Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"acesta e poet!"20689 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
mircea trifuMT

mircea trifu

AutorAtelier

A fi poet nu e dacit întâmplare . Trebuie să știi însă, Prețioaso , că numele acesta de poet , foarte puțini îl merită , așa că eu unul nu-s dacit un iubitor al poeziei , iar pentru ceea ce-mi face trebuință , nu mă duc nici să cer , nici să caut versuri străine : cele pe care le am , sunt ale mele, dar asta nu înseamnă că sunt poet. Poezia trebuie folosită ca un giuvaier foarte prețios, pe care stăpânul lui nu-l poartă in fiece zi și nu-l arată oricui , nici la orice pas , ci numai când se cuvine si are temeri să-l arate. Poezia e o prea frumoasă domnița , neprihănită , cinstită , cuminte , iscusită , sfioasă si retrasă între hotarele înțelepciunii cele mai înalte. E prietena singurătății , îi țin de urât izvoarele, o mângâie pajiștea , îi descrețesc fruntea copacii , o învelesc florile , și-n cele din urma, ea însăși îi desfată și-i instruiește pe toți cei ce se împărtășesc dintr-însa. MIGUEL DE CERVANTES SAAVEDRA NUVELE EXEMPLARE "TIGANCUSA".. Publicat doua volume de...

812 poezii, 0 proze

DC

Daniel Constantin

AutorClasic

Dan Ion Constantin, după actul de botez, s-a născut la 4 februarie 1939 într-o familie franco-română de ingineri petroliști. Studii de teologie catolică și de compoziție. Numele acesta nu vă spune probabil prea multe, fiindcă e doar unul din pseudonimele lui Dan Ion Constantin (n. 1939), care apare la Florin Manolescu, în Enciclopedia exilului literar românesc la litera B: Boc Daniel (Dan Constantinescu), poet. În țară a debutat cu poeme în 1968, în "Luceafărul" (seria Ștefan Bănulescu), unde Cronicarul l-a cunoscut ca tehnoredactor și corector sub numele Dan Bocaniciu. O figură cu totul aparte în peisaj, un artist cu talente diverse - muzician, poet, eseist, desenator -, un revoltat cu o biografie "americană", cîștigîndu-și existența de la 16 ani din lecții de vioară, dar și alte mărunte slujbe, fără legătură cu înclinațiile lui (administrator pe litoral, vînzător la PECO, muncă de teren cu echipe geologice...). S-a stabilit definitiv la Paris în 1983, unde trăiește din lecții de...

1 poezii, 0 proze

Teodor ScarlatTS

Teodor Scarlat

AutorClasic

Teodor Scarlat (n. 6 octombrie 1907, d. 18 decembrie 1977) a fost un poet român. Volumul său de debut urma să fie "Dicteuri pentru fantoma ta", la editura unu, 1934, dar manuscrisul a fost pierdut înainte de a se preda la tipar. Câteva decenii mai târziu, acesta este redescoperit și publicat parțial (unele poeme "aberative" au fost eliminate) în 1972, la Editura Litera, în regia autorului și a lui Sașa Pană. Poemele cuprinse sunt asemănătoare cu cele ale lui Constantin Nisipeanu, Virgil Carianopol, Sașa Pană din aceeași perioadă. Opere * Claviaturi, Tipografia Bucovina I.E. Toroțiu, București, 1936 * Viața la-ntâmplare, Editura Cartea Românească, București, 1938 (roman) * Floarea reginei, București, 1939 * Ora de zbor, Editura Cartea Românească, București, 1940 * Vatra magilor, Editura Cartea Românească, București, 1943 * Poeme, Editura pentru Literatură, București, 1969 * Dicteuri pentru fantoma ta, Editura Litera, București, 1972 (cu o scrisoare către Sașa Pană și replica acestuia)...

3 poezii, 0 proze

PO

Platon Ovidiu

AutorAtelier

Sunt nascut la rascrucea a 3 rauri , pe o stanca autohtona numita Onesti , din care s-au rupt mici fire de nisip ce astazi sunt munti dar si prapastii... In momentul in care am cazut de la sanul mamei am ajuns pe celebrele scari ale cunoasterii numite "scoala" . Am tereminat de urcat primul si al doilea nivel al acestora cu brio si chiar la al treilea nivel nu pot spune ca am facut febra musculara dar oricum au cerut din partea mea mai multa convingere si forta . Am terminat al treilea nivel de scari cu 9.70 ,inscris pe spate , ca doar acesta e numarul meu de "atlet" . Momentan studiez inceputurile gindirii "iubind-o pe Sofia" ... Sunt un romantic cu o sabie de foc si ura in a sa mana ...si cam asta ar trebui sa tineti si voi in mana cand cititi ce am de spus ....

