Poezie
Reteta de poet
Luminita Zaharia
3 min lectură·
Mediu
REÞETÃ DE POET
Nimeni nu știe
ce e în creierul unui poet
cînd scrie!
Nici măcar el!
-Fă-i o radiografie!
zice-un ucenic tembel.
Radiografia e gata.
O privește doctorul în lumină.
Se prelinge din ea
dîra neagră a singurătății,
dîra roz, de bomboană fondantă,
a kitchului cotidian,
dîra gri a blazării.
Puțin argintiu – din vîrsta
ce nu se lasă masurată, pesemne.
Puțin auriu – asta vrea să însemne
că bogăția nu se asortează cu arta.
Radiografia e acum albastră.
Se poate interpreta așa:
o ciocîrlie într-o glastră
un puzzle pentru mintea voastră
(fiori pe șira spinării)
sau așa:
un labirint pe viață
un abis
(“a” bis?)
“o piedică în calea uitării”…
Uite și reflexia, greu descifrabilă, totuși,
a orașului obosit.
Flash. Imagine mișcată.
Trucată, poate? Prins pe film,
dorul a murit.
Într-un decor uitat (pădure+lac)
vechile cărți mă îndeamnă să tac.
“Ești din ce în ce mai mic,
neuronii îți mor pe capete,
nu mai recunosc din tine nimic!”
-Dar dacă poetul dormea
cînd a fost filmat?...
întreabă ucenicul Poeziei.
El nu știe
Că poezia e o ființă vie
ea nu se învață
ea nu se cumpară la piață
ea nu se lasă nici măcar mîngîiată
(darămite lingușită/mituită/furată!)
Poezia e frînghia
pe care urci la cerul (albastru, firește!)
pe care cobori în oceanul
tot albastru, firește!
să prinzi peștișorul vrăjit
(te-ai mulțumi cu orice pește…)
frînghia cu care
îți înfășori gîtul slăbănog
de poet chinuit –
în loc de colier/
în loc de zgardă/
în loc de guler de blană -
poezia e o Ană
ce-așteaptă de-un secol
(în ploaie, în vînt, în zăpadă)
să fie zidită…
Poezia e foc, e ispită
e siesta de după masa tăcerii
coloana (cu discartroză!) spre infinit
promisiunea Învierii după ce ai murit
blestemul încăperii
cu lacăte și cu zăbrele
cu merii, cu perii
cu firul de trandafir
alunițe maligne pe piele
e ofrandă și bir…
Nimeni nu știe
unde dispare
creierul poetului cînd scrie…
Cu ce parte a ființei
dă el lumii cuvinte?
Nimeni nu știe
de ce e poetul atît de cuminte
de ce ne minte el și se minte
și apoi se dezminte
de ce se ascunde el
de ce se-ntoarce pe dos
ca banda lui Möbius, furios
că i-a rămas o singură față.
De ce e poetul așa luminos
și frumos, radios, maiestuos
ca un bondar amețit în farfurie.
Scrie, ucenicule, scrie:
“Acesta e un poet.
Se servește cu salată de păpădie
și se mestecă fooooarte încet.”
001.996
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Zaharia Luminita
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 408
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 93
- Actualizat
Cum sa citezi
Zaharia Luminita. “Reteta de poet.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zaharia-luminita/poezie/1769722/reteta-de-poetComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.