"alge albastre" – 20775 rezultate
0.02 secundeMeilisearch
escu
Prelegerile Neascultate ale Profesorului Escu
Cristina
Începeți de azi o poveste nouă cea din 23 iunie 1990 a mai crescut dați-i formă și noi înțelesuri dați-i un nume și apoi părinți lecturați-i lumina până începe să-i viseze și marginea firii apoi lăsați-o să scrie mai departe alte și alte copilării despre ceruri copaci și copii între aceste două coperți de idee. În palmele ei stau înscrise toate ideile și părerile voastre galbene din raze de soare sau liniștite albastre verzi cu gust de oglindă retrovizoare. Iar mai presus de toate în istoria ei stau încrustate povești de iubire din sentimente umane sau complexe dorințe și ambiții îngerești pornind din trecutul acesta: o parte din coperta-spate a volumului de debut "iubind copaci neterminati",editura Eikon,Cluj,2008
11 poezii, 0 proze
Manolescu Gabriel
Eu sunt ceea ce sunt.O strofa dintr-o poezie.O lacrima de tristete si bucurie.Sunt aici dar sufletul meu traieste printre stele.Visele mele sunt ale sufletului meu.Corpul doar le intretine.Gandurile mele sunt mostenirea trecutului si al educatiei mele.Tot ce am strans pana acum e tot ce am mostenit de la strabunii mei.de la bunici si parinti.Sunt o apa care curge din munte si s-a varsat in Olt iar din Olt a urcat pe dealuri prin paduri spere un loc mirific unde eu mi-am trait copilaria cu bune si rele cu jicniri de la oameni si cu zambete de la ei cu multa ,multa suferinta a mamei mele...si a tatalui meu.Din toate acestea sunt eu Un ghem de pamant plin de viata...iar mai tarziu ma voi cobora in pamant iar dim mine se va hrani un liliac cu flori albastre.Sufletul meu se va ridica din nou la stele iar eu voi citi din cand in cand din zambetele voastre cuvintele din versurile mele.
7 poezii, 0 proze
Mary Oliver
Mary Oliver s-a născut la 10 septembrie 1935, Ohio, U.S.A. A frecventat Universitatea de Stat din Ohio și Collegiul Vassar dar nu a luat vreun titlu important. A lucrat ca secretară la Edna St.Vincent Millay. Cărți publicate: „Nici o călătorie și alte poeme” (1963), „Râul Styx, Ohio și alte poeme” (1972), „Călătorul de noapte” (1978), „Primitivul american” (1983),”Casa luminii” (1990), „Noi poeme selectate ” (1992), „Pinul alb” (1994), „Manual de poezie” (1994), „Pășunile albastre” (1995), „Vântul de Vest: poeme și poeme în proză.” (1997), „Reguli pentru dans: manual pentru cititul și scrisul în versul clasic” (1998), „Orele de iarnă: proză, poeme în proză, și poeme” (1999), „Bufnițele și alte fantezii: poeme și eseuri” (2003), „De ce mă trezesc devreme” (2004), „Eseuri și alte însemnări” (2004), „Sete” (2006). Locuiește în Provincetown, Massachusetts – America. A câștigat Premiul Pulitzer în 1983, apoi National Book Award în 1992.
1 poezii, 0 proze
Viorel Darie
Facultate de Matematică la Iași absolvit in 1973. Activitate de analist-programator la Institutul pentru Tehnica de Calcul - București, Banc Post, SIVECO, BIS și TVR. Hobby: Șah-ul programat. In paralel - pasiune pentru creații literare. In prezent autor al mai multor cărți: - "Adoris și Kromia" - roman - "Puterea Razei Albastre" - roman + povestiri - "Eternele visări" - povestiri - "Grandoarea Chinei " - Amintiri de călătorie în China - "Amintiri din Epoca Felix a calculatoarelor romanesti" - evocarea anilor de lucru la ITC - Institutul pentru Tehnica de Calcul - "Povestiri din Moldovita" - amintiri din copilărie - "Povestiri crestine" - povestiri cu conținut creștin - "Valdenzii din Piemont" - roman de istorie religie - "Alte povestiri din Moldovița" - interviuri din satul natal - "Bucovina - Plai de basm și de dor" - întâmplări din copilărie - "Ecouri de mandilină" - roman Aceste volume sunt publicate prin editura InfoRapArt din Galați, sub îndrumarea scriitorului Petre Rău, care...