6 poezii, 0 proze

Marcel GaftonMG

Marcel Gafton

AutorClasic

Marcel Gafton (1925-1987) a fost un poet și traducător român. A absolvit studiile liceale la Brăila și alege Facultatea de Drept a Universității din București pe care, însă, nu reușește s-o finalizeze. Încă din vârsta adolescenței, debutează cu poeme în Revista Fundațiilor Regale, primul său volum va apărea însă abia în 1972. Volumele sale îl impun drept un poet de „accentuat rafinament lingvistic”; Ștefan Augustin Doinaș, crede că Gafton este un mare amator de cuvinte ne-poetice cu ajutorul cărora ilustrează „un orizont de candori și miraje, de străvezimi și plutiri”, orizont moral și senzitiv deopotrivă. Marcel Gafton e „un poet fidel lui însuși, cavaler al unei poezii de interior, care gândește într-o încăpere severă” (Emil Manu) și care se impune prin poeme rafinate până la esențe. Altfel spus, acest novator al limbajului poetic este „o individualitate nu numai în cadrul generației războiului, din care face parte, dar și în cel al generațiilor ulterioare de poeți” (Ion Cristofor)....

4 poezii, 0 proze

Harry MartinsonHM

Harry Martinson

AutorClasic

Poet, prozator și memorialist, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1974. Născut în 1904 la Jamshog, Suedia. Rămâne de mic orfan și e preluat de diferite instituții de ocrotire a copilului. La 16 ani plecă pe mare și timp de șase ani lucrează ca marinar sau ca muncitor în mai multe țări. Aceste călătorii îi vor servi ca sursă de inspirație. Ultimul său roman, "Vagen till klockrike" este dedicat în întregime relațiilor dintre oamenii "așezați" și cei rătăcitori, așa cum i-a cunoscut el însuși. Moare în 1978. Harry Martinson (n.6 mai 1904, Jämshög, Suedia – d. 11 februarie 1978, Stockholm) este un scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1974

2 poezii, 0 proze

Marian StanMS

Marian Stan

AutorAtelier

Marian Stan este un poet român contemporan. Volumul său de versuri "Ne văd copiii" aparut la editura Curtea Veche în 2009 l-a determinat pe criticul Felix Nicolau sa afirme: "Marian Stan este un autor foarte subtil. El a câștigat pariul pe care l-a câștigat cîndva Creangă: e capabil să se adreseze și copiilor, dar și adulților. De fapt ceea ce face el este să se transpună în pielea copilului, să mimeze infantilul și să facă un proces părinților și adulților, în general. Marian îi vede pe adulți ca pe niște copii ratați și cred că toți, citind această carte, ne putem pune mari întrebări: unde ne aflăm noi acum, cît de anchilozați și de sclerozați suntem." Despre același volum de versuri, poetul Robert Șerban avea să spună: "'Ne văd copiii' este una dintre cărțile din care îi citesc cu bucurie fetiței mele care a 'sărit', nu cu mult, de doi ani. Iar ea stă, ascultă, zâmbește și repetă pe limba-i unele versuri. Ce dovezi mai clare că îi place? Asta pentru că Marian Stan reușește să scrie...

22 poezii, 0 proze

Miron KiropolMK

Miron Kiropol

AutorClasic

s-a născut la 29 octombrie 1936 - București "Cuminte cititor îti promit ca aventurile acestea te vor lega nu numai de lumea terestra, ci nazdravan de lumea cealalta, daca vei avea rabdare sa le urmezi. Cred ca descrierea lor te va apropia de asemenea de scriitorul acestor rînduri ce te binecuvînteaza pe tine, dar mai ales pe acela care l-a împins în prapastia oraculara a scriiturii (Miron Kiropol)" Miron Kiropol e un capitol aparte al literaturii romane. Plecat demult din tara ("transfug" al comunistilor), dupa peregrinari prin Europa, stabilit in Franta si devenit poet de expresie franceza, nu-si tradeaza in nici una din limbile operei sale filonul orfic, viziunea esentiala despre om ca fiinta implicata in Dumnezeire, chiar daca balanta mantuire-decadere este rareori echilibrata. Evident, poezia lui Miron Kiropol e una a insistentelor raportări la lumea fizică, tensionată de reflectarea subiectului în oglinda oarbă a lucrurilor, care-i redă candoarea specifică, adică una lirică: "Mă...

