repercutat dureros in inima copilului de nici unsprezece ani, marcându-i intreaga viata. Urmarile razboiului, privatiunile micilor meseriasi in contextul anilor ^50, au inrâurit si ele viata interioara a scolarului si liceanului Corneliu. Dar tocmai aceste necazuri poate ca l-au si fortificat, reusind sa...
60 poezii, 0 proze
Marcel Gafton
Marcel Gafton (1925-1987) a fost un poet și traducător român. A absolvit studiile liceale la Brăila și alege Facultatea de Drept a Universității din București pe care, însă, nu reușește s-o finalizeze. Încă din vârsta adolescenței, debutează cu poeme în Revista Fundațiilor Regale, primul său volum va apărea însă abia în 1972. Volumele sale îl impun drept un poet de „accentuat rafinament lingvistic”; Ștefan Augustin Doinaș, crede că Gafton este un mare amator de cuvinte ne-poetice cu ajutorul cărora ilustrează „un orizont de candori și miraje, de străvezimi și plutiri”, orizont moral și senzitiv deopotrivă. Marcel Gafton e „un poet fidel lui însuși, cavaler al unei poezii de interior, care gândește într-o încăpere severă” (Emil Manu) și care se impune prin poeme rafinate până la esențe. Altfel spus, acest novator al limbajului poetic este „o individualitate nu numai în cadrul generației războiului, din care face parte, dar și în cel al generațiilor ulterioare de poeți” (Ion Cristofor)....
4 poezii, 0 proze
Luis Sepulveda
Probabil cel mai faimos scriitor chilian contemporan, Luis Sepulveda, născut la Ovalle în 1949, a străbătut încă de foarte tânăr teritoriile posibile ale geografiei și utopiei, din selva amazoniană în deșertul Saharei, din Patagonia până la Hamburg, din celulele dictatorului Pinochet pe navele organizației ecologiste Greenpeace. Din 1997 trăiește la Gijon, în Spania. Din această viață extrem de agitată a dat la iveală povestiri și romane care l-au impus imediat drept unul dintre cei mai înzestrați romancieri și nuveliști sud-americani și nu numai. A debutat cu un volum de versuri, pe când avea doar șaptesprezece ani. Trei ani mai târziu îi apărea prima carte de povestiri, intitulată Cronicile lui Pedro Nimeni. I-au urmat romanele Bătrânul care citea romane de dragoste (1989, recompensat cu Premiul Tigre Juan), Lumea de la capătul lumii (1989), Nume de toreador (1994), Povestea unui pescăruș și a motanului care l-a învățat să zboare (1996), Jurnalul unui killer sentimental. Yacare...
4 poezii, 0 proze
Franz Kafka
Scriitor S-a nascut pe 3 iulie 1883 la Praga, într-o familie evreiasca, fiu al comerciantului Herman Kafka si al Juliei Kafka, nascuta Loewy. Limba materna a lui Franz Kafka, în care a si scris mai târziu, era totusi germana, ca la ca. 10% din populatia ora*ului Praga în acea epoca. Dupa absolvirea liceului german, a studiat Dreptul, apoi a lucrat un timp la tribunalul din Praga si mai târziu ca avocat la o companie de asigurari (1908-1922. A parasit doar rareori Praga, traind intr-un "cerc strâmt" pâna catre sfârsitul vietii. In 1909, publica primele sale schite de proza în magazinul literar Hyperion, care aparea la München. Îmbolnavindu-se de tuberculoza (1917), a fost internat într-un sanatoriu din Italia. Starea sanatatii lui se agraveaza si, începând din 1922 nu mai poate lucra. Un nou tratament în sanatoriul din Kierling în apropierea Vienei ramâne ineficace. Franz Kafka moare în ziua de 3 iunie 1924. Dupa moarte, opera sa literara, care ramasese în cea mai mare parte inedita, a...
42 poezii, 0 proze
Andreea Maresi
Condeiul imi este prietenul de nadejde, cel ce ma intelege si ma apara din mrejele lumii. Am realizat cu stupoare ca viata te face sa plutesti, dupa care iti pune piedica. Versurile ma indruma sa meditez, creatia imi deschide ochii spre lumea la care visez. Doresc doar sa-mi croiesc un drum, sa scap din ghearele ce nu-mi dau pace, prin puterea cuvintelor. Lectura placuta, astept sfaturi, pareri, critici. Multumesc
47 poezii, 0 proze
Elena Vladareanu
Născută la Medgidia în 1981, judetul Constanta. A absolvit Facultatea de Litere din Bucuresti. Din 2001, lucreaza in presa, iar, in prezent, este redactor la cotidianul Averea. In 2002, ii apare volumul din Confesiunile distinsei doamne m. în colecția underground „carmen“ inițiată de Un Cristian. În același an, apare la Editura Timpul volumul Pagini, considerat debutul oficial, reeditat in 2003 la Editura Vinea. Tot in 2003 publica volumul fisuri la Editura Pontica. In anul 2005 a beneficiat de o bursa de creatie la Berlin.