197 poezii, 0 proze
Jovan Duèiæ
Născut la Trebinje, în Herțegovina, Jovan Duèiæ este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai simbolismului sârb și ai poeziei sârbe în general. Începând cu anul 1907, scriitorul ocupă mai multe funcții diplomatice, cea mai importantă fiind aceea de ambasador al țării sale la București, în 1937. Între anii 1937 și 1939 au și apărut, de altfel, în traducere românească, trei dintre cărțile scriitorului. A murit în 1943, în Ilinois, SUA, unde a trăit, în exil, după anul 1941. Jovan Duèiæ s scris o poezie de o muzicalitate melancolică și gravă, străbătută de neliniști metafizice și de sentimentul morții. Încărcată de sensuri profunde și dominată de o atmosferă de penumbră și taină, lirica lui are ca teme preferate natura, misterul existenței, efemeritatea vieții și singurătatea umană. Volume mai importante: ,,Poemele soarelui\'\' - 1929 ,,Poemele dragostei și ale morții\'\' - 1929 ,,Sonete imperiale\'\' - 1930 ,,Cetăți și himere\'\' - 1930 ,,Legende albastre\'\' - 1930 ,,Comoara...
3 poezii, 0 proze
Matei Albastru Gavril
Semnături: Matei Gavril, Gavril Matei, Matei Gavril Albastru, Gavril Matei Albastru, Matei Albastru... (n. 3 octombrie 1943, Săliștea Nouă, jud. Cluj - d. 22 mai 2008, București) A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București. Coleg de generație cu Ioan Alexandru și Gheorghe Pituț. A lucrat între anii \'70-\'80 în redacția revistei Luceafărul. În ultima perioadă, era redactor la Editura Academiei Române. A debutat cu versuri în revista „Tribuna” (1962) și, editorial, cu volumul de poezii „Un copil lovește cerul” (1968). Mai este autorul volumelor: „Glorie” (1969), „Pur” (1971); „Împărăția” (1972), „Între floare și fruct” (1974), „Noaptea definitivă” (1978), „Patria libertății” (1979), „Steaua nebunului” (1982), „Povești auzite de la bunicul meu” (1983), „Un spațiu mai curat” (1991), „Pur și alte poezii & alte referințe critice” (2001), „Omnia 60 – Inedit 1” (2003). Unele sunt de poezii, altele de proză.
2 poezii, 0 proze
Dancu Andreea-Diana
Am putut vreodată să aleg între a mă îndrepta către interior sau exterior? Am putut atunci, albă și nepăcătoasă, să-ți reintru în uter, Mamă? M-am încuiat pentru prima oară în propria-mi piele și apoi în pereți și granițe de timp și spatiu. Nu sunt decât omul-țestoasă, care, în ciuda zecilor de învelișuri de piele sau piatră... se teme. Ce pradă usoară. Țestoasă fiind, mă târăsc către mare. Marea de oameni - să mă înghită, să mă cuprindă, să mă înece. Căci în albastrul chipurilor, în albastrul mării mascate elegant pentru balul omenirii, zace negrul smoalei în care-mi odihnesc membrele. O să mă reproduc, asemeni reptilei leneșe pe care o reprezint printre voi, și apoi o să-mi depun ouăle minții sub nisip, ascunzându-le de vulturi. Imediat după, mă voi întoarce să mor pe propria-mi plajă de idei, știind că nu le voi mai vedea... niciodată. Sub piele și carapace - din noiembrie '88.
8 poezii, 0 proze
Daniela David
M-am născut la 2 iunie 1991, într-un sat din mijlocul codrilor moldovenești. Am crescut alinată de susurul izvorului Bîc, am gustat din albastrul cerului și din pîinea caldă a mamei. Împlinind 16 ani, am început să fac studii pedagogice, pe care le-am terminat cu succes. Acum am aproape 20 de ani, sunt studentă la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, iar arta cuvîntului este pentru mine sprijinul ce mă face să merg înainte, să lupt, să cred și să iubesc !