5 poezii, 0 proze

B

Bhartrhari

AutorClasic

biografie prezenta in cadrul siteului www.respiro.org: Personalitate fascinantă, Bhartrhari este descris de enciclopedii ca fiind simultan și/sau succesiv filosof, poet, gramatician și yogin. Născut spre finele secolului 6 e.n. într-o familie nobilă în Ujjain, unul din cele șapte orașe sacre ale hindușilor, oraș descris de Kalidasa ca fiind “căzut din cer pentru a aduce cerul pe pămînt”, viața lui Bhartrhari este presărată de legende. Într-una dintre ele, Bhartrhari este un rege foarte înțelept și credincios care primește de la un ascet un amarphal, fruct miraculos care-l face nemuritor pe cel care-l mănîncă. Regele care-și iubea foarte mult nevasta, consideră că aceasta, prin credința și frumusețea ei, merită fructul mai mult decît el și i-l face cadou. La rîndul ei, regina, care-și aprecia foarte mult fratele, i-l dăruiește lui. Fratele reginei era îndrăgostit nebunește de o prostituată și într-un moment de generozitate amplificată de aburii beției i-l dă acesteia. Prostituata...

1 poezii, 0 proze

George MagheruGM

George Magheru

AutorClasic

[George Magheru (17-3 Dec. 1892--17 Aug. 1952) Poet modernist și dramaturg, care a cultivat o lirică nonconformistă și un teatru de factură filosofică (piese de teatru: “Piele de cerb – pretext dramatic pentru meditațiune”, “Oglinda fermecată sau Divina re-creațiune”; poezii: “Cântece la marginea nopții” Criticul literar Gr. T. Popa e sensibil, cum e și firesc, la scrisul medicilor-scriitori. Astfel, în Pietre de Cerb, de George Magheru (1937), vede un echivalent românesc al lui Faust. Afirmația este encomiastică și el argumentează pe larg, asta însă nu-l împiedică să-i reveleze lipsuri în măiestria artistică, datorită cărora George Magheru a ratat o potențială operă de prim rang a literaturii românești. Ca poem consacrat destinului uman, el îi reproșează linearitatea: "el este biolog și știe acest lucru".

18 poezii, 0 proze

acesta e poet!

de Lory Cristea

dacă mă faci să-mi crape cămașa în spinare și-ncet să-mi clocotească un abur cald în piept am să-ngenunchi în mine cu umilință mare și am să-mi scriu în gânduri: acesta e poet! ori, iarăși, dacă...

PoezieAtelier

Intre Mihai si totmihai

de Danciu Mihai

Mihai este totmihai. Si totusi... Mihai nu este totmihai... . Despre mihai si totmihai se poate sa mai fi vorbit eu in vreo poezie, dar nu cred sa fi aparut pe site, oricum poezia lasa loc la...

Atelier

Reteta de poet

de Zaharia Luminita

REÞETÃ DE POET Nimeni nu știe ce e în creierul unui poet cînd scrie! Nici măcar el! -Fă-i o radiografie! zice-un ucenic tembel. Radiografia e gata. O privește doctorul în lumină. Se prelinge din ea...

PoezieAtelier

Caleidoscop

de Cosmin Soameș

Caleidoscopul e acel obiect ciudat pe care, dacă îl răsucești pe toate părțile, fiecare dintre ele îți va dezvălui o altă imagine din ceea ce e cuprins înăuntru. Niciodată nu poți ști dacă ai văzut...

PoezieAtelier

MANIFEST ULTRAREALIST !!!

de miron costin

Stimabililor, pe acest site in ultima perioada simtul masurii a excelat, a fost sublim ca sa zicem asa, decat ca a lipsit cu desavarsire.... Exemplu: faptul ca niste asa zisi poeti lipsiti de orice...

Atelier

MANIFEST ULTRAREALIST

de miron costin

STIMABILILOR, pe acest site in ultima perioada simtul masurii a excelat, a fost sublim ca sa zicem asa, decat ca a lipsit cu desavarsire.... Exemplu: faptul ca niste asa zisi poeti lipsiti de orice...

Atelier

Și eu m-am născut poet?

de Rodean Stefan-Cornel

Pentru prima dată-n viață, După multe încercări, Câteva versificări Am brodit de dimineață. Și nevasta și nepoții Spun c-aș fi mult prea discret, „Ești… aproape un poet!” Da, așa îmi spun cu toții!...

PoezieAtelier

Poeme din Subcetate

de Liviu-Ioan Muresan

Acesta e noul volum pe care îl propun cititorilor. Împărțit în două microgrupaje de poezii, "Trotuarul meu" și "Poeme din Subcetate", un volum de numai 42 de pagini de poezie, își așteaptă ieșirea de...

Atelier

poemul pervers

de Liviu-Ioan Muresan

poemul acesta e pervers nu și-a propus să fie logic nici să demonstreze doar să inducă în eroare simțurile va face aluzie la fluturi și îngeri la omul-păianjen și omul-arbore dar și la...

PoezieAtelier

Mesaj telefonic din Grivița

de Cristiana Popp

undeva la marginea orașului acesta care nu e cetate oricât de glorios l-ar găsi decrepiții poeți te-am chemat să-mi arăți lumea am găsit doar oameni urâți libidinoși hămesiți de o glorie falsă...

PoezieAtelier