Fecioarele de sub covor

Sub copite îmi leagăn umbrele
suna bine, duios, dar...parca nu e o idee penetranta


pun ochelari efemerului
să vadă perenitatea credinței
aici faci exact greselile mele:suna a proza, prea grabiti in alegerea cuvintelor

fecioarele plâng sub covor
mă roagă să le prefac în alge albastre
iar suna duios, par legate de primele, dar nu vad un patruped sau ma rog copitat aflat pe covor, nu se imbina spatiile.

nostalgia turmentată se-mpleticește pe străzi
o accidentează mașina cu șoferul-melancolia
prea neprofesionist mura in gura: soferul care e melancolia, vrei iar sa imbini un al treilea spatiu nepotrivit,

îmi încălzesc gândirea de gheață cu radiatorul
iar evident antagonicul, cusut cu ata alba

intelectul se topește și devine un lichid fosforescent
prin care înoată bacterii și atomi cleioși
iar graba, proza, pierzi adevarata idee ce te bantuia, ai doar un trunchi neslefuit


o rumoare în umoare moare.

aici chiar nu inteleg

iata o joaca

legăn umbra efemerului

Sunt recunoscător pentru generozitatea și amănunțimea comentariului, pentru pertinența lui.
Se vede că înțelegi obiectiv textele lirice, chiar dacă m-ai criticat.
Cu prețuire și prietenie, Răzvan.