0 poezii, 0 proze
Lucian Valea
DEBUTUL LITERAR; 1939-rev. Tribuna (nr.122) din Cluj,apare poezia "Tu n-ai murit" (lui I.Moldovan) BIBLIOGRAFIE 1941-vol. Matanii pentru fata ardeleana (Buzau) 1942-vol. Intoarcerea langa pamant (Ed. Tribuna-Brasov) 1972-vol. Intoarcerea lui Don Quijote (ed.Cartea Romaneasca-Bucuresti) 1975-vol. Vocile (ed. Junimea-Iasi) 1977-vol. Oameni pe care i-am iubit (ed.Junimea-Iasi) 1978-vol. Singuratate in Ithaca (ed.Junimea.Iasi) 1979-vol. Groapa cu lei Cluj Napoca 1980- Cosbuc in cautarea universului liric (ed. Albatros-Bucuresti) 1981-vol. Un lungan c-un geamantan (versuri pentru copii: Ed. I.Creanga -Bucuresti) 1983-vol. Autoportret in timp (ed.Junimea-Iasi) 1986-vol. Pe urmele lui G. Cosbuc (ed. Sport-Turism Bucuresti)
6 poezii, 0 proze
apărea din nimic
de Liviu-Ioan Muresan
apărea din nimic, unde nu credeai, rămânea o senzație fină a trecerii, încet, încet, teritoriul devenea prezență în care să te scalzi spre contopire, să te ghemuiești, să te învelești în puful...
Ce-a fost la început: oul sau găina?
de cristina cornilă
Ce-a fost la început: oul sau găina? Stupidă întrebare pentru cel ce-a inventat-o și ceilalți care au perpetuat-o! Și unora li se mai pare și filosofică! Practic, aici e vorba de a putea sau nu a...
Raiul
de Dan Norea
Eram în rai de un timp nedefinit. De fapt, așa cum mi-a explicat un filozof, în rai timpul nu se poate măsura, în momentul morții are loc o ieșire din timp. Și din spațiu, dar asta e altă poveste....
Girafa
de Costel Stancu
După război mă stabilisem, împreună cu soția, în V., un orășel retras, nefiresc de liniștit pentru acele timpuri. Părea adus din altă lume și parașutat acolo, pe dealul cu vii. Casa, modestă, avea...
Nimic
de Crimilde
* „Pumnul e strâns închis. Îmi ridic brațul în dreptul ochilor, și îl răsucesc ușor, întâi spre stânga, apoi spre dreapta. Venele albastre și groase abia se văd. Falangele încordate se destind ușor,...
trebuie să scrii pentru călători și pentru maimuțoiul din tine
de angela furtuna
trebuie să scrii pentru călători. cărțile pășesc ca și oamenii printre dărâmături și ruine. goi și visători picioarele cărților sunt robuste și țin la tăvăleală. numai cine nu s-a împiedicat vreodată...
Să fie întuneric!
de Nicoleta Iuhoș
De-ar fi întuneric, aș apărea din ramuri de fum, ascunsă-ntr-un gând, materializată dintr-o dorință aproape uitată... dar ai aprins lumina doream să-ți cuprind trupul ca-n menghină, să te strâng...
A fost odata sau nicicand
de ROBERT TRIF
A FOST ODATÃ SAU NICICÂND A fost odată de demult când nimeni nu era Nici ființa nici neființa nu începuseră a exista, Și-atunci deodată din nimic creația începea Din neantul fără de sfârșit lumina o...
Prima zi de vis
de grama marius
Laptele iernii se acrise de mult, cântecele de pițigoi se auzeau tot mai des, luna mai mândră ca nicicând, apărea voluptoasă, pe calea începutului de primăvară. Pași, tot mai multe sunete alergând,...
Povestea a II-a
de DRAGOS NICOLAE
Sunt locuri în orașul nostru, și chiar și-n sat, Dar cel mai mult, în munți găsești aceste lucruri, Ce par că s-au făcut de mult și de-a minunii povestire, Par basme, par povești de mult rostite și-a...