40 poezii, 0 proze
Toni Morrison
Toni Morrison (născută Chloe Ardelia Wofford în 18 februarie 1931) este o autoare, editoare și profesoară americană, care a câștigat Premiul Nobel pentru literatură. Romanele ei sunt cunoscute pentru temele lor epice, dialogul însuflețit și personaje de culoare cu trăsături de personalitate descrise în amănunt; printre cele mai cunoscute romane ale ei sunt Cei mai albaștri ochi, Cântecul lui Solomon, și Mult iubit, pentru care a câștigat Premiul Pulitzer pentru Ficțiune în 1988. În 2002, savantul Molefi Kete Asante a menționat-o pe Toni Morrison pe lista lui de cei mai buni 100 de afro-americani. Toni Morrison s-a născut în Lorain, Ohio având ca părinți pe George și Ramah (Willis) Wofford și fiind al doilea dintre cei patru copii ai familiei. Când era copil, Morrison citea mereu; printre autorii ei preferați erau Jane Austen și Lev Tolstoy. Tatăl ei i-a povestit multe povești tradiționale din comunitatea negrilor (această metodă a narațiunii își va face mai târziu loc în scrierile...
0 poezii, 0 proze
Cella Serghi
Cella Serghi (n. 4 noiembrie S.V. 22 octombrie 1907, Constanța, d. 19 septembrie 1992, București) a fost o scriitoare, publicistă și traducătoare română de origine evreiască, una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice. A debutat cu romanul Pânza de păianjen, fiind susținută de scriitori faimoși ai epocii, ca Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian și Camil Petrescu. În anul 1977 a publicat la editura Cartea Românească un volum autobiografic intitulat Pe firul de păianjen al memoriei. (text)==Despre Cella Serghi== "Născută la 22 octombrie 1907 la Constanța, scriitoarea Cella Serghi va rămâne atașată toată viața de farmecul ținutului natal, așa cum de altfel și mărturisește : "marea e o prezență vie și o prezență de vis. Mișcarea ei necontenită, valurile care se izbeau cu disperare de stânci și toate acele schimbări de culoare, de la verdele jadului la albastru de cobalt, nisipul, aur încins, diminețile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul și în centru statuia...
7 poezii, 0 proze
alge albastre
de Andrei Zbîrnea
invocai amurguri văzute prin microscopul unui orb erai lângă alge albastre Adela inhalai tot felul de coșmaruri prescrise de un medic nebun ai fi vrut să-ți prind algele în păr să nu mai fie albastre...
am deschis un hublou rece, se vedea marea caldă
de eugen pohontu
inimile noastre încă purtau valurile, în spume împleteau alge albastre printre transparente ningen știu, ai să-mi reproșezi regăsirile autumnale conurile ruginii, așezările cu dragoste lacustră dar...
Fecioarele de sub covor
de razvan rachieriu
Sub copite îmi leagăn umbrele pun ochelari efemerului să vadă perenitatea credinței fecioarele plâng sub covor mă roagă să le prefac în alge albastre nostalgia turmentată se-mpleticește pe străzi o...
Turnul Babel
de holobaca gheorghe
Ca de pe buzele peștilor cu boturile-n slava măririi năzuiesc să-Þi soarbă cuvintele. În loc de Osana scot icnete de plumb vaiete de alge albastre, vocale din zile captive și rostiri lipsite de har....
Oglinzile reci
de Alex Bacall
Apele limpezi, apele adânci încremenite lichid sub acel cer senin în care imagini fugare aleargă, sclipesc, se dizolvă-n lumini tremurate și în care norii amestecați cu alge albastre se zbat fără să...
insomnii indiscrete
de Vali Nițu
obosite în insomniile indiscrete visele îmi atârnă neputința de ața rămasă pe mosorul zdrențuit din palme pleacă spre obrazul ce-și plânge ochiul timpului și împletește cu alge albastre alte...
schimb de fluide
de ama ada anghel
nu esti tu dumnezeul meu volatil care ma aproximeaza in tihna pe dinauntru si daca imi rotunjesc bratele ploua exact prin cilindrul acesta al asteptarii scobit ca un tunel prin setea mea gin, vin,...
Extras de timp
de Mihai Chiriță
Mă întrebai ce este timpul ceasul cărunt al vremii mă întrebai așa într-o doară într-o scară de bloc, între două treceri mă întrebai ca să nu adorm lângă sala de bagaje pe peronul de manevră voiai...
Chiștoace de viață
de Violeta Florentina Ion
n-am jucat niciodată la cacealma și totuși am părăsit masa de joc definitiv port în palmă arsura Dumnezeu mi-a tatuat miza în vinerea în care mi-am îngropat primăvara am strâns laolaltă aroma...
