Zaharia Luminita

CAI VERZI PE PEREÞI Ea lua toate lucrurile la propriu. Cînd cineva cădea pe gînduri, se repezea să-l ridice. „L-a prins cu mîța-n sac“, se zice. Răsturna sacii oamenilor pe stradă să

ÎMPUÞINARE Știu aproape tot. Mai am să învăț origami. Plîng. Îi strig mamii: „Cum să vorbesc cu florile, mamă? Și ele sînt ființe vii!“. Þi s-a-necat corabia cu comori și nu știi. Zac

CEL MAI MARE POET „Cel mai mare poet sînt eu!“ zicea matematicianul, „vă pot demonstra într-o clipă! Cine mai știe, așa ca mine, să afle linia mediană a ființei, să definească noțiunea de

CÃLDUÞ, CALD, APROAPE FIERBINTE Mai țineți minte jocul din copilărie? El ascundea un obiect - o broșă, un creion, o tichie… Tu trebuia să-l cauți repejor în dormitor, în hol,

REÞETÃ DE POET Nimeni nu știe ce e în creierul unui poet cînd scrie! Nici măcar el! -Fă-i o radiografie! zice-un ucenic tembel. Radiografia e gata. O privește doctorul în lumină. Se

TEMÃ -Luați cuvintele „noroc” „albastru”, „albie” și „troc” și încropiți o poezie... Multă cerneală curse, frate, pe mii de foi împarfumate se risipiră pe cîmpie cuvinte nemaiîncercate și

REPETIÞIA E MAMA CUIVA Criticul: -Te repeți, draga mea poetă - aceleași rime perimate de genul soare-floare, masă-casă, aceleași metafore neinspirate idei șifonate linie melodică